Sărbătoarea creștină
Pe data de 6 ianuarie, creștinii ortodocși prăznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza, sărbătoare ce reprezintă botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul. Potrivit site-ului creștinortodox.ro, în Ajunul și în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfânt, la rugăciunile arhiereilor și preoților se sfințește Aghiasma cea mare.
La vârsta de 30 de ani, Hristos a venit la Iordan, unde Sfântul Ioan Botezătorul învăța și boteza cu botezul pocăinței. Despre Iisus, Ioan Botezătorul spunea: „Se află în mijlocul vostru Acela pe voi Care nu-L știți” (Ioan 1, 26). “Nici eu nu-L știam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborându-Se și rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 33-34).
Când a apărut Hristos pe malul Iordanului, Sfântul Ioan, luminat de Duhul Sfânt, Îl recunoaște și Îl arată mulțimilor, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Această mărturie era foarte necesară israelitenilor, care așteptau pe Mesia cel profețit cu multe veacuri înainte. Hristos îi cere lui Ioan să-L boteze, iar acesta, după o împotrivire de adâncă smerenie, primește să-L boteze, după rânduiala lui.
După botezul lui Hristos, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste Iisus, iar Tatăl a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” (Matei 3, 17). Astfel, botezul primit de Hristos are și un alt scop: Epifania – arătarea Sfintei Treimi – moment în care El avea să fie descoperit lui Ioan și, prin acesta, lui Israel, ca Fiul lui Dumnezeu și ca Mesia.
Botezul lui Ioan era un botez de pocăință, care îi făcea pe oameni să-și osândească păcatele lor. Acest botez nu era o taină, ci un ritual, pentru că nu ierta păcatele. Cu botezul lui Ioan s-a botezat și Mântuitorul, dar nu pentru că El avea nevoie de curățire de păcate, fiind Dumnezeu-Omul, ci pentru a ne arăta importanța și lucrarea botezului pe care îl va institui și a împlini Legea. Taina botezului a fost instituită de Hristos însuși îndată după învierea Sa din morți, odată cu trimiterea apostolilor la propovăduirea Evangheliei către neamuri: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” (Matei, 28, 19-20).
Hristos se afundă în Iordan și Duhul pogoară peste ape. A trebuit să se scufunde Fiul în firea omenească și prin ea în apă, pentru ca noi, scufundându-ne în apă, să ne înălțăm spre viața Sa dumnezeiască în Duhul Lui cel Sfânt. În Cuvântul întrupat, apa și Duhul se unesc din nou.
Pe 7 ianuarie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, o sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în Cetatea Orini, în familia preotului Zaharia, iar nașterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil. Potrivit aceleași surse, Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron.
Ioan Botezătorul a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia și de a-L descoperi lui Israel. Rolul său a fost acela de a trezi poporul din idolatrizarea Legii, propovăduind: "Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor" (Mt. 3, 2). El le atrăgea atenția că nu este suficient să faci parte din poporul ales pentru a primi mântuirea, afirmând că: "Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam" (Matei 3, 9; Luca 3, 8).
Convertirea propovăduită de Ioan includea recunoașterea păcatului și înlăturarea certitudinilor oferite de doctrina fariseică. Actul care consfințea convertirea era botezul lui Ioan, care, deși nu oferea iertarea păcatelor, presupunea căința pentru păcatele săvârșite, pregătind astfel sufletul pentru iertare.
Misiunea principală a Sfântului Ioan Botezătorul era să pună înaintea ochilor realitatea păcatului și să trezească dorința de ispășire, iar Mântuitorul care avea să vină să le descopere calea de urmat. Din Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de ziua sa de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei, care era soția fratelui său.
Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul său nelegiuit, iar în ura ei, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea să ceară capul Botezătorului ca răsplată.