Condții inumane în Valladolid
Un afacerist român a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare în Spania pentru că și-a exploatat angajații. Vasile U. a fost condamnat de Tribunalul Provincial Valladolid pentru încălcarea drepturilor lucrătorilor, transmite 20minutos. Afaceristul român a fost condamnat pentru impunerea unor condiții de muncă abuzive unor muncitori agricoli străini recrutați între septembrie și octombrie 2020, pe care i-a angajat pentru recoltarea cartofilor în regiunea Medina del Campo. Instanța l-a găsit pe român vinovat, dar a aplicat circumstanța atenuantă a întârzierii nejustificate. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, el mai are de plătit o amendă de 1.440 de euro și ca răspundere civilă, mai are de plătit câte 500 de euro cu titlu de despăgubire fiecăruia dintre cei 10 angajați afectați.
Secția a Doua Penală a stabilit cu ajutorul martorilor că românul condamnat era "angajatorul de facto" care conducea structura organizatorică. El efectua plățile și o folosea pe sora sa drept "paravan". Vasile U. le promitea oamenilor condiții de muncă avantajoase ca să se mute la Valladolid. Procurorul de caz ceruse o pedeapsă de 4 ani de închisoare și 15.000 de euro despăgubiri pentru fiecare victimă. "Nu numai că nu le-a plătit ceea ce le-a promis, dar i-a tratat ca pe niște câini și chiar i-a scuipat în față!", a spus procurorul despre victimele de origine columbiană, peruană și marocană.
S-a stabilit că inculpatul era persoana care "trăgea sforile" în cadrul companiei, iar sora sa era trecută ca responsabilă, pentru ca bărbatul să se sustragă de eventuale responsabilități legate de activitatea sa ilegală. Și femeia a fost pusă sub acuzare. Procurorul a precizat că cei 10 muncitori sezonieri au fost recrutați de afaceristul român cu ajutorul lui Ángel QT, un rezident din Alicante, care acum este fugar. Angel le-a promis muncitorilor un salariu între 1.600 și 1.800 de euro, contract formal, înregistrare la Asigurările Sociale și cazare gratuită.
Victimele au călătorit din Alicante și Yecla (Murcia) la o fermă din Torrecilla del Valle (Valladolid) pentru a face lucrări agricole între 15 septembrie și 22 octombrie 2020. Procurorul admite că Anghel i-a adus și înșelat pe muncitori și că ar trebui judecat pentru trafic de persoane, dar atrage atenția că toate probele arată că acesta a urmat de fapt ordinele lui Vasile U., căruia "i se blocaseră deja conturile și vehiculele". Tot procurorul a mai precizat că muncitorii au fost adăpostiți în condiții supraaglomerate, fără apă potabilă sau încălzire. De asemenea, muncitorii au fost nevoiți să-și ia saltele de la un centru de reciclare.
Patru dintre lucrătorii sezonieri au fost înregistrați la Asigurările Sociale pentru o perioadă cuprinsă între 9 și 16 zile, comparativ cu aproape o lună în care au lucrat. Ceilalți 6 nu au fost înregistrați la Asigurările Sociale nici măcar o zi, și potrivit procurorului, fapta constituie o încălcare clară a drepturilor lor.
Cazul a stârnit reacții în rândul organizațiilor care apără drepturile muncitorilor, care cer măsuri mai stricte pentru a preveni astfel de abuzuri în viitor.