Transformare pentru generațiile tinere
Proprietarul grupului de restaurante City Grill, Dragoș Petrescu, a cumpărat Berăria Gambrinus din zona Cişmigiu din Bucureşti, informează Ziarul Financiar. Berăria se află în aceeași zonă în care Petrescu a achiziționat anterior şi fostul restaurant Monte Carlo din mijlocul parcului. După achiziția berăriei, Petrescu vrea să dezvolte un concept dedicat generaţiilor Z şi Y, scrie ZF. "Localul nu se va numi exact Berăria Gambrinus, deşi avem în plan să păstrăm această amprentă istorică. Vrem să fie cool să vii la noi. Suntem într-o perioadă în care e important să fim atrăgători pentru generaţia tânără. Iar generaţiile Z şi Y sunt foarte pretenţioase, dar foarte dispuse să cheltuiască", a spus acesta.
Deși berăria a fost deținută la un moment dat de Ion Luca Caragiale, scriitorul nu e cel care a înființat-o și nici cel care i-a pus numele. Berăria exista încă din 1897, iar Caragiale a achiziționat-o în anul 1901, conform informațiilor oferite de b365.ro. La scurt timp după ce a preluat afacerea, Caragiale a încheiat un acord cu celebra fabrică de bere din Azuga, la Gambrinus fiind vândute sortimentele de bere albă „Coroana” și „Salvator”, care era o bere neagră, extrem de apreciată.
Nici după ce I.L. Caragiale s-a mutat în Germania, la patru ani de la achiziția berăriei, locația nu dispare. Berăria ajunge să aibă diferiți proprietari de-a lungul anilor. În 1993, berăria era deținută de restauratorul Ionel Petcu. În anii 1940, Gambrinus se mută la locația cea mai cunoscută, cea de pe Bulevardul Elisabeta, de la parterul Palace Hotel (redenumit Hotel Cișmigiu), chiar pe colțul intersecției cu strada Ion Brezoianu, conform b365.ro. Berăria a supraviețuit și regimului comunist, păstrându-și numele.
Antreprenorul a precizat, pentru ZF, că achiziția Berăriei Gambrinus urmează modelul aplicat anterior în aceeași zonă, unde a fost cumpărat și fostul local Monte Carlo – tot cu componentă imobiliară, prin preluarea clădirilor în care au funcționat cele două spații istorice. În ceea ce privește viitorul Gambrinus, Petrescu spune că noul concept nu va păstra neapărat numele integral, însă intenția este de a conserva „amprenta istorică” și de a face spațiul atractiv pentru publicul tânăr. Locația vizată este spațiul de pe Ion Brezoianu (cel de lângă DeSoi), nu cel din colțul cu bulevardul Regina Elisabeta.
Strategia face parte dintr-un proces mai amplu de „întinerire” a portofoliului, în contextul în care, potrivit antreprenorului, generațiile Z și Y reprezintă în prezent aproximativ 30–35% din baza de clienți a grupului, iar acestea sunt mai exigente, dar și mai dispuse să cheltuie pentru ieșitul în oraș. În plan financiar, antreprenorul afirmă că 2025 a adus presiuni în piață și o scădere a consumului la restaurant, vizibilă mai ales în valoarea bonului mediu, deși numărul de clienți a rămas stabil.
„Gambrinus” trimite la un personaj legendar european asociat cu berea (un fel de „rege” al berii), iar în București denumirea a fost folosită încă din secolul al 19-lea. În 1897, o berărie funcționa în Casa Mandy, la parter, pe strada Ion Câmpineanu nr. 4, în proximitatea Calea Victoriei și a vechiului Teatrul Național din București. În 1901, Caragiale preia localul și îl transformă într-un reper al vieții boeme: loc de întâlnire pentru actori, gazetari și scriitori; în plus, notorietatea berăriei e amplificată de faptul că apare și în imaginarul „caragialian”. După 1901 există relatări că în 1906 se asociază și Grigoraș Dinicu, iar localul capătă și o componentă de „rai” al muzicii lăutărești.
În anii ’20, unele surse notează că producătorul Fabrica de bere Luther ajunge să controleze localul și îl dă în concesiune. În jurul lui 1940, clădirea din zona Câmpineanu–Teatru este demolată, iar prima „epocă” a berăriei se încheie. În 1941, numele „Gambrinus” este reluat prin deschiderea unei berării la parterul fostului Palace Hotel (clădirea care va purta ulterior numele Hotel Cișmigiu), continuând explicit tradiția berăriei de la Câmpineanu. Mai multe surse menționează și un proprietar/inițiator numit „Naumescu”.
Clădirea hotelului (construită în 1912) e legată de inginerul Nicolae Nacu Pissiota și de arhitectul Arghir Culina, nume invocate constant în istoricul imobilului.
După 1948, clădirea hotelului este naționalizată și își schimbă denumirea (în unele relatări apare ca „6 Martie”), iar spațiile comerciale de la parter trec prin transformări și utilizări succesive, ca multe alte repere interbelice din centru.