Fost șef NATO: Europa trebuie să riposteze împotriva SUA

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 5 minute

Pe scurt

Fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat că Europa trebuie să adopte o atitudine mai fermă față de SUA în contextul amenințărilor lui Donald Trump. De asemenea, guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut europenilor să dezvolte o „coloană vertebrală” în relația cu președintele american, subliniind necesitatea unei riposte unite și agresive.

EN

Brief

Former NATO Secretary General Anders Fogh Rasmussen urged Europe to adopt a tougher stance against the US amidst threats from Donald Trump. California Governor Gavin Newsom also called for Europeans to develop a 'spine' in their dealings with the American president, emphasizing the need for a united and aggressive response.

Fost șef NATO: Europa trebuie să riposteze împotriva SUA
Sursa foto: hotnews.ro

Relația transatlantică în criză

Timpul lingușirilor la adresa lui Donald Trump a trecut, iar Europa ar trebui să riposteze dur din punct de vedere economic dacă SUA impun taxe vamale aliaților NATO care au trimis trupe în Groenlanda, a declarat marți fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, pentru Reuters. Rasmussen a spus că insistența lui Trump ca Groenlanda, un teritoriu danez semiautonom, să devină parte a Statelor Unite reprezintă cea mai mare provocare pentru NATO de la înființarea sa, în 1949. „Este cu adevărat în joc viitorul NATO”, a declarat Rasmussen, despre care Reuters notează că oferă o perspectivă unică asupra crizei având în vedere că a fost atât lider al Danemarcei (între 2001 și 2009), cât și al NATO (între 2009 și 2014).

„Timpul lingușirilor a trecut. Nu funcționează. Realitatea este că Trump respectă doar forța și puterea. Și unitatea. Exact acest lucru ar trebui să îl demonstreze Europa chiar acum”, a declarat el pentru Reuters de la Forumul Economic Mondial de la Davos. Rasmussen a spus că nu îi critică pe lideri precum actualul șef al NATO, Mark Rutte, care l-a lăudat în mod repetat pe Trump. Însă, fostul secretar general al Alianței subliniază că este momentul unei noi abordări din partea Europei.

El a afirmat că Instrumentul Anti-Coerciție al Uniunii Europene – poreclit „bazooka comercială”, fiindcă oferă puteri extinse de represalii împotriva presiunilor economice – ar trebui luat în calcul după ce Trump a amenințat cu taxe vamale opt state europene pe care le acuză că se opun ca SUA să ocupe Groenlanda. Trump susține că deținerea Groenlandei de către Statele Unite este vitală pentru securitatea națională.

Președintele SUA i-a transmis duminică prim-ministrului Norvegiei, într-un schimb de mesaje text, că a „făcut mai mult pentru NATO decât orice altă persoană de la înființarea sa, iar acum NATO ar trebui să facă ceva pentru Statele Unite”. Trump a făcut apel anterior la Mark Rutte să pună presiuni pe Danemarca și alți aliați să accepte ocuparea insulei de către SUA. Rasmussen a propus un plan în trei puncte pentru a detensiona criza. Acesta include actualizarea unui acord din 1951 dintre Statele Unite și Danemarca, care permite prezența forțelor americane și a bazelor militare în Groenlanda, astfel încât să includă o prezență NATO consolidată în regiune.

Planul mai include un pact de investiții menit să ajute companiile americane și europene să exploateze resursele minerale din Groenlanda, precum și „un pact de stabilizare și reziliență” pentru a preveni investițiile chineze și rusești în sectoarele critice de acolo, a mai spus el. Rasmussen a declarat că nu a prezentat planul oficialilor guvernamentali danezi sau altor guverne, dar că îl va discuta cu delegații prezenți la Davos. „Sper că introducerea a ceva concret ar putea aduce întreaga discuție într-o fază mai constructivă”, a spus el.

Pe de altă parte, guvernatorul democrat al statului american California, Gavin Newsom, i-a îndemnat pe europeni să își schimbe atitudinea în relația cu președintele Donald Trump, pe care l-a numit „slab”, în cadrul unor declarații de presă făcute marți la Forumul Economic Mondial de la Davos, potrivit AFP. Newsom a spus că Uniunea Europeană ar trebui „să riposteze foarte agresiv” în fața lui Trump. „Este bun la exploatarea slăbiciunilor, dar dă înapoi când este lovit în față”, a spus politicianul democrat.

„Destul cu politețurile”, a adăugat el. „Nu mai încercați să îi faceți pe plac. Combateți focul cu foc”, a subliniat oficialul american. Guvernatorul Californiei a spus că încercarea președintelui american de a prelua controlul asupra Groenlandei este o „nebunie”, dar că nu crede că acesta va încerca să o cucerească „militar”. „Toată această aventură în Groenlanda este absurdă, iar oamenii trebuie să înțeleagă cu ce se confruntă și să stea drepți și fermi, să dezvolte o coloană vertebrală și să vorbească pe o singură voce. Să-l lovească în față”, a mai spus Newsom.

Președintele republican al Statelor Unite, care se va adresa miercuri elitelor globale de la evenimentul din Elveția, a pus la încercare relația transatlantică prin revendicările sale referitoare la Groenlanda. Trump a anunțat taxe vamale suplimentare pentru opt țări europene, iar UE analizează în prezent posibilitatea unor contramăsuri. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la Davos că răspunsul UE va fi „de neclintit, unit și proporțional”. Tot la Davos, președintele francez Emmanuel Macron a îndemnat UE să folosească cele mai dure instrumente de protecție în fața amenințărilor SUA. „Europa dispune în prezent de instrumente foarte puternice și trebuie să le folosim atunci când nu suntem respectați”, a spus el, citat de Reuters.

Alți lideri europeni, precum cancelarul german Friedrich Merz, adoptă o abordare mai prudentă.