Participări și discuții strategice
Potrivit comunicatului transmis pe 22 ianuarie 2026 de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), România a avut o agendă de lucru complexă la Forumul Economic Mondial de la Davos, cu intervenții în paneluri oficiale și întâlniri strategice. Din delegația României fac parte: ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, și consilierul prezidențial Radu Burnete. Aceștia au participat ca vorbitori în sesiuni oficiale, implicându-se în dezbaterile globale curente care acoperă domenii importante pentru România: competitivitatea energetică, investiții străine, coeziune socială și securitatea pe Flancul Estic.
La Davos, Oana Țoiu a susținut intervenții în cadrul a două conferințe. Ministra a pledat pentru o diplomație pragmatică. În cadrul panel-ului "Staying Grounded in an Age of Uncertainty", oficiala a vorbit despre tranziția economică rapidă a României, al cărui PIB a crescut de 10 ori pe parcursul unei singure generații, conform datelor Eurostat din 2024.
În cadrul conferinței "Can Russia sustain a wartime economy?" (n.r. – Poate Rusia să susțină o economie pe timp de război?), Țoiu a punctat impactul pe termen lung al economiei de război asupra stabilității regionale și rolul României ca furnizor de securitate la Marea Neagră, inclusiv pentru fluxurile comerciale. Aceasta a subliniat, de asemenea, importanța României ca producător de energie și ca țară care susține aspirațiile de aderare la Uniunea Europeană ale statelor din regiune.
Ministra de Externe, Oana Țoiu, a mai participat și la reuniuni strategice, precum întâlniri de lucru la nivel de premieri și miniștri de externe, cu delegația din Congresul SUA și experți din comunitatea de securitate și mediul academic, sesiuni de lucru care au vizat prioritar parteneriatul transatlantic. Discuțiile au vizat obiectivele de securitate ale României, dar și aderarea la OCDE, creșterea economică și susținerea viitorului european al regiunii.
Ministra Externelor a discutat atât cu omologi străini, cât și cu oficiali de rang înalt, inclusiv Mark Rutte, Secretarul General al NATO, premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, miniștrii de Externe ai Norvegiei și Regatului Țărilor de Jos, precum și liderul forțelor democratice din Belarus, Svetlana Tihanovskaia. Alte întâlniri bilaterale au mai fost cu directori și comisari europeni ai NATO, OSCE, Agenției Spațiale Europene, dar și UNESCO.
De asemenea, Dragoș Pâslaru a participat la conferința "How Housing Became a Bottleneck" (n.r. – Cum au devenit locuințele un blocaj). Discuția a abordat impactul major al politicilor de locuire asupra mobilității forței de muncă și a creșterii economice. Ministrul a subliniat că investițiile în infrastructura locativă generează un efect multiplicator semnificativ în economie.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, va vorbi în cadrul conferinței "Can Europe Compete on Clean Power?" (n.r. Poate Europa să concureze în domeniul energiei curate?), dezbatere care abordează capacitatea Europei de a-și menține competitivitatea industrială în cursa globală pentru energie verde.
Delegația României la Forumul Economic Mondial din Davos va continua programul cu o serie de întâlniri dedicate atragerii investițiilor în România, dar și a consolidării parteneriatelor economice.