Situația sub control
Situaţia epidemiologică din cadrul Spitalului de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă (SPMS) Jebel, unde au fost depistate trei cazuri de scabie (râie) în rândul pacienţilor, este sub control, fără extinderea focarului, iar Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş desfăşoară o anchetă epidemiologică pentru identificarea sursei, a declarat, luni, 12 ianuarie 2026, managerul spitalului, Marius-Ciprian Olaru.
În prezent, unitatea are în îngrijire 466 de pacienţi internaţi în baza art. 110 din Codul penal, proveniţi din 14 judeţe, numărul acestora fiind fluctuant, în funcţie de dispoziţiile organelor judiciare şi de măsurile dispuse. Potrivit lui Olaru, primele cazuri de scabie au fost confirmate medical la data de 30 decembrie 2025, în urma consultului de specialitate dermatologic. "Pacienţii diagnosticaţi se află sub tratament specific, iar evoluţia acestora este favorabilă, fără apariţia de complicaţii", a adăugat acesta.
Marius-Ciprian Olaru a subliniat că, în anii anteriori, au fost înregistrate cazuri izolate de scabie, aspect corelat cu specificul unităţii şi cu particularităţile regimului de măsuri de siguranţă, având în vedere că pacienţii provin din medii sociale vulnerabile. "În prezent, este în desfăşurare ancheta epidemiologică, având ca obiectiv identificarea sursei şi stabilirea contextului epidemiologic", a declarat managerul SPMS Jebel.
Cele mai frecvente diagnostice psihiatrice în rândul pacienţilor internaţi includ tulburările din spectrul schizofreniei, tulburările bipolare, precum şi tulburările psihice asociate consumului de alcool şi substanţe psihoactive. Totodată, comorbidităţile somatice, cum ar fi diabetul zaharat şi hipertensiunea arterială, sunt frecvent întâlnite în rândul pacienţilor, fiind monitorizate şi tratate conform protocoalelor medicale.
"Spitalul nu are atribuţii privind stabilirea discernământului, în acest moment, 53 de pacienţi fiind evaluaţi din oficiu de către Biroul de executări penale a Judecătoriei privind verificarea măsurii de siguranţă", a explicat Olaru. Unitatea spitalicească dispune de 15 paturi în compartimentul de acuţi şi 15 paturi în compartimentul de drogodependenţă, iar numărul internărilor este fluctuant. În prezent, sunt internaţi 20 de pacienţi acuţi şi opt pacienţi în compartimentul de drogodependenţă.
Managerul a subliniat importanţa asigurării unui personal adecvat pentru supravegherea şi îngrijirea pacienţilor, având în vedere specificul unităţii de psihiatrie şi regimul de măsuri de siguranţă.
"Schema de personal a fost suplimentată în măsura în care a fost permis de cadrul legislativ al ultimilor ani, însă, la momentul de faţă, se impune în continuare suplimentarea personalului medical şi auxiliar, pentru desfăşurarea activităţilor în condiţii optime de siguranţă şi calitate", a conchis Marius-Ciprian Olaru.