Controverse în jurul premiului Nobel
Un sentiment de revoltă a cuprins mass-media norvegiană și comunitatea de experți după ce s-a aflat că laureata Premiului Nobel pentru Pace, Maria Corina Machado, i-a dăruit medalia președintelui american Donald Trump, care tânjea după această distincție. "Este ceva nemaiauzit", a declarat Janne Haaland Matlary, profesor la Universitatea din Oslo și fost politician, pentru postul public de televiziune NRK. "Este o lipsă totală de respect față de premiu, din partea ei", a spus ea, calificând gestul drept „fără sens” și „jenant”, anunță Bloomberg.
Trump, care râvnea de mult timp la premiul pentru pace și susține că îl merită pentru că a rezolvat numeroase războaie în timpul celui de-al doilea mandat, a acceptat medalia de la liderul opoziției venezuelene în cadrul unei întâlniri la Casa Albă joi. El și-a exprimat anterior nemulțumirea față de decizia Comitetului Nobel norvegian.
Premiul nu poate fi împărțit sau transferat, a declarat Comitetul Nobel norvegian într-un comunicat săptămâna trecută. Acesta nu a răspuns la apelurile telefonice și mesajele text prin care i s-au solicitat comentarii vineri, anunță Bloomberg. Machado a fost exclusă din tranziția de putere din Venezuela, de când forțele americane l-au înlăturat pe Nicolas Maduro pe 3 ianuarie, dar au menținut regimul său în funcție. Lidera opoziției venezuelene i-a înmânat lui Trump medalia drept „recunoaștere a angajamentului său unic față de libertatea noastră”, a declarat ea joi.
Premiul pentru pace este, fără îndoială, cel mai prestigios din lume pentru eforturile diplomatice. Este unul dintre cele cinci premii Nobel instituite prin testamentul lui Alfred Nobel, inventatorul suedez al dinamitei, care a murit în 1896, anunță presa americană.
„Este incredibil de jenant și dăunător pentru unul dintre cele mai recunoscute și importante premii din lume”, a declarat Raymond Johansen, fost primar al orașului Oslo și membru al Partidului Laburist aflat la guvernare, într-o postare pe Facebook. „Acordarea premiului este acum atât de politizată și de potențial periculoasă încât ar putea legitima cu ușurință o evoluție anti-pace a premiului”.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu critică decizia Mariei Corina Machado de a-i oferi premiul ei Nobel pentru Pace lui Donald Trump. CTP e de părere că Machado nu merită Nobelul nici cât Trump. „Senora Corina Machado, cică lider al opoziției democratice din Venezuela, s-a dus la Casa Albă ca să-i înmâneze președintelui premiul ei Nobel pentru Pace, să și-l pună pe perete”, scrie vineri, 16 ianuarie, gazetarul într-o postare pe Facebook.
„Comitetul Nobel a precizat că manevra nu are nicio valoare, premiul este netransferabil. În schimb, Machado a plecat cu o pungă de cadou branduită Trump. Și buzele umflate fără botox – a fost expediată nepromițându-i-se nimic”, adaugă Cristian Tudor Popescu. CTP mai spune că Machado a făcut gestul în speranța că poate o va băga și pe ea în seamă Trump. „Această „eroină” a făcut gestul în semn de recunoștință pentru că Trump l-a înlocuit pe Maduro cu „sor'sa”, lăsând dictatura cum era. În speranța că poate o bagă și pe ea în seamă”, e de părere jurnalistul.
„Rezultă că distinsa nu merita Nobelul nici cât Trump. Comitetul norvegian ar face bine să i-l retragă”, încheie Cristian Tudor Popescu.
Laureata Premiului Nobel pentru Pace, María Corina Machado, „crede” că va fi aleasă „președintă a Venezuelei”, potrivit Le Figaro. „Cred că există o misiune de îndeplinit și că vom transforma Venezuela în această țară a harului”, a declarat laureata Premiului Nobel pentru Pace într-un interviu acordat Fox News. Interviul a fost difuzat vineri. Lidera opoziției venezuelene a spus când va ajunge în funcția supremă a țării sale. „Voi fi aleasă președinte al Venezuelei când va veni momentul”, a spus Machado.
Recent, María Corina Machado a petrecut aproximativ două ore și jumătate la Casa Albă. La plecare, ea a refuzat să răspundă întrebărilor presei. Ulterior, Machado le-a spus jurnaliștilor că i-a oferit lui Trump medalia Nobel, în cadrul unei întâlniri cu senatori americani din ambele partide.
Vizita sa la Washington a avut loc pe fondul intensificării presiunilor americane asupra Venezuelei.