Prețul aurului și argintului s-au prăbușit

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 6 minute

Pe scurt

Prețurile aurului și argintului au scăzut drastic în ultima săptămână, după atingerea unor maxime record. Această volatilitate a fost generată de incertitudini geopolitice și de numirea lui Kevin Warsh în funcția de guvernator al Rezervei Federale, ceea ce a influențat percepția investitorilor asupra piețelor de metale prețioase.

EN

Brief

Gold and silver prices have plummeted after reaching record highs, driven by geopolitical uncertainties and the nomination of Kevin Warsh to lead the Federal Reserve. This has created volatility in precious metal markets as investors react to these developments.

Prețul aurului și argintului s-au prăbușit
Sursa foto: hotnews.ro

Cauze și implicații economice

Aurul și argintul au înregistrat o scădere bruscă a prețurilor după ce, la începutul săptămânii trecute, cotațiile au atins niveluri istorice. Prețul aurului a scăzut de la un maxim record de 5.600 de dolari pe uncie la 4.770 de dolari, în timp ce argintul a pierdut, vineri, 31% din valoarea sa, marcând cea mai mare scădere procentuală a metalului prețios din martie 1980. Potrivit datelor furnizate de Euronews, aurul a atins joi un nou record, tranzacționându-se la 5.600 de dolari pe uncie, iar argintul la 120 de dolari pe uncie. Brusc, însă, prețurile au început să scadă, iar vineri seara aurul se tranzacționa deja sub 4.800 de dolari pe uncie. Această volatilitate a fost accentuată de mișcările contractelor futures, care au coborât sub 5.000 de dolari, indicând o posibilă corecție mai amplă.

„Febra aurului” s-a accentuat la începutul anului 2026, când oameni din întreaga lume s-au înghesuit să cumpere lingouri sau să vândă aurul deținut deja. Astfel, în timp ce unii şi-au vândut bijuteriile, alții au investit în monede, lingouri sau fonduri tranzacționate la bursă, tratând valoarea metalului într-un mod similar cu acțiunile. Creșterea interesului pentru aur și argint este, în mare parte, rezultatul incertitudinii geopolitice și economice, spun specialiştii, pentru că, în perioadele turbulente, oamenii caută adesea active considerate „sigure”, iar aurul a fost de-a lungul istoriei un refugiu financiar în astfel de momente.

Prețurile metalelor prețioase au crescut semnificativ în timpul pandemiei COVID-19 și pe fondul tensiunilor comerciale și politice provocate de administrația Trump. Ultimele recorduri au coincis cu escaladarea tensiunilor geopolitice din Venezuela și Iran, cu declarațiile lui Trump privind Groenlanda și cu poziția sa din ce în ce mai fermă față de aliații SUA. „A existat o adevărată ruptură în modul în care percepem funcționarea ordinii mondiale, dacă vrem să o numim așa”, a declarat Daniel McDowell, profesor de științe politice la Universitatea Syracuse, explicând faptul că, în perioadele de instabilitate, cumpărarea aurului a fost deseori o „reacție psihologică” pentru cei care căutau un loc sigur pentru banii lor.

La sfârşitul săptămânii trecute, însă, prețul aurului şi argintului a scăzut rapid, volatilitatea crescând după anunțul că președintele Donald Trump îl va numi pe Kevin Warsh, fost oficial al Rezervei Federale, în funcția de guvernator al băncii centrale americane. Specialiştii apreciază că scăderea recentă a aurului a coincis cu slăbirea dolarului american și cu întrebări legate de independența viitoare a Fed, pentru că numirea lui Kevin Warsh în locul lui Jerome Powell ar putea reflecta o influență mai mare a Casei Albe asupra politicii monetare și ar putea reduce independența tradițională a Rezervei Federale.

Această mișcare a generat incertitudine pe piețele aurului și argintului, contribuind la corecția bruscă a prețurilor. Nominalizarea lui Kevin Warsh trebuie să fie confirmată de Senat şi, până atunci, investitorii urmăresc cu atenție evoluțiile care pot influența prețul metalelor prețioase în perioada următoare. Metalele prețioase și-au prelungit declinul luni, după un val brutal de vânzări la finalul săptămânii trecute, relatează Business Insider. Aurul spot a scăzut cu 6,4%, până la aproximativ 4.581 de dolari pe uncie troy, după ce vineri se prăbușise cu peste 10%.

În pofida acestei corecții, prețul aurului rămâne în creștere cu aproximativ 10% de la începutul anului. Argintul spot era în scădere cu 9,50%, până la aproximativ 77,10 dolari pe uncie, după ce vineri se prăbușise cu până la 36%. Tranzacționarea a fost extrem de volatilă în prima zi a noii săptămâni, prețurile urcând pentru scurt timp în teritoriu pozitiv, înainte de a se prăbuși cu până la 16%. Prețul argintului este în creștere cu 3% de la începutul anului.

Scăderile de luni au urmat unui colaps abrupt ce a avut loc vineri, după ce președintele american Donald Trump l-a nominalizat pe economistul Kevin Warsh pentru a conduce Rezerva Federală (Fed), banca centrală a SUA, după ce mandatul lui Jerome Powell, actualul președinte al Fed, va expira în luna mai. Warsh este perceput ca fiind mai „hawk”-ish” (mai dur din perspectiva politicii monetare) și mai predispus să păstreze independența băncii centrale decât alți candidați. Această perspectivă a lovit în strategia de investiții bazată pe anticiparea devalorizării monedei naționale a SUA, împingând dolarul american în sus și punând presiune pe materiile prime denominate în dolari, precum aurul și argintul.

Înainte de vânzările masive de vineri, aurul se afla într-o creștere explozivă de aproape un an, alimentată de achiziții masive ale băncilor centrale și de unele ale investitorilor individuali, pe fondul tensiunilor geopolitice. Daniel Hynes, analist senior de materii prime la ANZ, a declarat luni pentru Bloomberg TV că tensiunile geopolitice globale continuă să susțină piața aurului, chiar dacă se așteaptă ca volatilitatea prețurilor să rămână ridicată. „Această destrămare generală a ordinii mondiale despre care auzim constant și rolul SUA în acest context au fost cu adevărat în centrul achizițiilor de tip ‘haven’ (de refugiu), și nu văd ca acest fenomen să se încheie prea curând”, a afirmat el.

Cu toate acestea, analiștii continuă să avertizeze în privința argintului, ale cărui câștiguri le-au depășit cu mult pe cele ale aurului în ultimele luni, pe fondul cererii speculative din China. Ole Hansen, șeful strategiei pentru materii prime la Saxo Bank, a scris vineri că aurul este vulnerabil la o corecție, în contextul creșterii puternice a prețurilor de luna trecută. Totuși, scăderile de preț ale aurului vor fi probabil întâmpinate de o nouă cerere. Însă argintul ar putea avea dificultăți în a ține pasul cu aurul. „Dependența sa puternică – în condiții normale – de cererea industrială ar putea deveni un factor de presiune, întrucât unii utilizatori finali, în special din sectorul energiei solare, caută tot mai mult materiale alternative pentru a-și proteja marjele”, a scris Hansen.

„În plus, este așteptată o creștere a ofertei de metal reciclat în lunile următoare, pe măsură ce deținătorii își vor valorifica lingourile, tacâmurile și bijuteriile păstrate de mult timp, după o creștere de șapte ori a prețurilor în ultimul deceniu”, a adăugat el.