Incident de poluare recent
O a doua barjă încărcată cu îngrășăminte chimice s-a scufundat în Dunăre, la Giurgiu, în aceeași zi cu cea semnalată la Zimnicea, săptămâna trecută, informează Administrația Națională „Apele Române”. Potrivit instituției, monitorizarea continuă nu indică modificări semnificative ale calității apei și nu a fost semnalată mortalitate piscicolă. „În urma scufundării a două barje încărcate cu îngrășăminte agricole pe Dunăre, monitorizarea continuă arată că nu există modificări semnificative ale indicatorilor de calitate a apei și nu s-a semnalat mortalitate piscicolă, iar captările de apă din aval, aflate la peste 100 km, nu sunt afectate. Chiar și în aceste condiții, toți utilizatorii de apă sunt anunțați în cazul în care analizele de laborator vor releva modificări ale parametrilor de calitate a apei”, precizează Apele Române.
Primul incident a fost semnalat în data de 9 ianuarie. „În data de 9 ianuarie, autoritățile portuare din Zimnicea au semnalat faptul că o barjă de transport marfă, eșuată anterior pe un banc de nisip, în afara rutei principale de navigație, a început să se scufunde. Aceasta era încărcată cu fertilizator agricol pe bază de azotat de amoniu.” În aceeași zi, o situație similară a fost raportată și în aval. „În aceeași zi, în aval, la Giurgiu, a fost semnalată o a doua barjă, încărcată cu clorură de potasiu, aflată într-o situație similară. Ambele nave transportau îngrășăminte agricole uzuale, nu substanțe toxice industriale.”
Autoritățile au intervenit imediat după producerea incidentelor. „În data de 9 ianuarie, reprezentanții Administrației Naționale «Apele Române» și ai Gărzii Naționale de Mediu s-au deplasat la fața locului, iar în dimineața zilei imediat următoare au prelevat probe de apă din mai multe secțiuni ale fluviului, atât din amonte, cât și în dreptul navelor, precum și în aval, inclusiv la aproximativ 10 kilometri distanță.” Au fost analizați indicatorii fizico-chimici specifici acestui tip de poluanți, printre care „ph, conductivitate electrică, amoniu, nitrați, nitriți, fosfați, calciu, magneziu, cloruri și potasiu”.
Potrivit rezultatelor comunicate pe 13 ianuarie, „rezultatele analizelor au relevat o modificare a concentrației de amoniu, în secțiunea navei de la Zimnicea, însă această concentrație se diluează complet după o distanță de câțiva km, ca urmare a fenomenelor naturale de diluție și dispersie. Astfel, calitatea apei în zona captărilor din aval nu este afectată”. Apele Române subliniază că „până astăzi nu s-au semnalat depășiri ale indicatorilor de calitate, iar debitele Dunării permit o diluție suficientă, astfel încât calitatea apei în zona captărilor din aval nu este afectată”. De asemenea, „captările de apă pentru potabilizare sunt situate la peste 100 de kilometri în aval, în zona Chiciu, județul Călărași. Nu este înregistrată și nu a fost semnalată mortalitate piscicolă pe sectoarele monitorizate”.
Echipele Administrației Naționale «Apele Române» – Administrația Bazinală de apă Argeș-Vedea – prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Teleorman și Giurgiu monitorizează zilnic calitatea apei în trei puncte (în amonte, în aval și în zona navelor) pentru cele două nave scufundate. În paralel, sunt derulate procedurile tehnice pentru îndepărtarea epavelor. „Administrația Fluvială a Dunării de Jos coordonează procedura de ranfluare – operațiunea tehnică prin care o navă eșuată sau scufundată este readusă la suprafață, prin etanșarea avariilor, evacuarea apei din interior și utilizarea sistemelor speciale de ridicare.” În cazul în care acest lucru nu va fi posibil, „epava nu poate fi ranfluată în condiții de siguranță, aceasta va fi tăiată controlat la fața locului și transportată către un șantier naval”, se arată în comunicat.
Apele Române reamintesc că responsabilitatea revine poluatorului: „Conform legislației în vigoare, poluatorul are obligația de a anunța producerea poluării, de a asigura măsurile necesare pentru depoluarea zonei și de a suporta integral costurile aferente intervențiilor, depoluării și readucerii zonei la stadiul inițial. Toate intervențiile sunt verificate și avizate de autoritățile responsabile.”
Două șlepuri cu îngrășăminte agricole s-au scufundat în Dunăre. Există o concentrație crescută de amoniac care se diluează în aval. Autoritățile române au așteptat câteva zile înainte de a face publice incidentele. Incidentele fluviale produse în urmă cu mai multe zile în sectorul de graniță româno-bulgar al Dunării au fost raportate simultan marți, 13 ianuarie 2026: două barje încărcate cu îngrășăminte chimice s-au scufundat, în apropierea orașelor Zimnicea, respectiv Giurgiu.
Potrivit unui comunicat al Administrației Naționale Apele Române, nu au fost constatate modificări semnificative ale indicatorilor de calitate a apei, nu s-a semnalat mortalitate piscicolă, iar captările de apă potabilă din aval nu sunt afectate. Cu toate acestea, autoritățile din județul Teleorman au constatat o creștere a nivelului de amoniac în apele fluviului, însă, afirmă oficialii, concentrația acestuia se diluează complet, în mod natural, după câțiva kilometri.
Ambele scufundări ar fi avut loc vineri, 9 ianuarie 2026, deși, cel puțin în cazul barjei de la Zimnicea, aceasta a eșuat încă din 21 decembrie 2025 și staționa în afara rutei principale de navigație, pe un banc de nisip situat la jumătatea distanței dintre portul românesc și Sviștov, pe malul opus, bulgăresc al Dunării. Autoritățile portuare din Zimnicea au semnalat vinerea trecută că barja, care aparține unei firme din Constanța, a început să se scufunde. Nava, numită Phoenix Jupiter, transporta peste 1100 de tone de fertilizator agricol pe bază de azotat de amoniu și venea de la Vukovar, din Croația, cu destinația Giurgiu.
Nava românească, rămasă înțepenită transversal pe cursul apei, ar fi solicitat ajutor căpităniei portului Sviștov pentru descărcarea unei părți din încărcătură, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece partea bulgară nu are personal calificat, a declarat Rumyan Iordanov, directorul portului, pentru radioul public de la Sofia, BNR. În aceeași zi de vineri, 9 ianuarie 2026, în județul Giurgiu, a fost semnalată o problemă similară cu un alt șlep, aparținând unei companii din Bosnia și aflat sub pavilion slovac, încărcată cu peste 1000 de tone de clorură de potasiu ce urmau să fie descărcate la Ruse. Aceasta s-ar fi ciocnit cu o altă navă eșuată, insuficient semnalizată.
”Ambele nave transportau îngrășăminte agricole uzuale, nu substanțe toxice industriale”, subliniază comunicatul oficial al Administrației Apelor Române. Inițial s-a presupus că ambele nave aparțineau aceluiași armator. Reprezentanții Apelor Române și cei ai Gărzii Naționale de Mediu au prelevat probe de apă în dimineața zilei următoare din mai multe secțiuni ale Dunării. Conform analizelor, apa fluviului nu este afectată calitativ, spun datele făcute publice abia în data de 13 ianuarie, zi în care, de fapt, s-a vorbit pentru prima oară oficial de cele două incidente. Apele Române au dat asigurări că nu sunt probleme pentru ”captările de apă pentru potabilizare”, acestea fiind situate la peste 100 de kilometri în aval. Nu a fost raportată nici mortalitate piscicolă.
Între timp, Administrația Fluvială a Dunării de Jos coordonează procedura de ranfluare, aducerea la suprafață a navelor, cu ajutorul unor sisteme speciale de ridicare. În cazul în care această operațiune nu poate fi realizată în condiții de siguranță, epavele vor fi tăiate controlat și transportate către un șantier naval.
Între momentul scufundării barjelor și cel al comunicării publice rămâne însă un gol de timp în care Dunărea a curs mai repede decât informația. Mesajul Apelor Române, formulat la patru zile după incidente și axat pe siguranța captărilor din aval, nu explică ce s-a întâmplat în imediata apropiere a navelor eșuate, care a fost situația în primele ore după scufundare, de ce informarea publică a întârziat sau în ce stare se află încărcătura transportată.
Evaluarea oficială pune accent pe capacitatea de diluție a fluviului și pe lipsa unui impact asupra apei potabile, dar spune puțin despre starea ecosistemului local sau despre eventuale efecte pe termen scurt în zonele afectate direct, dat fiind că, în contact cu apa, azotatul de amoniu se transformă în amoniac, care poate deveni toxic pentru organismele acvatice.
DW a solicitat mai multe detalii de la Ministerul Mediului, Apele Române și Administrația Fluvială a Dunării de Jos.
Până la momentul publicării acestui articol nu am primit răspunsuri.