Bolojan informează CCR despre pensiile magistraților

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 4 minute

Pe scurt

Premierul Ilie Bolojan va informa CCR despre consecințele amânării deciziilor privind pensiile magistraților, subliniind riscurile financiare pentru România. Acesta a menționat o reținere de 230 de milioane de euro din fondurile europene care depind de îndeplinirea unor jaloane. Amânările repetate ale curții ar putea compromite accesul la aceste fonduri.

EN

Brief

Prime Minister Ilie Bolojan will inform the Constitutional Court about the consequences of delaying decisions regarding judges' pensions, highlighting significant financial risks for Romania. He mentioned a retention of 230 million euros from EU funds that depend on fulfilling certain milestones. Repeated delays by the court could jeopardize access to these funds.

Bolojan informează CCR despre pensiile magistraților
Sursa foto: adevarul.ro

Amânarea deciziilor critice

Premierul Ilie Bolojan ar urma să informeze, joi, 5 februarie 2026, Curtea Constituţională a României (CCR) asupra consecinţelor amânării unor decizii privind pensiile magistraţilor. "Mâine voi informa Curtea Constituţională asupra consecinţelor amânării unor decizii. S-a făcut o încercare pentru a rezolva această nedreptate anul trecut. S-a dat o amânare. Şi apoi, a doua încercare. Au fost aceste amânări în cascadă. În condiţiile în care nu se va lua o decizie şi se va merge din nou pe amânare, probabilitatea să pierdem aceşti bani este foarte mare. Şi cred că fiecare instituţie trebuie să fie informată cu privire la consecinţele unor anumite decizii. Pentru noi este important să închidem toate aspectele care ţin de aceste clarificări, pentru că avem de încasat 2,6 miliarde de euro", a precizat Ilie Bolojan, miercuri seara, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a evidenţiat importanţa lămuririi acestor aspecte, astfel încât România să poată încasa fondurile necesare finalizării proiectelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) până în luna august. "Cu cât rezolvăm toate aceste probleme care ţin de această cerere de plată mai repede, cu atât avem banii aceştia la dispoziţie, ceea ce înseamnă pentru noi capacitatea de a ne plăti, fără întârzieri, constructorii şi de a ţine un ritm bun al lucrărilor, în aşa fel încât odată cu celelalte cereri de plată pe care trebuie să le depunem - dar nu le putem depune decât după ce terminăm cererea anterioară - să putem să finalizăm aceste lucrări până în luna august, în aşa fel încât România să nu piardă aceşti bani", a explicat prim-ministrul.

Ilie Bolojan a reamintit că accesarea fondurilor din PNRR este condiţionată de respectarea jaloanelor pe care România s-a angajat să le îndeplinească. "Unul dintre aceste jaloane este cel legat de pensiile magistraţilor, jalonul 215, unde avem o reţinere de aproape 230 de milioane de euro. Din discuţiile pe care echipele noastre le-au avut la Comisia Europeană, săptămâna trecută, în momentul de faţă Comisia consideră că acest jalon nu este îndeplinit. Deci, ideea că jalonul ar fi îndeplinit este falsă", a spus el.

Amintim că, pe 16 ianuarie 2026, CCR a amânat, pentru a patra oară, pronunțarea unei decizii cu privire la Legea pensiilor speciale ale magistraților, stabilind un nou termen pe 11 februarie. "Având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, precum și a documentelor depuse de autorul sesizării în data de 15 ianuarie 2026 (expertiză contabilă extrajudiciară pro causa) și a unor prevederi legale incidente (art.211 alin.(6) din Legea nr.303/2022), în temeiul dispozițiilor art.57 și art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, Curtea Constituțională a decis amânarea pronunțării asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu pentru data de 11 februarie 2026", este decizia CCR.

Inițial, CCR ar fi trebuit să se pronunțe asupra acestui caz pe data de 10 decembrie 2025, însă hotărârea a fost amânată pentru 28 decembrie 2025. În acea zi, dar și în cea care a urmat, CCR nu s-a putut pronunța din lipsă de cvorum, după ce cei patru judecători propuși de PSD (Mihai Busuioc, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Cristian Deliorga) au părăsit sala.

Prin urmare, conducerea Curții a stabilit data de 16 ianuarie, în încercarea de a adopta o decizie.