Studiu recent despre ADN
Efectele cernobîlului reprezintă subiectul principal al acestui articol. O nouă cercetare realizată de oamenii de știință relevă că leziunile ADN cauzate de radiațiile ionizante (IR) emise în urma dezastrului nuclear de la Cernobîl din 1986 apar la copiii persoanelor expuse inițial. Această descoperire este semnificativă, deoarece este prima dată când se stabilește în mod clar o legătură transgenerațională. Cercetătorii, conduși de o echipă de la Universitatea din Bonn, Germania, au dorit să afle dacă expunerea la radiații ionizante (IR) la care au fost supuși părinții poate lăsa semnături genetice detectabile în urmașii lor. Conform studiului, „Am constatat o creștere semnificativă a numărului de cDNM la descendenții părinților iradiați și o asociere potențială între estimările dozei și numărul de cDNM la descendenții respectivi”.
Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au comparat trei grupuri: 110 copii ai lucrătorilor germani probabil expuși la radiații, 130 de copii ai participanților la curățarea zonei Cernobîl și 1.275 de descendenți ai părinților neexpuși la radiații. După secvențierea completă a genomului, copiii ai căror tați au fost expuși la radiații au prezentat mai multe mutații de tip „clustered” comparativ cu copiii ai părinților neexpuși. Numărul mediu de cDNMs a fost cel mai mare în cohorta Cernobîl, iar cel mai scăzut în cohorta copiilor ai căror părinți nu au fost expuși la radiații.
Mai mult, o doză mai mare de radiații pentru părinte tindea să însemne un număr mai mare de clustere la copil. Această legătură între expunerea părinților și modificările genetice la copii este un subiect de mare interes pentru comunitatea științifică. „În ciuda incertitudinii privind natura și cantitatea exactă a IR implicate, studiul actual este primul care furnizează dovezi privind existența unui efect transgenerațional al expunerii paterne prelungite la IR în doze mici asupra genomului uman”, au concluzionat autorii studiului.
Totuși, cercetătorii admit că au fost și anumite limitări în realizarea studiului, întrucât s-au bazat pe estimări istorice ale dozelor de radiații, având în vedere că au trecut patru decenii de la incident. Aceste limitări sunt importante de menționat, având în vedere complexitatea expunerii la radiații și modul în care aceasta poate afecta sănătatea pe termen lung.
Cercetarea vine însă cu vești bune. Riscul pentru sănătate ar trebui să fie relativ mic, întrucât copiii părinților expuși nu au prezentat un risc mai mare de îmbolnăvire. „Având în vedere creșterea globală redusă a cDNM-urilor în urma expunerii paterne la radiații ionizante și proporția redusă a genomului care codifică proteine, probabilitatea ca o boală care apare la descendenții părinților expuși să fie declanșată de un cDNM este minimă”, mai scriu cercetătorii.
Cercetarea a fost publicată în Scientific Reports și subliniază importanța continuării studiilor în domeniul efectelor pe termen lung ale expunerii la radiații.
Aceasta aduce o contribuție semnificativă în înțelegerea modului în care efectele de mediu pot influența sănătatea generațiilor viitoare.