Critici asupra politicii educaționale
Moţiunea simplă împotriva ministrului interimar al Educaţiei, Ilie Bolojan, criticat că a redus, într-un context inflaţionist, „sprijinul social” pentru studenţi, accesul la educaţie devenind „tot mai dependent” de venitul familiei, va fi dezbătută şi votată luni în plenul Senatului, informează site-ul forului legislativ, transmite Agerpres.
Intitulată „Educaţia între avarie şi abandon. Cum sunt transformaţi studenţii în colateral bugetar”, moţiunea, anunţată încă din vacanţa parlamentară şi depusă, săptămâna trecută, în plenul Senatului, este semnată de 41 de parlametari (28 senatori AUR şi 13 PACE – Întâi România).
„În ultimii ani, România a reuşit o performanţă rară, a vorbit constant despre viitor, în timp ce a tăiat metodic exact din generaţia care ar trebui să îl construiască. Elevii şi studenţii sunt invocaţi în discursuri, dar eliminaţi din bugete, lăudaţi în campanii, dar abandonaţi în politici publice. Sub conducerea ministrului interimar al Educaţiei, Ilie Bolojan, educaţia a intrat într-o zonă periculoasă de austeritate fără protecţie, reformă fără sprijin, responsabilitate fără asumare”, se arată în textul moţiunii.
Ilie Bolojan știe, oficial și documentat, cât costă să fii student în România. Datele publice arată că un student are nevoie de peste 2.000 de lei lunar pentru a putea rămâne în sistemul educaţional. Nu pentru confort, nu pentru distracţie, ci pentru mâncare, cazare, transport şi materiale de studiu. Cu toate acestea, bursele acoperă mai puţin de jumătate din necesarul minim, fondurile pentru burse au fost reduse, iar facilităţile de transport au fost limitate. Sprijinul statului este acordat doar nouă luni pe an, de parcă viaţa ar fi suspendată în vacanţă.
Potrivit iniţiatorilor, „diferenţa dintre cât costă viaţa şi cât oferă statul este împinsă, cu nonşalanţă, în spatele studenţilor şi al familiilor lor”. „Este o politică simplă: ştim cât costă educaţia, dar nu o plătim. Ni se spune că este austeritate, că nu sunt bani, că trebuie strânsă cureaua. Curios este că această curea este strânsă mereu în acelaşi loc, pe stomacul studenţilor”, mai susţin aceştia.
„Niciodată pe birocraţie, niciodată pe ineficienţă, niciodată pe privilegiile administrative. Sub conducerea actuală, educaţia este tratată ca o cheltuială incomodă, nu ca o investiţie strategică. Iar când educaţia este tăiată, nu se face economie, se face export de inteligenţă. Abandonul universitar este efect colateral sau politică tacită? Ministerul Educaţiei pare să accepte tacit ideea că unii studenţi vor abandona, alţii vor pleca din ţară, iar restul se vor descurca”, se detaliază în moţiune.
Semnatarii punctează că, deşi premierul Ilie Bolojan este ministru interimar al Educaţiei, „studenţii care sunt afectaţi de aceste politici nu sunt interimari, pierd ani de viaţă, nu mandate”. „Interimatul nu este o scuză pentru lipsa de viziune, nu este un certificat de imunitate politică, nu suspendă responsabilitatea faţă de o generaţie întreagă. Educaţia este guvernată ca o problemă contabilă”, adaugă aceştia.
„În educaţie, cifrele pot arăta bine exact atunci când lucrurile merg prost. Când studenţii abandonează, bugetul se echilibrează, când tinerii pleacă, presiunea dispare. Aceasta nu este guvernare, este administrarea declinului cu rapoarte frumos ambalate”, susţin cei 41 de senatori ai Opoziţiei semnatari ai documentului.
În opinia acestora, deşi moţiunea nu produce demisii automate, „produce responsabilitate politică”. „Grupul de senatori PACE Întâi – România solicită recunoaşterea oficială a costurilor reale ale vieţii de student, reanalizarea urgentă a sistemului de burse şi facilităţi, introducerea unui mecanism de protecţie socială pentru studenţii vulnerabili, încetarea politicilor de austeritate aplicate educaţiei fără măsuri compensatorii, numirea unui ministru al Educaţiei cu mandat deplin şi viziune pe termen lung”, se mai transmite în document.
Moţiunea împotriva ministrului interimar al Educaţiei va fi dezbătută, luni, împreună cu alte două moţiuni simple, referitoare la Apărare şi Acordul UE-Mercosur, fiecăreia fiindu-i rezervate 45 de minute.