Apa rămâne nepotabilă
O nouă creştere a turbidităţii apei furnizate în zona Curtea de Argeş s-a înregistrat în ultimele zile, după tranzitarea controlată a unei viituri prin Barajul Vidraru, a anunţat, luni, societatea Aquaterm, transmite Agerpres. Potrivit comunicatului oficial, aceasta a dus la colmatarea completă a filtrelor din staţia de tratare de la Cerbureni, pe data de 5 februarie 2026. "S-a luat această decizie pentru a nu opri staţia, întrucât populaţia nu avea făcute rezerve de apă. Acest lucru s-a resimţit în reţeaua de distribuţie în data de 6 februarie 2026, când turbiditatea apei a crescut", se arată în informare.
Ulterior, au fost efectuate spălări ale filtrelor, una în timpul zilei şi două noaptea, pentru a asigura suficientă apă filtrată. "După această operaţiune, atât societatea cât şi DSP au prelevat probe. Din raportul nostru de încercare, dar şi din cele comunicate de DSP, reiese că apa nu mai corespunde din punct de vedere fizico-chimic şi nici microbiologic", a adăugat reprezentantul Aquaterm. În zilele de 6, 7 şi 8 februarie, s-a efectuat o dezinfecţie a reţelei cu clor în cantitate mai mare, iar luni se vor recolta noi probe de apă.
„Precizăm că potrivit ultimului raport de încercare din data de 6 februarie 2026, apa din reţeaua de distribuţie nu conţinea bacterii, rezultatul fiind negativ inclusiv la clostridium, pe care îl determinăm în două probe pe săptămână. Apa rămâne în continuare nepotabilă şi nu este bună de băut sau gătit şi poate fi utilizată în scopuri menajere”, se arată în informare. Această situaţie a fost agravată de creşterea turbidităţii, context în care apa furnizată pentru municipiul Curtea de Argeş şi comunele învecinate, cu o populaţie totală de aproximativ 40.000 de locuitori, nu mai este potabilă de la începutul lunii noiembrie 2025.
Societatea Aquaterm a informat încă din 10 noiembrie că turbiditatea apei brute din canalul de la Oeşti, unde sunt situate prizele de apă, a fost cu mult mai mare decât capacitatea de filtrare a staţiei de tratare. De asemenea, Hidroelectrica a efectuat, în ultimele luni, o serie de deversări controlate din acumularea Vidraru de pe râul Argeş, necesare pentru asigurarea condiţiilor tehnice de efectuare a lucrărilor de retehnologizare a amenajării hidroenergetice.
Un mesaj RO-ALERT privind prezenţa bacteriei Clostridium perfringers în apa din reţeaua de distribuţie a fost transmis, luni seară, în zona Curtea de Argeş. Potrivit mesajului, se interzice utilizarea apei pentru consum uman şi animal, dar şi pentru igiena personală, conform Agerpres. „Consumaţi doar apă din sursele puse la dispoziţie de autoritatea locală, izvoare verificate sau apă îmbuteliată. Începând cu 10.02.2026 ora 21:00 se va sista total furnizarea apei timp de 24 de ore pentru realizarea unor lucrări”, se mai menţionează în mesajul de avertizare.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Argeş a anunţat că prezenţa bacteriei Clostridium perfringers a fost detectată în probe de apă recoltate pe 6 februarie din trei puncte de consum din municipiul Curtea de Argeş. "Având în vedere rezultatele ultimelor rapoarte de încercări, din data de 09.02.2026, vă informăm că apa rămâne nepotabilă şi poate fi utilizată doar în scop menajer (la vasul de toaletă)", se precizează într-o informare a DSP Argeş.
Așadar, este esențial ca locuitorii să respecte recomandările autorităților și să utilizeze surse de apă sigure pentru consumul uman, în timp ce se așteaptă noi rezultate din teste pentru a evalua siguranța apei furnizate în rețea.
Perioada de nesiguranță se prelungește pentru comunitățile afectate, iar intervențiile rapide sunt necesare pentru a restabili accesul la apă potabilă.