Reforma administrativă și relansarea economică 2026

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că reforma administrativă și măsurile de relansare economică vor fi adoptate simultan, în cadrul consultărilor de la Palatul Victoria. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a subliniat importanța acestor măsuri pentru stimularea economiei, în timp ce sindicatele au exprimat critici privind reducerea cheltuielilor de personal.

EN

Brief

Prime Minister Ilie Bolojan announced that the administrative reform and economic relaunch measures will be adopted simultaneously during consultations at the Victoria Palace. Finance Minister Alexandru Nazare emphasized the importance of these measures for stimulating the economy, while unions expressed criticism regarding cuts in personnel expenses.

Reforma administrativă și relansarea economică 2026
Sursa foto: ziare.com

Consultări la Palatul Victoria

Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică. Potrivit unui comunicat al Guvernului, reprezentanții Executivului și cei ai sindicatelor și patronatelor au avut, vineri, 6 februarie, la Palatul Victoria, consultări pe tema proiectelor de lege privind reforma administrativă și relansarea economică, creșterea investițiilor și competitivității, în cadrul reuniunii Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, coordonată de premierul Ilie Bolojan. „Ne dorim adoptarea celor două pachete legislative înainte de aprobarea bugetului pentru 2026”, a menționat șeful Executivului. Premierul a prezentat principalii indicatori macroeconomici ai proiectului de buget pentru acest an: ținta de deficit bugetar de 6,2% pe cash, investiții de 7% din PIB, în condițiile închiderii proiectelor finanțate prin PNRR până la sfârșitul lunii august, o rată ridicată de absorbție a fondurilor europene și o țintă a inflației de 4% la finalul anului, precizează sursa citată.

În același context, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a prezentat principalele noutăți ale proiectului privind reforma administrativă și a subliniat că „în aplicarea noilor prevederi vor fi luate în considerare reducerile de cheltuieli de personal făcute în cursul anului trecut de către autoritățile publice”, mai arată comunicatul remis presei de Executiv. „Prim-ministrul a dat exemplul învățământului preuniversitar. Având în vedere măsurile de reducere a cheltuielilor aplicate anul trecut, în cursul acestui an nu vor fi implementate soluții suplimentare de optimizare bugetară”, se arată în comunicat.

De asemenea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat măsurile de relansare economică, stimularea investițiilor și competitivității, menționând că „soluțiile dedicate IMM-urilor din acest program sunt complementare celor luate anul trecut”. În comunicat se menționează că reprezentanții patronatelor „au apreciat mesajul de stabilitate în economie pe care îl transmit cele două proiecte guvernamentale, măsurile de stimulare economică și de susținere a sectoarelor strategice, de încurajare a exporturilor”. „Aceștia au arătat că trebuie făcute în continuare demersuri pentru reducerea cheltuielilor de funcționare ale statului, pentru debirocratizare și pentru susținerea IMM-urilor și a proiectelor din domeniile energie și infrastructură digitală”, precizează sursa citată.

Pe de altă parte, reprezentanții sindicatelor „au criticat măsurile de reducere a cheltuielilor de personal cuprinse în pachetul privind reforma administrativă și au argumentat că, în prezent, sistemul administrației publice este subdimensionat, iar media de vârstă a angajaților este ridicată”. De asemenea, aceștia au solicitat un dialog real cu autoritățile privind aplicarea măsurilor și pentru introducerea altora menite să contribuie la întinerirea și profesionalizarea corpului funcționarilor publici.

În cadrul consultărilor au mai fost abordate teme privind decontarea către furnizorii de energie a sumelor rezultate din diferența dintre prețul de piață și cel din mecanismul de compensare, investițiile în sectorul energetic, relansarea pieței forței de muncă, dimensionarea corectă a poliției locale, problemele din sectoarele sănătate, educație și transport local, se mai spune în comunicat.