Decizie importantă în sănătate
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat luni seară că veniturile angajaților din spitale, serviciile de ambulanță și unitățile de urgență nu vor fi reduse cu 10%, respingând astfel scenariul unei tăieri salariale care, spune el, ar fi generat demotivare și un nou val de plecări din sistem. Într-un mesaj postat pe Facebook, luni seară, Alexandru Rogobete a subliniat că o diminuare liniară a veniturilor nu ar fi adus economii reale, dar ar fi afectat grav funcționarea unui domeniu deja suprasolicitat. "Veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgență nu vor fi reduse cu 10%. Am susținut această poziție pentru că o tăiere liniară nu ar fi adus economii reale, dar ar fi produs efecte negative serioase într-un sistem deja solicitat la maximum. În sănătate, fiecare verigă este esențială. De la medic, farmacist, asistent, biolog, chimiști, fizioterapeuți, până la personal tehnic și administrativ – toți susțin funcționarea zilnică a sistemului", a transmis ministrul.
Alexandru Rogobete a explicat că o astfel de măsură ar fi dus nu doar la scăderea încrederii și a motivației, ci și la pierderea unor profesioniști într-un sistem care se confruntă deja cu deficit de personal. "O reducere brută și liniară a veniturilor ar fi însemnat nu doar demotivare și scăderea încrederii, ci și un nou exod al acestora din sistem. Venituri mai mici pentru oameni înseamnă resurse mai puține pentru spitale, tratamente și investiții. Nu putem consolida sănătatea slăbindu-i oamenii. În același timp, spun la fel de clar: sănătatea are nevoie de reformă profundă. Știu că există probleme structurale ignorate ani la rând. Dezechilibre, necorelări, risipă, lipsă de criterii clare. Tocmai aceste lucruri le corectăm acum", a mai spus oficialul.
Ministrul Sănătății a explicat și ce înseamnă, în opinia sa, reforma corectă: criterii reale de performanță corelate cu activitatea și complexitatea cazurilor; reorganizarea sistemului de gărzi; reclasificarea spitalelor; reducerea risipei și transparență totală în cheltuirea fondurilor. "Economiile se fac din eficiență și ordine, nu din tăieri aplicate uniform. Pentru personalul medical: am încredere în profesionalismul și dedicarea voastră. Reforma pe care o construim este pentru a vă oferi un sistem mai corect, mai predictibil și mai echilibrat. Nu împotriva voastră, ci împreună cu voi", a mai scris ministrul.
Alexandru Rogobete a explicat ce înseamnă aceste promisiuni pentru pacienți și sistemul de sănătate: "Pentru pacienți: fiecare decizie pe care o iau are un singur criteriu final – binele dumneavoastră. Lupt pentru un sistem mai stabil, mai demn și mai sigur, în care să nu simțiți că deranjați atunci când aveți nevoie de ajutor. Pentru sistemul de sănătate, mesajul meu este clar: îl reașezăm pe principii de responsabilitate, performanță și respect. Îl întărim prin reformă reală, nu prin măsuri contabile".
Ministrul Sănătății a refuzat încă din ianuarie 2026 reducerile de personal din Sănătate, cerute de premierul Bolojan. La acel moment, ministrul a spus că nu este cazul ca angajați din spitale să fie dați afară, pentru că sunt unități unde deja există lipsă de personal și gărzile nu sunt acoperite complet. Ministrul a subliniat că, prin reorganizări interne și măsuri precum utilizarea medicamentelor generice, s-au făcut economii importante în sistem, astfel încât spitalele să funcționeze fără a recurge la concedieri de personal medical sau auxiliar.
"Ar fi culmea, în condiţiile în care există spitale unde nu avem personal să acoperim gărzile, să mai dăm şi afară din personalul existent, sau care face mai multe gărzi decât ar trebui să facă pentru a acoperi normativul. (…) Prin multele măsuri pe care le-am luat până acum, cu reorganizarea ambulatorului de specialitate, cu introducerea medicamentelor generice, există deja o serie de economii care s-au făcut în sistem şi care ne permit să funcţionăm fără aceste tăieri semichirurgicale sau chirurgicale făcute de oameni care nu au pus niciodată mâna pe un bisturiu", a precizat el.
Pe de altă parte, Rogobete a mai explicat atunci că reducerea cheltuielilor cu salariile, cerută de Bolojan, ar putea fi făcută doar în partea administrativă a instituțiilor, fără a afecta activitatea angajaților din unitățile sanitare.