Reapariția epavei din 1640
Epava unei ambarcaţiuni datând din secolul al XVII-lea, care a aparţinut marinei suedeze, a devenit vizibilă începând cu luna februarie 2026, datorită unei scăderi fără precedent a nivelului Mării Baltice. Potrivit agenției de știri AFP, scheletul din lemn al navei iese la suprafaţa apei, lăsând să se întrevadă o epavă bine conservată. Jim Hansson, arheolog la Vrak, muzeul epavelor din Stockholm, a declarat: "Epava de aici este o navă pe care marina suedeză a scufundat-o în mod intenţionat, probabil în jurul anului 1640".
După mai multe misiuni desfăşurate în Marea Baltică, marina suedeză a decis să utilizeze epava drept fundaţie pentru un nou pod în apropierea insulei Kastellholmen, în centrul capitalei suedeze. Hansson a adăugat: "Soluţia a constat în utilizarea carcasei, care este din stejar, un lemn foarte rezistent, şi nu a unui lemn nou. În Marea Baltică, nu există viermi marini care să distrugă lemnul, care poate astfel rezista, după cum vedeţi, 400 de ani".
Epava îşi făcuse deja apariţia la suprafaţă în 2013, dar nu a fost niciodată la fel de vizibilă ca acum, când Marea Baltică se află la cel mai scăzut nivel din ultima sută de ani, conform arheologului. "A existat o perioadă foarte lungă de presiune ridicată aici, în regiunea nordică. Apa Mării Baltice a fost aşadar împinsă către Marea Nordului şi Oceanul Atlantic", a explicat el.
Numele navei nu a putut fi determinat cu precizie, deoarece cinci epave sunt aliniate în această zonă pentru a servi drept bază a podului, toate datând de la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea. Un program de cercetare denumit "flota pierdută" ("The lost fleet") este în curs de desfăşurare pentru a identifica cu precizie numărul mare de epave ale marinei militare suedeze care au plonjat pe fundul Mării Baltice.
Această reapariție a epavei a stârnit un interes considerabil din partea cercetătorilor și istoricilor, având în vedere că Marea Baltică este cunoscută pentru conservarea epavelor datorită condițiilor sale unice. De asemenea, Hansson a subliniat că, în urma scăderii nivelului apei, se pot observa detalii care altfel ar rămâne ascunse. Acest fapt oferă oportunități valoroase pentru studii arheologice viitoare și pentru înțelegerea istoriei maritime a Suediei.
În concluzie, epava navei din secolul al XVII-lea reprezintă nu doar o comoară istorică, ci și o resursă educațională importantă. Cu ajutorul programului de cercetare "flota pierdută", se speră că vor fi descoperite mai multe informații despre navele marinei suedeze și despre contextul istoric în care au operat.
Această descoperire subliniază, de asemenea, impactul schimbărilor climatice asupra mediului marin și importanța conservării patrimoniului cultural subacvatic.