Conflict cu Luis Enrique
Situația de la Paris Saint Germain este una tot mai tensionată, după episodul petrecut la Monaco, acolo unde gruparea antrenată de Luis Enrique a reușit o „remontada” de excepție contra adversarei din Ligue 1. Ousmane Dembele a fost scos de pe teren rapid și se zvonea că Balonul de Aur ar fi suferit o nouă accidentare musculară. Potrivit presei din Hexagon, starul parizienilor se află într-un conflict cu Luis Enrique.
Ousmane Dembele mai are contract cu Paris Saint Germain până la data de 30 iunie 2028, însă oficialii grupării din Hexagon au vrut să îi propună prelungirea acordului existent. Aceștia s-au lovit însă de niște cerințe exorbitante ale câștigătorului Balonului de Aur, care a solicitat un salariu astronomic: 60 de milioane de euro pe an. Conducerea campioanei Franței nici a vrut să audă de așa ceva, iar relația fotbalistului s-ar fi „alterat” și cu antrenorul Luis Enrique. Acesta l-a scos în minutul 27 al partidei cu AS Monaco, iar zvonurile sugerează că ar fi vorba de o altă accidentare.
Ousmane Dembele este decis să facă o schimbare după ce nu a reușit să ajungă la un acord cu oficialii de la Paris Saint Germain. Starul din Hexagon este urmărit de mai multe cluburi din Premier League. Potrivit surselor, Balonul de Aur și-ar fi trimis agenții la Londra pentru a negocia un transfer la Chelsea. Liverpool, Arsenal și Manchester United și-au manifestat, de asemenea, interesul pentru jucător.
Într-o altă notă, blestemul accidentărilor continuă pentru Ousmane Dembele. După ce a fost titular în ultimul meci al lui PSG, din play-off-ul Champions League, cu AS Monaco, Dembele nu a rezistat pe teren nici 30 de minute și a fost înlocuit de Desire Doue. Se pare că actualul Balon de Aur a resimțit niște probleme musculare la nivel gambei piciorului stâng și a preferat să nu riște. Conform ultimelor informații apărute în presă, acesta se antrenează separat după ultimele probleme, iar el nu va face parte din lotul echipei pentru următorul meci din Ligue 1, contra celor de la Metz, ce se va disputa sâmbătă.
PSG are nevoie de victorie, asta pentru că a pierdut primul loc în clasament în defavoarea celor de la Lens și există o amenințare serioasă în privința câștigării campionatului. Antrenorul lui PSG, Luis Enrique, a vorbit despre situația lui Ousmane Dembele și a dat vești nedorite pentru fani. Se pare că atacantul a suferit o recidivă și momentan va fi absent din cadrul echipei. „Ousmane Dembele a suferit o recidivă. Cred că noi cunoaștem cel mai bine jucătorii, avem gândirea de a nu ne asuma niciun risc indiferent de fotbalist. Gestionăm situația fiecărui jucător în parte în cel mai bun mod posibil, dar din păcate accidentările sunt parte din fotbalul de acest nivel”, a spus Luis Enrique pentru presa franceză.
Ultimii doi câștigători ai Balonului de Aur, Rodri și Ousmane Dembele, au fost loviți parcă de un blestem. Cei doi au avut mai degrabă multe perioade de accidentări și nu evoluții la nivel de top pentru echipele lor.
Spre exemplu, în acest sezon, Dembele nu a jucat decât în 25 meciuri, a marcat de 11 ori și a oferit 7 pase decisive, departe de nivelul arătat în stagiunea trecută când a fost ales cel mai bun fotbalist al lumii.