Detalii despre sănătatea artistei
Interpreta de muzică populară Sofia Vicoveanca, care a suferit în noaptea de sâmbătă spre duminică un infarct şi a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă din Suceava, este în stare stabilă, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Tiberius Brădăţan. „Starea pacientei este stabilă”, a menţionat medicul, care nu a oferit alte detalii despre situaţia medicală artistei, după ce familia acesteia ar fi cerut discreţie.
Sofia Vicoveanca, în vârstă de 84 de ani, va rămâne sub supravegherea medicilor de la Secţia de cardiologie a spitalului din Suceava. Născută pe 23 septembrie 1941, la Toporăuți (actualmente în Ucraina, n.red.), Sofia Vicoveanca este una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică populară din România. Pe numele real, Sofia Fusa, aceasta a preluat numele satului copilăriei – Vicovu de Jos, Vicoveanca, potrivit Wikipedia.
În anul 1959 a devenit solistă de muzică populară la Ansamblul de Cântece și Dansuri „Ciprian Porumbescu” din Suceava. De-a lungul unei cariere de mai bine de 65 de ani, Sofia Vicoveanca a înregistrat zeci de discuri, fiind supranumită regina sau privighetoarea cântecului bucovinean. A fost căsătorită cu un jurnalist din Suceava și are un fiu.
Interpreta de muzică populară Sofia Vicoveanca, internată de urgență la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava după ce a suferit un infarct, se află în stare stabilă. Informația a fost confirmată pentru Agerpres de purtătorul de cuvânt al unității medicale, medicul Tiberius Brădățan. Reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență din Suceava au confirmat internarea cântăreței și au transmis că evoluția stării sale este una favorabilă. Purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Tiberius Brădățan, a precizat: „Starea pacientei este stabilă”.
Acesta nu a oferit alte informații legate de diagnosticul exact sau de tratamentul urmat, întrucât familia interpretei a solicitat discreție totală cu privire la situația medicală. Sofia Vicoveanca a ajuns la spital în jurul orei 04:00, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce ar fi prezentat simptome specifice unui infarct miocardic. Cadrele medicale au intervenit prompt și au decis internarea de urgență a artistei, care se află sub supraveghere medicală la Secția de cardiologie.
Reprezentantul unității medicale, Tiberius Brădățan, a transmis ulterior o poziție oficială, precizând că starea pacientei este stabilă din punct de vedere clinic. Cu câteva luni înainte de acest incident, Sofia Vicoveanca vorbise public despre felul în care își dozează efortul pe scenă și își protejează vocea, subliniind rolul esențial al pauzelor și al disciplinei vocale în menținerea echilibrului fizic și profesional pe termen lung.
„Eu fac show cam două ore, la un eveniment. Cânt vreo trei piese, apoi îmi mai odihnesc vocea, mai iau câte o pauză, de câteva minute, povestindu-le spectatorilor lucruri vesele din trecut, din viața mea, ca să-i amuz. Le recit și poezii scrise de mine. Vocea trebuie să se mai și odihnească. Iar între spectacole fac pauze și de câteva zile. Eu nu fac playback, cânt pe bune, să știți! Am de cântat, vara asta, nu și pe litoral, deocamdată! Este vară, este cald, dar nu mănânc înghețată și nu beau rece, îmi protejez vocea”, declara artista.
Născută în comuna Toporăuți, din apropierea orașului Cernăuți, Sofia Vicoveanca a fost marcată încă din copilărie de drama refugierii, trăită alături de mama sa, în urma anexării Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Tatăl artistei a fost luat prizonier, iar familia a fost nevoită să își refacă viața în România. Destinul a dus-o la Vicovu de Jos, în județul Suceava, localitate care avea să îi inspire ulterior și numele de scenă.
Cu o activitate artistică neîntreruptă de peste șase decenii și jumătate, interpreta s-a impus ca una dintre cele mai respectate și îndrăgite personalități ale muzicii populare românești.
De-a lungul timpului, a rămas aproape de publicul său, care îi urmărește acum cu emoție evoluția stării de sănătate, în timp ce medicii continuă să o monitorizeze cu atenție.