Investigație RISE Moldova
Aproximativ 566.000 de dolari, echivalentul a peste 47,3 milioane de ruble rusești, figurează într-un depozit deschis la banca de stat rusă Promsvyazbank pe numele fostei deputate din Republica Moldova Marina Tauber, potrivit unei investigații publicate de RISE Moldova. Banii nu au fost menționați în ultima declarație de avere depusă de Tauber în 2025.
Conform documentelor analizate de jurnaliști, suma era înregistrată în aprilie 2025. Depozitul ar fi fost constituit la o dobândă anuală de 21%, ceea ce ar fi generat câștiguri de aproximativ 9,8 milioane de ruble (aproximativ 117 mii de dolari – n.r.). Datele provin dintr-o scurgere de informații bancare din Federația Rusă și includ detalii asociate pașaportului moldovenesc al titularei. În investigație, de asemenea, se precizează că suma nu figurează în declarația de avere a fostei deputate.
Potrivit RISE Moldova, contul din Rusia nu se regăsește în ultima declarație de avere și interese personale depusă de Marina Tauber în noiembrie 2025. O eventuală omisiune ar putea ridica probleme legate de respectarea regimului de declarare a averilor de către persoanele care au deținut funcții publice. În aceeași bază de date consultată de jurnaliști apare și numele lui Ilan Șor, fost lider al Partidului „Șor”, cu un depozit de circa 7,3 milioane de ruble (aproximativ 87 de mii de dolari – n.r.), deschis pe baza unui pașaport rusesc emis în 2024.
Promsvyazbank este o instituție financiară controlată de statul rus și se află sub sancțiuni occidentale după invazia Rusiei în Ucraina. În spațiul public, banca a fost asociată cu finanțarea structurilor statului rus și cu operațiuni economice în teritoriile ocupate. În Republica Moldova, această bancă rusească a fost folosită în ultimii ani pentru finanțarea ilegală a mai multor formațiuni politice afiliate lui Șor, dar și pentru a corupe alegătorii. Până la publicarea investigației, Marina Tauber și reprezentanții Promsvyazbank nu au oferit un punct de vedere oficial, potrivit jurnaliștilor de la RISE Moldova.
În septembrie 2025, instanța de fond din Chișinău a condamnat-o în lipsă la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru complicitate la finanțarea ilegală a partidului, falsificarea rapoartelor financiare și spălare de bani, într-un dosar legat de activitatea fostului Partid „Șor”. Procurorii au susținut că Tauber ar fi gestionat fluxuri financiare netransparente utilizate pentru organizarea protestelor antiguvernamentale și pentru remunerarea participanților. HotNews.ro a mai scris că Marina Tauber a fost inclusă pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene, Statelor Unite și Canadei, în contextul acuzațiilor privind implicarea în acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova cu sprijin din Federația Rusă.
În 2024, Marina Tauber s-a lăudat pe rețelele sociale că a primit la Moscova medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânată de șeful Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, la ordinul președintelui Vladimir Putin. Aceasta a participat la parada de 9 Mai organizată în capitala Rusiei. Fosta deputată a părăsit țara în 2025, iar ulterior autoritățile au anunțat că este căutată pentru executarea pedepsei.
Marina Tauber, care s-ar ascunde la Moscova pentru a evita justiția de la Chișinău, ar deține peste 500.000 de dolari în banca rusă PSB, instituție aflată sub controlul Kremlinului, sancționată internațional și acuzată că a fost implicată în mituirea alegătorilor în timpul alegerilor din Republica Moldova. Potrivit jurnaliștilor de la „Rise Moldova”, o scurgere de date din Rusia ar arăta că fosta parlamentară Marina Tauber deține această sumă de bani, sumă pe care nu a inclus-o în ultima declarație de avere și interese personale depusă anul trecut.
Depozitul apare în acte în baza unui pașaport moldovenesc eliberat în noiembrie 2023. Suma indicată este de 47,3 milioane de ruble, echivalentul a aproximativ 566.000 de dolari. La aceeași bancă are un depozit și Ilan Șor, însă cu o sumă mai mică: 7,3 milioane de ruble, adică aproape 87.000 de dolari. Acesta ar fi fost deschis în baza unui pașaport rusesc emis în ianuarie 2024. Marina Tauber, Ilan Șor și reprezentanții instituției financiare nu au oferit un punct de vedere.
Banca PSB, cunoscută și sub denumirea de Promsvyazbank, a fondat holdingul A7 împreună cu oligarhul Ilan Șor pentru a ocoli sancțiunile occidentale impuse Rusiei după declanșarea războiului împotriva Ucrainei. În toamna anului trecut, Ilan Șor a apărut la o conferință alături de directorul PSB, Petr Fradkov, cei doi raportându-i președintelui Vladimir Putin despre deschiderea unui hub financiar în Asia pentru decontări internaționale.
În 2025, Marina Tauber a fost condamnată de magistrații de la Chișinău la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru spălare de bani, falsificarea rapoartelor financiare și finanțarea ilegală a fostului partid Șor. Sentința a fost pronunțată în lipsa inculpatei. În prezent, dosarul se află în examinare la Curtea de Apel Centru. Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) din Republica Moldova au subliniat că au solicitat anunțarea în căutare internațională a condamnatei.
„Totodată, a fost transmisă o solicitare privind anunțarea în căutare internațională în vederea arestării și extrădării persoanei în cauză către Interpol, care se află în prezent în examinare”, a afirmat Diana Fetco, șefa Secției de comunicare și protocol a IGP. Marina Tauber nu se prezintă la ședințele de judecată, dar este activă pe rețelele sociale. Recent, ea a intervenit în direct la ,,Radio Sputnik”, un instrument de propagandă al Kremlinului, comentând declarația președintei Maia Sandu potrivit căreia, în eventualitatea unui referendum, ar vota pentru unirea Republicii Moldova cu România.
„Declarațiile președintelui echivalează cu trădare de patrie și cu încălcarea mandatului primit. Este esențial ca și cetățenii noștri să înțeleagă că Maia Grigorevna reprezintă, de fapt, interesele unui alt stat. Am împărtășit punctul meu de vedere pe această temă în direct la Radio Sputnik”, a scris Marina Tauber pe canalul său de Telegram. Marina Tauber a fost deputată în perioada 2019–2025 în Parlamentul Republicii Moldova.
În primăvara anului 2024, Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, i-a conferit Marinei Tauber „Ordinul Prieteniei”, în numele președintelui Vladimir Putin.