Investigarea deceselor minore
Cămin dâmbovița, reprezintă subiectul principal al acestui articol. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus joi un denunț penal, într-un dosar care investighează decesul a 497 de minori, în perioada 1970 – 1997, la care se adaugă un număr de 38 de beneficiari care au depăşit vârsta de 18 ani. Denunţul penal a fost depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti și priveşte săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase, prin organizarea unui regim caracterizat prin tratamente inumane şi degradante aplicate minorilor internaţi în Căminul-spital pentru deficienţi nerecuperabili Moreni-Ţuicani, cămin aflat în administrarea statului român. "Această situație nu poate fi ignorată", a declarat Dr. Florin Soare, expert IICCMER, subliniind gravitatea acestor fapte.
Centrul, situat pe dealul Ţuicani, la marginea pădurii din Moreni, a funcţionat iniţial ca spital chirurgical şi preventoriu TBC pentru copii, fiind transformat ulterior în centru pentru copii neuropsihici şi, în final, în centru pentru "deficienţi nerecuperabili". Potrivit IICCMER, în perioada 1970-1997, instituţia a devenit un loc de exterminare al minorilor, cu rate de mortalitate ce au depăşit frecvent 70% din internări, în special în anii 1985-1989. Datele indică faptul că peste jumătate dintre copiii internaţi de la leagănele din Arad şi Satu Mare au decedat în centrul de la Moreni, în condiţii agravante precum malnutriţia, bronhopneumoniile şi condiţiile de trai degradante.
În perioada 1985-1989, din cei 134 de copii transferaţi de la leagănele din Arad, 75% şi-au pierdut viaţa, majoritatea în primele luni de internare, din cauza malnutriţiei grave şi a lipsei asistenţei medicale. Rezultatele anchetei relevă o situaţie de o gravitate extremă, în care tratamentele neomenoase şi condiţiile inumane au fost aplicate sistematic, conducând la moartea a sute de copii şi la suferinţe permanente pentru supravieţuitori. În plus, ancheta a identificat persoanele responsabile pentru aceste crime, implicate în organizarea şi gestionarea regimului inuman aplicat în centru, conform informațiilor furnizate de IICCMER.
Dr. Florin Soare, istoric şi expert în cadrul IICCMER, coordonator al investigaţiei, a declarat: "Fiecare dintre aceste investigaţii are particularităţile şi ororile sale, însă toate au în comun suferinţa celor care au fost victime ale regimului comunist şi ale abuzurilor din acea perioadă. Consider că ceea ce s-a întâmplat cu acei copii din Moreni-Ţuicani este absolut inuman şi profund condamnabil."
În ceea ce priveşte statisticile, IICCMER susţine că în perioada 1985-1989, 57.52% dintre copiii internaţi mureau în primele trei luni, iar dacă îi adăugăm pe cei care decedau în maximum un an de la internare, ajungem la o proporţie de peste 70%. "Aceasta sugerează o ipoteză a existenţei unui regim de exterminare a minorilor din acest centru", se arată în documentul IICCMER. În plus, 60.9% dintre cei decedaţi din cauza bronhopneumoniei făceau parte din grupa de vârstă 3-5 ani.
După căderea comunismului, situația a început să se schimbe treptat. În 1990, din cei 110 minori internaţi, doar 15 au decedat (aproximativ 13%), cei mai mulți în primele luni ale anului, înainte de venirea misiunilor umanitare străine. Aceasta evidențiază faptul că intervenția externă a fost crucială pentru salvarea vieților acestor copii. Maica Tereza a vizitat căminul în mai 1990, preluând 63 de copii și transferându-i la un adăpost special în Chitila, salvându-le astfel viața.
Probele ataşate denunţului depus de IICCMER conturează regimul atroce la care au fost supuşi minorii internaţi în Căminul spital pentru deficienţi nerecuperabili Moreni, susţinând existenţa unor rele tratamente care au dus la eliminarea fizică a 497 de minori. Aproape 60% dintre cei internaţi în perioada 1970-1997 şi-au pierdut viaţa în condiţii inumane, iar cei care au reuşit să supravieţuiască au rămas cu sechele fizice şi psihice care i-au urmărit întreaga viaţă.
Pe lângă IICCMER, alte organizații și experți sunt implicați în investigarea acestor evenimente tragice, toate subliniind necesitatea de a aduce la lumină adevărul și de a oferi dreptate victimelor. Este imperativ ca societatea românească să nu uite aceste orori și să continue să lupte pentru recunoașterea și repararea suferințelor cauzate de un regim opresiv care a afectat generații întregi.
În concluzie, cazul Căminului-spital pentru deficienţi nerecuperabili Moreni-Ţuicani este un exemplu cutremurător al impactului devastator al regimului comunist asupra celor mai vulnerabile categorii sociale. Investigația IICCMER aduce în prim-plan nu doar necesitatea de a face dreptate pentru victime, ci și responsabilitatea statului de a recunoaște și onora memoria celor care au suferit. Următorii pași implicați constau în urmărirea penală a persoanelor responsabile și asigurarea unui sprijin adecvat supraviețuitorilor, ca o formă de reparație morală.
Este esențial ca astfel de evenimente să nu se repete, iar societatea să învețe din lecțiile dureroase ale trecutului.