Medaliatul cu bronz la Jocurile Olimpice a recunoscut infidelitatea

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 2 minute

Pe scurt

Biatlonistul norvegian Laegreid a făcut o recunoaștere publică în direct la TV, dezvăluind că a înșelat-o pe iubita sa, ceea ce a dus la ruptura relației lor. Această confesiune a avut loc imediat după câștigarea medaliei de bronz la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2026, într-un moment de intensă emoție personală.

EN

Brief

Norwegian biathlete Laegreid publicly confessed to cheating on his girlfriend during a live TV interview after winning an Olympic bronze medal. His revelation came just before the Winter Olympics in Milan, highlighting personal struggles despite his athletic achievements.

Medaliatul cu bronz la Jocurile Olimpice a recunoscut infidelitatea
Sursa foto: libertatea.ro

Recunoaștere în direct la TV

Momentul a avut loc la postul norvegian NRK, imediat după finala olimpică. Deși a recunoscut că medalia este o realizare „grozavă”, fiind prima sa medalie olimpică individuală, Laegreid a schimbat brusc tonul discuției. Sportivul a dezvăluit că trece prin „cea mai grea săptămână” din viața sa, după ce relația cu femeia pe care o consideră „dragostea vieții lui” s-a încheiat chiar înainte de Jocurile Olimpice din Italia.

„Acum șase luni am întâlnit-o pe dragostea vieții mele, cea mai frumoasă și minunată persoană din lume. Dar acum trei luni am făcut cea mai mare greșeală din viața mea și am înșelat-o”, a mărturisit Laegreid, vizibil afectat. Câștigătorul Cupei Mondiale din sezonul precedent a explicat că i-a recunoscut partenerei infidelitatea chiar înainte de a pleca spre Milano, fapt ce a dus la ruptura relației. „Simt că am aruncat medalia de aur a vieții mele. Aș vrea să pot împărtăși asta cu ea”, a adăugat el.

Gestul nu a fost unul spontan. Colegul său de echipă, Johannes Dale-Skjevdal, a confirmat că Laegreid le spusese apropiaților că intenționează să își facă publică povestea dacă va reuși să câștige o medalie, în speranța de a o recâștiga pe fosta iubită. Într-o declarație ulterioară pentru publicația Verdens Gang, biatlonistul a fost tranșant cu privire la riscurile de imagine pe care și le-a asumat: „Aș prefera să mă sinucid social decât să renunț la această femeie”.

La conferința de presă oficială, Laegreid a admis că nu știe dacă decizia de a spăla rufele în public a fost corectă, dar a simțit că este singura opțiune rămasă. Totodată, el și-a cerut scuze compatriotului său, Johan-Olav Botn, care a câștigat titlul olimpic în aceeași cursă, pentru că drama sa personală a eclipsat performanța sportivă a zilei. „Nu vreau să vă fur gloria astăzi. Sper că este o problemă de discuție doar pentru următoarea zi sau două. Medalia voastră de aur la Jocurile Olimpice este pentru totdeauna”, a conchis Laegreid.

Jocurile Olimpice de Iarnă Milano Cortina 2026 au loc între 6 și 22 februarie.

La JO de iarnă 2026 participă 29 de sportivi din România, care concureză la 9 discipline.