Sorana Cîrstea, învinsă de Aryna Sabalenka la Brisbane

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 2 minute

Pe scurt

Sorana Cîrstea a fost eliminată în optimile turneului WTA de la Brisbane de lidera mondială Aryna Sabalenka. Românca a înregistrat o înfrângere cu 6-3, 6-3, dar a obținut 19.909 dolari și 60 de puncte WTA pentru participare. Sabalenka a recunoscut că a avut dificultăți în setul secund.

EN

Brief

Romanian tennis player Sorana Cîrstea was defeated by world number one Aryna Sabalenka in the round of 16 at the Brisbane WTA tournament. Cîrstea lost 6-3, 6-3 but earned $19,909 and 60 WTA points for her participation.

Sorana Cîrstea, învinsă de Aryna Sabalenka la Brisbane
Sursa foto: dcnews.ro

Optimi de finală WTA

Sorana Cîrstea, ocupanta locului 41 WTA, a fost eliminată în optimile de finală ale turneului de la Brisbane, după o înfrângere în două seturi în fața belarusei Aryna Sabalenka, liderul clasamentului mondial. Competiția din Australia are premii totale în valoare de 1,6 milioane de dolari, potrivit News.cn.

Campioana en titre de la Brisbane s-a impus cu 6-3, 6-3, într-o partidă care a durat 61 de minute. Sabalenka a dominat primul set, reușind trei break-uri, iar în setul secund a avut nevoie de șase mingi de break în două game-uri diferite pentru a face diferența decisivă.

Sorana Cîrstea, care a anunțat înaintea debutului sezonului că acesta va fi ultimul său an în circuitul profesionist, a ajuns în optimi după victorii în fața Anastasiei Pavliucenkova și a favoritei numărul 14, Jelena Ostapenko. Pentru prezența în această fază a competiției, Cîrstea va încasa 19.909 dolari și va primi 60 de puncte WTA.

La finalul confruntării, Sabalenka a admis că adversara sa i-a pus probleme, în special în actul secund. „Mai ales în setul al doilea, a jucat la un nivel foarte bun. Sunt foarte fericită că am reușit să închid acest meci în două seturi”, a declarat liderul mondial.

Din 2023 până în prezent, Sabalenka a câștigat 35 de meciuri disputate în Australia și a pierdut doar de două ori, palmares care include două titluri la Australian Open. Singurele înfrângeri au fost consemnate în finala de la Brisbane International din 2024 și în finala Australian Open din 2025.

Tot joi, Elena Rybakina, ocupanta locului 5 WTA, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Brisbane International, după ce a trecut de Paula Badosa, locul 25 mondial, cu 6-3, 6-2, într-o oră și 25 de minute de joc. Succesul a prelungit seria de victorii a sportivei din Kazahstan la 13 meciuri consecutive.

Rybakina a început ezitant partida, fiind condusă cu 0-2 în primul set, însă a câștigat ulterior 12 dintre următoarele 15 game-uri și a încheiat meciul cu 24 de lovituri direct câștigătoare.

„Nu a fost ușor, am început puțin mai lent și am avut probleme și la serviciu, dar sunt fericită că am reușit să câștig”, a spus Rybakina.