Tragedie națională în Italia
Un copil de doi ani din Italia, Domenico, a murit sâmbătă într-un spital din Napoli, la aproximativ două luni după ce primise un transplant de inimă afectată de gheață carbonică în timpul transportului. Șase medici sunt cercetați pentru ucidere din culpă, după ce s-a stabilit că organul ar fi fost grav deteriorat pe parcursul deplasării, relatează BBC.
După intervenția chirurgicală realizată în decembrie, copilul a rămas internat la terapie intensivă la spitalul Monaldi din Napoli, fiind menținut în viață cu ajutorul aparatelor. Avocatul familiei, Francesco Petruzzi, a anunțat că decesul a survenit sâmbătă, cu puțin înainte de ora locală 09:30. Reprezentanții unității medicale au precizat că moartea a fost cauzată de agravări bruște și ireversibile ale stării sale clinice.
Potrivit informațiilor din anchetă, inima transplantată la finalul lunii decembrie ar fi suferit leziuni severe în timpul transportului pe o distanță de peste 800 de kilometri. Organul ar fi fost pus în contact direct cu gheață carbonică, fără existența unui sistem de monitorizare a temperaturii.
Procurorii au deschis o investigație oficială, vizând șase medici pentru ucidere din culpă. După moartea copilului, Parchetul din Napoli a schimbat încadrarea juridică a cazului din „vătămare corporală gravă” în omor din culpă, stabilind că organul a fost compromis pe durata transportului. Cazul a provocat reacții puternice în Italia, mai ales după ce avocatul familiei a descris inima ca fiind „degerat” din cauza condițiilor improprii de transport. El a subliniat că familia dorește analizarea tuturor documentelor medicale relevante: „Dacă timpul speranței s-a încheiat, atunci a început timpul responsabilității”.
Mama copilului, Patrizia Mercolino, a confirmat decesul sâmbătă, spunând: „S-a terminat. Domenico s-a stins”. Familia a anunțat că va înființa o fundație în memoria băiețelului, destinată sprijinirii victimelor malpraxisului și neglijenței medicale.
În urma evaluărilor medicale realizate miercuri, un grup de specialiști pediatri a concluzionat că starea copilului era „incompatibilă” cu realizarea unui nou transplant. Medicii au avertizat că menținerea prelungită în viață prin sisteme de susținere ar fi putut afecta grav organele interne.
Reacții au venit și din partea autorităților de la Roma. Premierul Giorgia Meloni a transmis un mesaj public după anunțul morții copilului: „Întreaga Italie plânge pierderea micuțului Domenico, un luptător care nu va fi uitat niciodată”.
„În numele meu și al guvernului, transmit sincere condoleanțe și profundă simpatie mamei sale Patrizia, tatălui său Antonio și tuturor celor dragi. Sunt convinsă că autoritățile competente vor face lumină în acest teribil incident”, a adăugat șefa guvernului italian.
Apelul premierului pentru clarificarea circumstanțelor tragediei a fost susținut și de ministrul sănătății, Orazio Schillaci. „Trebuie să clarificăm neapărat ce s-a întâmplat. O datorăm copilului, familiei, dar și tuturor italienilor”, a declarat acesta la începutul săptămânii.
Ministrul a subliniat totodată că Italia dispune de „un serviciu național de sănătate excelent, care a fost capabil să gestioneze și să rezolve aproape întotdeauna situații complexe”, adăugând că „cetățenii nu ar trebui să-și piardă încrederea”.