Noua aventură în Arabia Saudită
Marius Șumudică (54 de ani) a intrat oficial „în pâine” la Al Okhdood, echipă aflată pe penultimul loc în campionatul Arabiei Saudite. La o zi după prezentarea oficială, tehnicianul român a susținut primul antrenament alături de noua sa formație. Șumudică a fost întâmpinat cu flori la sosirea în Arabia Saudită și revine într-un campionat pe care îl cunoaște foarte bine, după experiențele anterioare de la Al Shabab și Al Raed.
Tehnicianul român a venit la Al Okhdood cu un staff numeros. Alături de el se află: Cristian Petre, Gabi Mărgărit și Șener Gentruk - antrenori secunzi, Marius Șumudică Jr. - analist video, Ștefan Anghel - preparator fizic, Cornel Cernea - antrenor cu portarii. Contractul lui Șumudică este valabil până la finalul sezonului, cu opțiune automată de prelungire în cazul în care reușește să salveze echipa de la retrogradare.
Primul meci oficial al lui Marius Șumudică pe banca lui Al Okhdood este programat pe 10 ianuarie, pe teren propriu, contra celor de la Al Ahli, una dintre forțele campionatului saudit. Adversara are jucători cu experiență în marile ligi europene, precum Riyad Mahrez, Franck Kessie sau Ivan Toney. Al Okhdood se află în prezent pe locul 17 din 18, cu doar cinci puncte acumulate după 12 etape. Cu toate acestea, lupta pentru salvare rămâne deschisă, în condițiile în care Al Shabab are opt puncte, iar Damac nouă, diferențele fiind încă recuperabile.
Pentru Marius Șumudică, aceasta reprezintă a patra aventură în Arabia Saudită. Tehnicianul român le-a mai pregătit pe Al Shabab (2018-2019, 2022) și Al Raed (2022-2023). De-a lungul carierei sale internaționale, Șumudică a mai antrenat și în Emiratele Arabe Unite, la Al-Shabab, precum și în Turcia, unde a trecut pe la Gaziantep (de două ori), Kayserispor, Rizespor și Malatyaspor. În România, palmaresul său include echipe precum Rapid, Astra Giurgiu, CFR Cluj, Farul, U Cluj sau FC Brașov, iar în 2011 a avut și o scurtă experiență în Grecia, la Kavala.
Marius Șumudică a revenit pe banca tehnică, fiind prezentat oficial la Al-Okhdood, formație din prima ligă a Arabiei Saudite. Tehnicianul român a condus deja primul antrenament la noua echipă și a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă. Clubul Al Okhdood a dezvăluit într-o postare pe rețelele sociale principalele afirmații făcute de Marius Șumudică la prima sa conferință de presă. Tehnicianul a declarat că ar fi putut semna cu echipa încă din stagiunea precedentă, însă acest lucru nu a fost posibil, deoarece o pregătea pe Rapid. „Marius Șumudică a pus accentul pe unitatea din cadrul clubului, afirmând că e nevoie de susținere din partea conducerii, a jucătorilor și a fanilor pentru a salva echipa de la retrogradare și pentru a obține rezultate pozitive.
A explicat că a preferat să o antreneze pe Al-Okhdood în dauna altor echipe din Arabia Saudita, indicând familiaritatea sa cu clubul și cu conducerea acestuia. A adăugat că a fost aproape de a antrena echipa în sezonul trecut, însă contractul său cu un alt club a împiedicat acest lucru. Și-a exprimat recunoștința față de conducere pentru încrederea acordată”, a transmis gruparea saudită pe pagina oficială de X.
Marius Șumudică a dezvăluit că se gândește deja la mai multe achiziții. „Antrenorul român a subliniat necesitatea de a uita trecutul și de a se concentra exclusiv asupra viitorului, afirmând că echipa va începe următorul meci ca și cum sezonul tocmai ce ar fi debutat, cu zero puncte. Șumudică a dezvăluit un plan de întărire a echipei în perioada de transferuri de iarnă, vizând, în cooperare cu conducerea și comitetul tehnic al clubului, să transfere trei sau patru jucători pentru a îmbunătăți calitatea echipei.
Și-a exprimat încrederea în abilitatea echipei de a crește în următoarea perioadă, afirmând că munca și disciplina vor fi esențiale pentru a depăși situația actuală”, a notat clubul din Saudi Pro League. Printre jucătorii doriți de Al-Okhdood se numără și Octavian Popescu, după cum a anunțat chiar Gigi Becali.
Gruparea saudită a oferit și imagini de la primul antrenament pe care Marius Șumudică l-a condus la echipă. Experimentatul tehnician a preluat gruparea din Saudi Pro League după despărțirea de antrenorul portughez Paulo Sergio, care se afla pe banca echipei din martie 2025. Al-Okhdood a strâns doar 5 puncte în primele 12 etape de campionat și ocupă locul 17, penultimul, fiind la 3 lungimi distanță de Al-Shabab, prima echipă aflată deasupra „zonei roșii”.
Marius Șumudică va debuta pe banca echipei sâmbătă, 10 ianuarie, cu un duel extrem de complicat împotriva lui Al-Ahli, echipă aflată pe locul 4.