Marius Șumudică, bucuros după înfrângerea cu Al Qadsiah

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Marius Șumudică a recunoscut la finalul meciului cu Al Qadsiah că echipa sa, Al Okhdood, a avut o evoluție mai bună, în ciuda înfrângerii. Antrenorul român a subliniat greșelile individuale care au dus la primirea golurilor și a evidențiat oportunitățile ratate de echipa sa.

EN

Brief

Marius Șumudică expressed mixed feelings after his team Al Okhdood lost 2-4 to Al Qadsiah, acknowledging improvements in performance despite the defeat. He pointed out individual errors that contributed to the loss and highlighted missed opportunities to equalize.

Marius Șumudică, bucuros după înfrângerea cu Al Qadsiah
Sursa foto: fanatik.ro

Analiza meciului din Arabia Saudită

Al Okhdood, echipa antrenată de Marius Șumudică, a pierdut vineri seară pe teren propriu cu scorul de 2-4 în fața celor de la Al Qadsiah în cadrul etapei cu numărul 23 din Arabia Saudită. La final, antrenorul român a recunoscut valoarea adversarilor și, în plus, a scos în evidență în mod special faptul că echipa sa a reușit în această partidă, în ciuda înfrângerii, să își ridice nivelul de joc în comparație cu meciurile precedente. Pe de altă parte însă, Șumudică a mai punctat și că jucătorii lui au ratat câteva ocazii bune de gol, iar în paralel golurile primite au venit după erori individuale comise de ei. „Astăzi am pierdut în fața unei echipe cu jucători puternici și ne-am îmbunătățit performanța față de meciurile anterioare, am marcat două goluri. Am ratat câteva ocazii de a egala și am primit goluri din cauza unor greșeli individuale”, a declarat Marius Șumudică la conferința de presă susținută la finalul meciului, citat de presa din Arabia Saudită.

În acest meci, Marius Șumudică a avut parte de un adversar de calibru. Pe cealaltă bancă tehnică a stat Brendan Rodgers, fost antrenor la Liverpool sau Celtic, printre altele. La final, el s-a declarat foarte mulțumit de faptul că echipa sa a reușit să se impună în mod destul de clar în fața unui adversar pe care el l-a catalogat drept unul puternic: „Am jucat foarte bine astăzi și am obținut o victorie binemeritată împotriva unui adversar dificil, marcând patru goluri. Cred că puteam chiar să dublăm scorul. Am jucat bine și am dominat în cea mai mare parte din timp, creând multe ocazii și marcând patru goluri”.

Al-Okhdood a ajuns vineri la opt partide consecutive fără victorie în prima ligă din Arabia Saudită. Gruparea antrenată de Marius Șumudică a suferit o înfrângere pe teren propriu cu Al Qadsiah și s-a îndepărtat iarăși de primul loc ce îi asigură supraviețuirea. Tehnicianul român a găsit imediat problemele după evoluția modestă a echipei sale, dar a precizat și care a fost singurul lucru bun în urma acestei dispute. Marius Șumudică are parte de o misiune infernală în Arabia Saudită, acolo unde Al-Okhdood a ajuns la opt partide consecutive fără succes în actuala ediție de campionat. Echipa pregătită de tehnicianul român a încasat patru goluri pe teren propriu, dar chiar și așa, acesta a găsit aspecte pozitive în jocul grupării pe care o pregătește. „Astăzi am pierdut în fața unei echipe cu jucători puternici și ne-am îmbunătățit performanța față de meciurile anterioare, am marcat două goluri.

Am ratat câteva ocazii de a egala și am primit goluri din cauza unor greșeli individuale”, a declarat Marius Șumudică.