Comasare între Beltiug și Socond
O decizie istorică pentru administrația locală din județul Satu Mare a fost anunțată de președintele PNL Satu Mare și vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma. Două comune conduse de primari liberali, Beltiug și Socond, vor intra într-un proces de comasare administrativă, o premieră la nivel național. „Trebuie să trecem la fapte, nu doar la vorbe. Facem unificarea celor două comune”, a declarat Cozma. Potrivit acestuia, inițiativa poate servi drept exemplu pentru alte unități administrativ-teritoriale din țară.
În centrul acestei decizii se află cei doi edili locali: Ioan Bartok Gurzău, primarul comunei Beltiug, aflat la al șaptelea mandat, și Nicolae Cornea Mare, primarul comunei Socond, cu două mandate la activ. Aceștia susțin că unificarea va aduce beneficii pe termen lung pentru comunități, atât din punct de vedere administrativ, cât și financiar. „Primăria Socond nu se poate susține, trebuie să ne eficientizăm. Din taxe și impozite încasăm 1 milion de lei, iar la funcționare avem nevoie de 9 milioane de lei”, a explicat primarul Socondului, Nicolae Cornea, potrivit DDS.
Primarul Beltiugului a adăugat că eforturile pentru dezvoltarea locală nu vor fi compromise, ci consolidate. „Am încercat să facem tot ce ne stă în putință, am reabilitat școli, rețele de canalizare, sală de sport, panouri fotovoltaice pentru instituțiile publice. Avem și proiecte noi, unele în derulare, cu multe milioane de euro. Ne-am dorit de acum 8 ani de zile să facem unificarea, avem multe lucruri în comun, de secole suntem vecini, veniturile proprii au fost 4,9 milioane de lei”, a precizat Bartok Gurzău.
Comuna rezultată din comasare va avea aproximativ 6.500 de locuitori, cu un singur primar, un viceprimar și un singur Consiliu Local. Pentru ca procesul să fie valid, se va organiza un referendum local, iar participarea minimă necesară este de 30% dintre cei cu drept de vot. Primarul Beltiugului estimează că procedura va intra în linie dreaptă în această toamnă.
Potrivit lui Adrian Cozma, această inițiativă are și un rol pragmatic. „Eu am înțeles de anul trecut și de 2-3 ani, toți spun că e nevoie de reducerea cheltuielilor. Și eu cred că a venit vremea faptelor, pentru că degeaba totuși povestim la București și nu se întâmplă nimic cu această reformă în administrația teritorială. Concret, două comune din județul Satu Mare, doi primari care au înțeles menirea pe care o au și sunt realiști, PNL, și-au dat mâna și vor demara de săptămâna viitoare procedura de unificare”, a spus el la Antena 3 CNN.
Cozma a subliniat că reorganizarea va duce la economii semnificative și la o gestionare mai eficientă a serviciilor publice. „Nu putem funcționa în continuare așa, să rostogolim datorii. Nu vrem să ajungem în situația în care, de exemplu, comuna Socond, că este o comună care n-are venituri proprii, să nu-și poată plăti iluminatul public sau serviciile medicale din comună. De aceea e nevoie de această comasare”, mai spune el.
Acesta a mai precizat că procesul nu este despre ambiții personale: „Nu am discutat cine va fi primar, nu contează asta. Ideea este, dispare o poziție de primar, dispare un consiliu local, dispare un vice-primar, un administrator public. Deci comuna va avea de câștigat și oamenii vor avea de câștigat din toate punctele de vedere. Eu vreau să-i văd acum pe alții de la celelalte partide”.
Într-o conferință de presă, Adrian Cozma a afirmat că această decizie reprezintă un prim pas concret către mult-discutata reformă administrativ-teritorială. „De ani de zile se vorbește despre reorganizare administrativ-teritorială. Astăzi facem primul pas. Doi primari care au făcut performanță au decis să își unească forțele. Reforma administrativ-teritorială începe de la Satu Mare, cu un exemplu concret”, a spus liderul liberal.
El a lansat și un apel către reprezentanții altor partide să urmeze acest model, arătând că multe comunități riscă, în viitor, să nu își mai poată susține cheltuielile curente, precum iluminatul public, întreținerea drumurilor, dispensarele sau școlile.
Comasarea celor două comune va fi supusă aprobării prin referendum local, după parcurgerea etapelor administrative.