Noi dovezi sugerează omucidere
Moartea lui Kurt Cobain, liderul trupei Nirvana, care a șocat lumea muzicii în aprilie 1994, este readusă în atenția publicului după ce o echipă de experți criminaliști a contestat concluzia oficială a anchetei. Cobain a fost găsit fără viață la domiciliul său din Seattle, cu o rană prin împușcare la cap, iar la momentul respectiv Biroul Medical al Comitatului King a stabilit că a fost vorba de o sinucidere. Solistul avea doar 27 de ani. Recent, o echipă privată de specialiști, condusă de Brian Burnett și cercetătoarea independentă Michelle Wilkins, a analizat din nou autopsia și materialele de la locul faptei. „Aceasta este o crimă. Trebuie să facem ceva în legătură cu asta,” a spus Burnett, citat de Wilkins, potrivit dailymail.
Potrivit raportului publicat în „International Journal of Forensic Science”, autopsia lui Cobain arată „urme de supradoză de heroină, daune la creier și ficat și lipsa sângelui în căile respiratorii”, semne considerate incompatibile cu o moarte rapidă prin împușcare. Experții cred că Cobain ar fi fost mai întâi pus de agresori să-și facă o supradoză de heroină, apoi a fost împușcat. „Sunt lucruri în autopsie care spun: , necroza creierului și a ficatului apare în cazul unei supradoze. Nu apare în cazul unei împușcături”, a explicat Wilkins.
De asemenea, biletul de adio ar fi fost falsificat ca să pară că s-a sinucis. „Partea de sus este scrisă de Kurt. Nu există nimic despre sinucidere acolo. Practic vorbește doar despre renunțarea la trupă”, susține Wilkins. Cercetătoarea a atras atenția asupra detaliilor de la locul faptei: mâinile lui Cobain erau curățate, cartușele erau aliniate, iar trusa de heroină se afla la câțiva pași distanță. „Suntem obișnuiți cu sinucideri, acestea sunt scene haotice. În cazul lui Cobain, totul era neobișnuit de ordonat,” a spus ea.
Experții susțin, de asemenea, că arma era foarte grea, aproape trei kilograme, și că este greu de imaginat cum „Cobain, aflat într-o stare comatoasă din cauza supradozei, ar fi putut să o țină și să o folosească singur”. „Deci moare din cauza supradozei. E în comă. Cum să poți să ții arma așa încât să apeși pe trăgaci? E nebunie,” a spus Wilkins. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Poliție din Seattle a spus că nu se va redeschide cazul. „Detectivul nostru a concluzionat că a murit prin sinucidere și aceasta rămâne poziția departamentului nostru,” a adăugat purtătorul de cuvânt.
Wilkins subliniază că scopul echipei nu este arestarea cuiva, ci transparența. „Nu spunem să arestați pe cineva mâine. Spunem doar: aveți aceste dovezi suplimentare pe care noi nu le avem. Dacă ne înșelăm, să ni se demonstreze. Atât am cerut”, a mai spus cercetătoarea independentă Michelle Wilkins. La aproape 30 de ani de la moartea solistului trupei Nirvana, Kurt Cobain, un nou raport criminalistic sugerează că decesul ar fi putut fi o omucidere înscenată drept sinucidere. Atunci când solistul trupei Nirvana și legenda grunge Kurt Cobain a murit la 5 aprilie 1997, la vârsta de 27 de ani, lumea muzicii a plâns moartea unui star rock îndrăgit și a unui simbol al Generației X. Cadavrul său a fost găsit în apartamentul din Seattle, iar cauza morții a fost stabilită ca fiind o rană auto-provocată la față, deoarece Cobain se lupta de mulți ani cu abuzul de droguri și depresia.
Au existat presupuneri persistente conform cărora Cobain ar fi fost ucis - teoriile conspirației citând biletul său de adio presupus falsificat și suspiciunile crescânde în jurul căsniciei sale tumultuoase cu vedeta rock Courtney Love. Un documentar din 1998, realizat de Nick Broomfield, intitulat „Kurt & Courtney”, a susținut aceste teorii, investigând moartea tragică și susținând că nu se poate exclude crima. O nouă anchetă independentă reaprinde acum dezbaterea despre ce s-a întâmplat cu adevărat, contestând decizia privind sinuciderea și invocând dovezi ale unei supradoze de heroină forțată și ale modului în care sinuciderea ar putea fi o omucidere înscenată, scrie Euronews.
Echipa criminalistică a prezentat o lucrare evaluată de colegi cu dovezi care susțin că Cobain ar fi putut fi confruntat de unul sau mai mulți agresori, i s-ar fi administrat cu forța o supradoză de heroină pentru a-l „incapacita” și apoi împușcat în cap. De asemenea, au susținut că pușca găsită în mâinile sale ar fi fost pusă în brațe. Cercetătoarea independentă Michelle Wilkins, care a lucrat cu echipa, a declarat pentru publicația britanică Daily Mail că specialistul criminalist Brian Burnett a analizat dovezile de la locul crimei și autopsia și a concluzionat că moartea lui Cobain a fost o omucidere. „Sunt lucruri în autopsie care spun că această persoană nu a murit foarte repede din cauza unei împușcături”, a spus Wilkins. „A murit din cauza unei supradoze, așa că abia mai putea respira, sângele nu-i pompa prea mult (...) Adică, era în comă și ținea pușca în sus ca să poată ajunge la trăgaci ca să o bage în gură. E o nebunie”.
Ea a subliniat afectarea organelor asociată cu privarea de oxigen. „Necroza creierului și a ficatului apare în cazul unei supradoze. Nu se întâmplă asta în cazul unei morți prin împușcare”. constatările echipei evidențiază alte discrepanțe cheie între autopsia originală și materialele de la locul crimei, inclusiv zona „straniu de curată” din jurul corpului lui Cobain și faptul că mâna lui Cobain - care a fost găsită strângând țeava puștii - nu avea stropi de sânge. „Dacă te uiți vreodată la fotografii cu sinucideri cu arme de foc, sunt brutale. Nu există caz în care acea mână să nu fie acoperită de sânge”, a declarat Wilkins. „Sinuciderile sunt murdare, iar aceasta a fost o scenă foarte curată”.
Echipa a scos în evidență și trusa de heroină a lui Cobain, care a fost găsită aranjată cu grijă. Wilkins a pus la îndoială plauzibilitatea ca cineva cu o concentrație de heroină de zece ori mai mare decât limita letală în organism să-și fi împachetat cu grijă echipamentul înainte de a se împușca. „Se presupune că ar trebui să credem că a închis acele și a pus totul la loc în ordine după ce s-a injectat de trei ori, pentru că asta face cineva când moare”, a declarat ea pentru Newsweek. „Mie mi se pare că cineva a pus în scenă un film și a vrut să fii absolut sigur că a fost o sinucidere”.
Echipa de anchetatori a solicitat redeschiderea anchetei, dar, în ciuda noilor afirmații, Biroul de Medicină Legală al comitatului King și Departamentul de Poliție din Seattle au declarat că dosarul va rămâne închis. „Detectivul nostru a concluzionat că a murit prin sinucidere, iar aceasta continuă să fie poziția susținută de acest departament”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Poliție din Seattle pentru Daily Mail. „Biroul nostru este întotdeauna deschis să își revizuiască concluziile dacă apar noi dovezi”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Sănătate Publică din comitatul King pentru Newsweek. „Dar până în prezent nu am văzut nimic care să justifice redeschiderea acestui caz și a stabilirii noastre anterioare a decesului”. „Dacă greșim, trebuie doar să ne dovedească”, a spus Wilkins. „Asta este tot ce le-am cerut să facă”.
În februarie 2026, moartea lui Kurt Cobain rămâne clasificată drept sinucidere.