Provocările recuperării datoriilor
Sumele datorate de persoanele care practică prostituția către autoritățile locale au ajuns la nivelul zecilor de milioane de lei, însă perspectivele de recuperare sunt extrem de reduse. În cele mai multe situații, aceste persoane nu figurează cu venituri oficiale, nu dețin bunuri care să poată fi executate și nu au un domiciliu stabil, ceea ce blochează practic orice tentativă de recuperare prin executare silită. Deși cadrul legal permite, cel puțin teoretic, ca amenzile să fie transformate în ore de muncă pentru comunitate, aplicarea acestei soluții întâmpină dificultăți majore. Multe dintre cele sancționate resping această alternativă, știind că lipsesc consecințele juridice reale în cazul refuzului.
În România, activitatea de prostituție a fost scoasă din sfera penală începând cu 1 februarie 2014 și este sancționată doar ca abatere contravențională. Amenzile sunt stabilite în baza legii privind faptele care afectează ordinea publică. Poliția națională, jandarmeria și poliția locală sunt instituțiile care aplică sancțiunile, iar banii ar trebui să intre în bugetele locale. În realitate, aceste sume rămân ani la rând evidențiate ca datorii neîncasate. La Drobeta Turnu Severin, de exemplu, administrația locală are de recuperat peste 6,5 milioane de lei.
Există un caz în care o singură persoană a acumulat datorii de un milion de lei, iar cea mai veche amendă aflată în evidențe datează din 1992, potrivit Antena 3 CNN. „La nivelul Direcției de Impozite și Taxe sunt înregistrate un număr de 30 de persoane cu suma de 6.000.770 lei, ceea ce reprezintă un procent de 10% din nivelul amenzilor contravenționale înregistrate în evidențele fiscale. Nu există o finalitate în această procedură de recuperare a amenzilor de natura acestui fenomen”, susține Marilena Mateescu, director Direcția Taxe și Impozite Locale.
Sancțiunile aplicate pentru prostituție nu presupun răspundere penală, fiind exclusiv contravenționale. La Oradea, autoritățile locale au încercat să aplice prevederea legală care permite înlocuirea amenzilor cu muncă în folosul comunității, însă foarte puține persoane au ales această variantă pentru a-și stinge sancțiunile. „În practică, din păcate, persoanele care ajung să și presteze pentru comunitate sunt foarte puține. Principalele locuri unde este repartizată munca în folosul comunității, în aceste cazuri, sunt Mănăstirea Sfintei Cruci și Cimitirul Municipal”, declară Octavian Haragoș, purtător de cuvânt primăria Oradea.
În Oradea, în ultimii cinci ani au fost deschise doar 15 dosare. Cei mai mulți dintre cei amendați sunt declarați insolvabili, ceea ce duce la imposibilitatea încasării banilor. În consecință, nici alternativa muncii pentru comunitate nu este, în cele mai multe cazuri, pusă efectiv în aplicare.
Procedurile de executare silită nu pot fi demarate deoarece persoanele vizate nu au bunuri trecute pe numele lor. În Arad, aproximativ 30 de prostituate figurează cu datorii care însumează aproape 3 milioane de lei, iar cea mai mare restanță individuală este de 240.000 de lei. „De regulă, recuperarea acestor sume este extrem de anevoioasă, pentru că procedura este destul de complicată și se apelează la instanțele judecătorești, care impun de cele mai multe ori recuperarea acestor sume prin muncă în folosul comunității”, precizează Ralu Cotrău, purtător de cuvânt Primăria Arad.
Statul a lăsat această problemă să funcționeze într-un regim de toleranță, acceptând existența unor amenzi care nu pot fi recuperate și fără a adopta o strategie clară în privința prostituției. Sancțiunile rămase neîncasate nu descurajează fenomenul și nu aduc bani la bugete, ci doar cresc artificial nivelul creanțelor raportate de autoritățile locale.
Un proiect depus în Parlament de către deputatul PNL, Ion Iordache, prevede legalizarea și impozitarea prostituției. Proiectul de lege este semnat de mai mulți deputați și are drept scop protejarea lucrătoarelor sexuale prin controale sanitare, proiecție juridică și scoaterea de sub influența așa numitor ”pești”. De asemenea, această activitate ar urma să fie taxată de către stat, revenind astfel la situația anterioară anului 1949. Înainte de venirea la putere a comunismului, în România funcționau ”casele de toleranță”, iar lucrătoarele sexuale erau obligate să aibă analizele medicale la zi și un carnet în care erau trecuți clienții pe baza căruia aceștia erau contactați în cazul în care exista riscul să fi contactat o boală cu transmitere sexuală.
Deputatul Ion Iordache a declarat: „Am inițiat un proiect de lege pentru reglementarea autorizarea și controlul activităților de natură sexuală. Știu că este un subiect sensibil, dar am ales asumarea. În România, aceste activități există, însă astăzi se desfășoară în „zona neagră”: fără control sanitar, fără protecție juridică și sub dominația rețelelor de trafic de persoane. Am ales reglementarea în locul ipocriziei.
Statul are obligația să reglementeze realitatea, nu să se prefacă că nu o vede în timp ce victimele sunt exploatate în umbră.”