Comentator conservator american
Michael Reagan, fiul cel mare al președintelui Ronald Reagan și comentator conservator, a murit la vârsta de 80 de ani, au anunțat marți Fundația și Institutul Prezidențial Ronald Reagan, care au declarat că a fost „un gardian neclintit al moștenirii tatălui său”, relatează Associated Press. „Michael Reagan a trăit o viață modelată de convingeri, scopuri și un devotament neclintit față de idealurile președintelui Reagan”, a adăugat fundația. Cauza decesului său nu a fost anunțată.
Michael Reagan a fost colaborator al rețelei conservatoare de televiziune Newsmax și era cunoscut pentru emisiunea sa de radio „The Michael Reagan Show”. S-a născut în 1945, fiind fiul lui Irene Flaugher, și a fost adoptat la câteva ore după naștere de Ronald Reagan și de soția sa de atunci, actrița Jane Wyman. Tânărul Reagan a urmat pașii părinților săi.
După ce a studiat la Universitatea de Stat din Arizona și la Los Angeles Valley College, Reagan s-a apucat de actorie, și-a creat propria emisiune radio și a scris mai multe cărți, dintre care două despre parcursul său personal, intitulate „On the Outside Looking in” (Privind din exterior) și „Twice Adopted” (Adoptat de două ori), scrie News. De-a lungul vieții, Reagan s-a dedicat și mai multor organizații caritabile, strângând fonduri în cadrul curselor de bărci cu motor și ocupând funcția de președinte al consiliului de administrație al Fundației John Douglas French Alzheimer timp de trei ani.
Ronald Reagan, cunoscut pentru încercarea de a reduce dimensiunea guvernului și pentru dedicarea președinției sale câștigării Războiului Rece, a murit în 2004 la vârsta de 93 de ani după o lungă luptă cu boala Alzheimer. Michael Reagan a promovat ideile tatălui său în calitate de președinte al Fundației Reagan Legacy. Michael Reagan a fost căsătorit cu Colleen Stearns, cu care a avut doi copii, aceasta fiind a doua sa căsătorie.
El a decedat duminică la Los Angeles, înconjurat de familie, potrivit comunicatului, care menționează că cei dragi plâng "pierderea unui om care a însemnat atât de mult pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit". Michael Reagan a fost un comentator politic conservator, cunoscut pentru programul său radio "The Michael Reagan Show" și activitatea la canalul NewsMax. Ronald Reagan și prima sa soție, Jane Wyman, l-au adoptat pe Michael la doar câteva ore după naștere, potrivit CNN. Fostul președinte, care a murit în 2004, a mai avut alți patru copii: Ron Reagan, Patti Davis, Maureen Reagan (care a murit în 2001) și Christine Reagan, care a murit în 1947 la scurt timp după naștere. Fostul președinte american a avut o carieră de actor la Hollywood până la mijlocul anilor 1960 și a ajuns la putere la vârsta de 69 de ani.
Este considerat o figură cheie a conservatorismului american, în special pentru rolul său în încheierea Războiului Rece.