Actor româno-american în negocieri
Actorul american de origine română Sebastian Stan, câştigător al Globului de Aur şi nominalizat la Oscar pentru rolul din „The Apprentice”, este în negocieri pentru a se alătura lui Robert Pattinson în filmul „The Batman Part II” al DC Studios. Potrivit publicației Variety, Stan nu este străin de eroii şi răufăcătorii costumaţi, având în vedere că l-a interpretat pe Bucky Barnes/The Winter Soldier în numeroase filme Marvel. Nu este clar ce rol va juca în viitoarea aventură a Cavalerului Negru şi dacă va fi adversarul sau aliatul lui Bruce Wayne. „The Batman Part II” este programat să intre în producție în primăvara anului 2026, urmând să fie lansată în octombrie 2027 de Warner Bros. „The Batman” a fost lansat în martie 2022 şi a încasat 772 de milioane de dolari la box office la nivel mondial, conform Observator.
Scenariul pentru „The Batman Part II” este scris de Matt Reeves şi Mattson Tomlin, iar distribuția continuă să se extindă. Recent, a fost cooptată și Scarlett Johansson, adăugându-se la o echipă deja plină de vedete, cu Colin Farrell revenind în rolul lui Oz Cobb (alias The Penguin), Jeffrey Wright în rolul comisarului James Gordon şi Andy Serkis în rolul lui Alfred Pennyworth. Barry Keoghan este așteptat să apară din nou în rolul Joker. Johansson şi Stan au colaborat anterior în mai multe producții Avengers, iar Stan a mai apărut alături de Pattinson în „The Devil All the Time”, o poveste care a debutat pe Netflix în 2020.
Regizorul Matt Reeves a vorbit despre procesul de dezvoltare al sequelului, menționând că a dorit să depăşească prima versiune a aventurii din benzile desenate, care a fost apreciată de critici. „A fost o călătorie lungă, dar sunt incredibil de entuziasmat. Sunt foarte mândru de scenariul pe care l-am scris împreună cu Mattson”, a declarat Reeves pentru Variety la Emmy Awards în septembrie 2025. De asemenea, el a dezvăluit măsurile stricte luate pentru a păstra secretul poveştii, inclusiv utilizarea unei pungi speciale cu lacăt pentru scenariu.
Deşi „The Batman Part II” nu face parte oficial din noul DCU relansat, filmul este în continuare în dezvoltare sub egida DC Studios a lui James Gunn şi Peter Safran. Noul univers cinematografic al supereroilor a debutat vara trecută cu „Superman”, care a încasat 615 milioane de dolari în întreaga lume. „Supergirl” va ajunge în cinematografe în curând (la 26 iunie 2026), urmat de „Clayface” (programat pentru septembrie 2026), sequel-ul „Superman” intitulat „Man of Tomorrow” (iulie 2027) şi un nou film „Wonder Woman” care se află în lucru.
Stan a apărut recent în „Thunderbolts”, un film MCU care a dezamăgit la box office. Printre rolurile sale se numără „I, Tonya” şi „A Different Man”. În perioada următoare, el va putea fi văzut în „Avengers: Doomsday” şi în thrillerul „Fjord” de Cristian Mungiu. DC Studios nu a făcut niciun comentariu cu privire la distribuţie, iar Sebastian Stan este reprezentat de CAA şi B-Side Management.
Deadline a relatat primul despre negocierile pentru distribuția lui Stan.