Acuzații de agresiune globală
Condamnări internaționale reprezintă subiectul principal al acestui articol. Statele Unite s-au confruntat luni, 5 ianuarie 2026, cu o condamnare pe scară largă pentru „crima de agresiune” din Venezuela, în cadrul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Potrivit The Guardian, Brazilia, China, Columbia, Cuba, Eritreea, Mexic, Rusia, Africa de Sud şi Spania au fost printre națiunile care au denunțat decizia fostului președinte Donald Trump de a desfășura atacuri mortale asupra Venezuelei și de a-l răpi pe liderul acesteia, Nicolás Maduro, și pe soția sa, Cilia Flores. "Bombardamentele pe teritoriul venezuelean şi capturarea preşedintelui său depăşesc o limită inacceptabilă", a declarat Sérgio França Danese, ambasadorul Braziliei la ONU. "Aceste acte constituie o ofensă foarte gravă la adresa suveranităţii Venezuelei şi creează un precedent extrem de periculos pentru întreaga comunitate internaţională", a subliniat diplomatului.
Ambasadorul Statelor Unite la ONU, Mike Waltz, a apărat atacul ca fiind o acțiune legitimă de „aplicare a legii”, menționând că a fost o reacție la acuzații penale îndelungate împotriva unui lider „ilegitim”, și nu un act de război. Reuniunea de la New York a fost convocată cu doar câteva ore înainte ca Maduro să se prezinte în faţa unui judecător federal din Manhattan, fiind vizat de acuzaţii care includ conspiraţie la „narcoterorism”, import de cocaină şi trafic de arme – acuzaţii pe care el le-a negat.
António Guterres, secretarul general al ONU, a avertizat că răpirea lui Maduro riscă să intensifice instabilitatea în Venezuela și în întreaga regiune. Guterres a pus la îndoială respectarea normelor dreptului internațional, afirmând: "Sunt profund îngrijorat de posibila intensificare a instabilității în țară, de impactul potențial asupra regiunii și de precedentul pe care îl poate crea pentru modul în care sunt conduse relațiile între state". El a îndemnat actorii venezueleni să se angajeze într-un „dialog incluziv și democratic” și a oferit sprijinul ONU pentru o soluție pașnică.
Reuniunea a fost solicitată de Columbia, care a adresat o mustrare atent calibrată Washingtonului. Ambasadoarea țării, Leonor Zalabata Torres, a condamnat acțiunea SUA ca fiind o încălcare a suveranității, independenței politice și integrității teritoriale a Venezuelei. "Democrația nu poate fi apărată sau promovată prin violență și coerciție și nici nu poate fi înlocuită de interese economice", a spus ea. "Nu există nicio justificare, în niciun caz, pentru utilizarea unilaterală a forței în scopul comiterii unui act de agresiune", a proclam diplomat. Aceasta a adăugat că raidul amintește de „cea mai gravă interferenţă din zona (noastră) din trecut".
Rusia și China, ambele membre permanente ale Consiliului de Securitate, au fost mai puțin reținute, cerând Statelor Unite să-i elibereze imediat pe Maduro și Flores. Vasili Nebenzia, ambasadorul Moscovei, a descris intervenţia ca „o întoarcere la era anarhiei” și a îndemnat Consiliul format din 15 membri să respingă metodele politicii externe militare ale Statelor Unite. "Nu putem permite Statelor Unite să se proclame un fel de judecător suprem, care are dreptul exclusiv de a invada orice țară, de a eticheta vinovații, de a pronunța și de a aplica pedepse, indiferent de noțiunile de drept internațional, suveranitate și neintervenție", a adăugat Nebenzia.
Reprezentantul Chinei, Fu Cong, a repetat acuzația, afirmând că SUA „au călcat în picioare în mod arbitrar suveranitatea Venezuelei” și au încălcat principiul egalității suverane. "Nicio țară nu poate acționa ca polițist al lumii", a subliniat el. China a cerut Statelor Unite „să-și schimbe cursul, să înceteze practicile de intimidare și coerciție” și „să revină la calea soluțiilor politice prin dialog și negocieri”.
Ambasadorul cubanez, Ernesto Soberón Guzmán, a declarat în cadrul reuniunii: "Atacul militar al Statelor Unite împotriva Venezuelei nu are nicio justificare... Este o agresiune imperialistă și fascistă cu obiective de dominare".
La reuniunea Consiliului de Securitate a luat cuvântul și ambasadorul Venezuelei, Samuel Moncada, care a descris acțiunea SUA ca fiind un „atac armat ilegitim, lipsit de orice justificare legală”, care a inclus „răpirea președintelui constituțional al republicii, Nicolás Maduro Moros, și a primei-doamne, Cilia Flores”. Moncada a adăugat: "Niciun stat nu se poate erija în judecător, parte și executor al ordinii mondiale... Venezuela este victima acestui atac din cauza resurselor sale naturale".
În răspuns, SUA a insistat că „nu există niciun război împotriva Venezuelei sau a poporului său”. Waltz a declarat Consiliului că operațiunea a fost o acțiune de aplicare a legii, desfășurată ca urmare a unor acuzații de lungă durată. "Nu ocupăm o țară; aceasta a fost o operațiune de aplicare a legii", a spus el, invocând ca precedent capturarea în 1989 a fostului lider din Panama, Manuel Noriega.
Waltz a citat articolul 51 din Carta ONU, care consacră dreptul la autoapărare, afirmând că probele împotriva lui Maduro vor fi prezentate în instanța americană. El l-a descris pe liderul venezuelean ca fiind „un așa-zis președinte ilegitim” și a afirmat că milioane de venezueleni, inclusiv exilații din Florida, sărbătoreau arestarea sa.
„Vreau să reiterez că președintele Trump a dat o șansă diplomației. I-a făcut lui Maduro multiple oferte pe care a încercat să le dezamorseze. Maduro a refuzat să le accepte”, a concluzionat Waltz.
Experții au pus însă la îndoială legalitatea operațiunii, subliniind că aceasta nu a fost autorizată de Consiliul de Securitate al ONU, nu a avut consimțământul Venezuelei și nu a avut o justificare clară din punct de vedere al autoapărării. Carta ONU obligă statele să se abțină de la utilizarea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a altor state – un principiu invocat în repetate rânduri în timpul reuniunii.
Cu toate acestea, Consiliul, paralizat de diviziunile dintre cei mai puternici membri ai săi, nu părea să se apropie de un răspuns colectiv.
Orice încercare de a cenzura SUA va fi cu siguranță blocată de dreptul său de veto, unul dintre cele cinci deținute de membrii permanenți ai Consiliului.