Cazuri grave de abuz
Primarul comunei giurgiuvene Izvoarele, Silviu Marius Cazacu, este cercetat într-un dosar vizând infracțiunile de pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor și influențarea declarațiilor. La sediul primăriei și la locuința acestuia au avut loc percheziții, potrivit unor surse apropiate anchetei. "Astăzi, 19 ianuarie 2026, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Giurgiu, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, la sediul unei instituții și locuința unui bărbat, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor și influențarea declarațiilor. În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe dispozitive de stocare a datelor, urmând a fi dispuse percheziții informatice. Audierile se vor desfășura la sediul DIICOT", se arată într-un comunicat de presă transmis luni de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu.
Acțiunea este realizată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu. Primarul Cazacu a fost vizat săptămâna trecută de un ordin de protecție emis de Judecătoria Giurgiu împotriva acestuia, la cererea familiei unei minore de 13 ani. Părinții fetei l-au acuzat pe acesta că ar fi abordat-o pe minoră și i-ar fi făcut propuneri indecente, însoțite de imagini cu tentă sexuală.
Edilul a recunoscut, printr-o postare pe pagina sa de pe o rețea de socializare, că în cursul lunilor august și septembrie de anul trecut ar fi intrat în contact online cu fata respectivă, însă fără a cunoaște vârsta acesteia, conform Agerpres. Potrivit organizației Centrul Filia, primarul a început să vorbească cu fata pe Snapchat. În timpul conversațiilor, fata i-a spus că are 13 ani. Edilul îi cerea imagini cu ea dezbrăcată, i-a propus să se întâlnească și i-a trimis fotografii cu conținut sexual.
„Am văzut o schimbare la copil, din punctul meu de vedere în rău. Nu mai era același copil zâmbitor, deschis. Am luat telefonul și i-am spus că nu-i mai dau telefonul. Să mi-l deblocheze. Am găsit poze cu domnul primar. Poze indecente, mesaje, unde îi cerea să se dezbrace, să se întâlnească”, a povestit mama fetei pentru Observator. Potrivit aceleași surse, părinții îl acuză pe edil că a încercat să le cumpere tăcerea. „A început să facă presiuni asupra noastră. A trimis diverse persoane la noi acasă să ne roage să îl iertăm și să acceptăm ceea ce ne oferă el”, a mai spus mama.
Primarul comunei Izvoarele a declarat că a trimis poza din greșeală. „S-a trimis o poză indecentă din greșeală. Nu a mea. Era o poză dintr-o aplicație. Cu tehnologia cu care trăim astăzi, din păcate pe unii ne depășește. Mai cădem și în anumite capcane. Eu am căzut într-o capcană, neștiind că această persoană este minoră”, a spus și edilul.
Gabriela Firea, europarlamentar din partea PSD, a reacționat ferm după cazul șocant din Izvoarele. Edilul a contactat minora pe o rețea de socializare, i-a cerut imagini intime și i-a trimis fotografii cu conținut sexual, iar ulterior ar fi încercat să-i cumpere tăcerea cu 500 de lei aruncați peste gard, potrivit acesteia. "Șocant! Inocența unei fete de 13 ani a ajuns să coste 500 de lei, pentru un bărbat „cu funcție” din România? Cazul nu este doar o știre de cancan, ci anatomia unei monstruozități. Un bărbat, investit cu putere publică, primar ales, a vânat pe Internet o copilă și când s-a aflat totul, a încercat să-i cumpere tăcerea.
Este absolut inimaginabil pentru orice părinte gestul făcut de primarul din comuna Izvoarele, județul Giurgiu. Edilul a „agățat” minora pe o rețea de socializare, iar în timpul conversațiilor - deși fata îi spusese, clar, ce vârstă avea - primarul i-a cerut imagini cu ea dezbrăcată. A mers și mai departe: i-a propus minorei să se întâlnească și, în plus, i-a trimis fotografii cu conținut sexual. Când totul s-a aflat, datorită părinților care și-au văzut copilul schimbat, timorat și speriat, edilul ar fi încercat să-i cumpere tăcerea cu 500 de lei aruncați peste gard, în curtea familiei, ca „să rămână între noi”. Iar în fața comunității a luat poziția clasică: „am fost provocat, am căzut într-o capcană”! Va răspunde, însă, mai ferm în fața autorităților care-l cercetează penal și care i-au interzis să se apropie de fată în următoarele 6 luni.
Acest caz grav ne arată, din nou, cât de ușor devin copiii victime ale prădătorilor sexuali, indiferent de poziția lor în societate! Ca părinți, avem obligația să fim „polițiștii” mediului digital al copiilor noștri: instalarea de aplicații care limitează și blochează conținutul, să le permitem accesul controlat la rețele sociale, să ne asigurăm că vorbesc și acceptă cereri de la persoane pe care le cunosc în viața reală și să le vorbim despre faptul că un „prieten” online poate fi oricine în spatele tastaturii, inclusiv un agresor!
Din datele oficiale, în primele 6 luni ale anului trecut, au fost aproape 10.000 de copii exploatați, neglijați sau abuzați! Cazurile sunt, însă, mai multe. Numai Salvați Copiii România a primit, anul trecut, peste 43.000 de sesizări online. Accesul minorilor la rețele sociale trebuie reglementat!
„Majoratul digital” trebuie impus în toate statele europene și voi susține demersurile din Parlamentul European, inițiate de grupul S&D din care fac parte și europarlamentarii PSD, ca accesul la rețele sociale să fie interzis până la vârsta de 13 ani, iar până la vârsta de 16 ani să fie necesar acordul părinţilor”, a conchis Gabriela Firea.