Confuzie și lipsă de pregătire
Probleme comercianții reprezintă subiectul principal al acestui articol. Presa bulgară a raportat mai multe mărturii ale comercianților, în prima zi de la intrarea țării în zona euro, potrivit cărora aceștia refuză euro în efectuarea plăților, întrucât nu sunt încă pregătiți să încaseze în moneda unică. Taximetriștii, vânzătorii din magazine alimentare și piețe se plâng că nu au destul numerar în noua valută, cu toate că bancomatele eliberează euro.
Potrivit cotidianului 24 Chasa, bulgarii au încercat să plătească la tarabele vânzătorilor din piețe cu euro proaspăt retrași de la bancomat, însă aceștia din urmă nu au avut numerar să le dea rest. „Nu-mi da euro din ăia că n-am ce să-ți dau rest! Lucrez cu leva!”, îi spune vânzătoarea Nelly, de la singura tarabă deschisă pe 1 ianuarie la piața de pe strada Mladezhka din Plovdiv unui client care vrea să cumpere pere și scoate o bancnotă de 10 euro, scrie 24 Chasa. Clientul lasă bancnota lângă lăzile cu fructe, dar cei din magazin se plâng că nu au monedă europeană. „Lucrez cu leva, domnule”, repetă Nelly politicos, dându-i două pere pentru 3,70 leva, relatează jurnaliștii bulgari. Reportajul arată cum clientul este nevoit să scoată din nou mâna în portofel pentru a scoate o monedă de cinci leva. Femeia îi dă înapoi 1,30 leva.
„Nu suntem pregătiți pentru acest tip de plată. Fiica mea este casieriță într-un magazin din satul Parvenets din Plovdiv. M-a sunat la telefon acum ceva timp: «Mamă, e oribil! O femeie în vârstă face cumpărături astăzi, casa de marcat arată suma de 17 euro și ea îmi dă 17 leva și nu vrea să audă de euro. Ce-o să ne facem?»”, descrie vânzătoarea. Comercianții spun că primele săptămâni și chiar luni vor fi extrem de dureroase. Marile lanțuri de supermarketuri sunt mai pregătite, casele de marcat fiind concepute să afișeze prețurile în ambele monede, totuși, iar bancomatele din țară distribuie fără probleme semnificative euro și leva.
Printre cele mai mari dificultăți sunt relatate de taximetriști, ale căror aparate nu sunt încă în totalitate adaptate să afișeze prețurile pe kilometru în euro. Deși nu există date exacte despre câte dintre mașini au dispozitive adecvate care pot calcula prețul final al călătoriilor în euro, cei care nu au trecut încă la noua monedă încalcă legea. Materialul citat descrie situația lui Martin Dimitrov, un taximetrist care a reparat dispozitivul din mașina sa de pe 30 decembrie pentru a se conforma noilor cerințe. În această dimineață, însă, moneda schimbată a creat o altă problemă. „Astăzi, când am început să lucrez, am aflat că există o problemă cu kilometrii parcurși. Îi calculează de două ori, iar suma finală ajunge să fie dublă. Clienții noștri sunt de părere că facem ceva ilegal, dar problema este de la dispozitivul în sine sau în cipul care este instalat acum”, spune Martin.
Cu toate că adaptarea taximetrelor nu durează mult, e nevoie de intervenții de la dispecerat, care sfârșește prin a-i costa pe șoferi timp și bani. Iar plângerile din partea șoferilor și clienților au fost nenumărate în prima zi a anului. Potrivit oficialilor bulgari, primul euro a fost retras la 20 de secunde după miezul nopții, retragerea având loc de la un bancomat din Sunny Beach, considerată cea mai mare stațiune de pe litoralul bulgar.
Adoptarea monedei euro în Bulgaria a provocat confuzie în primele zile de la intrarea în vigoare. Deși trecerea la moneda europeană a fost anunțată din timp, mulți comercianți – în special din piețe și magazine mici – nu au fost pregătiți pentru schimbare, relatează presa bulgară. La piața din Plovdiv, clienții care au încercat să plătească în euro au fost adesea nevoiți să utilizeze leva, iar restul le-a fost oferit în moneda națională. „Dar de ce nu v-ați pregătit, se știe de când că de azi plata se face în noua monedă”, se plânge o clientă, potrivit 24 Chasa.
Bărbați discută aprins în fața magazinului că în supermarketuri este cumva mai ușor. Casele de marcat sunt setate să afișeze simultan suma în leva și în euro. „Mergeți la piață și cumpărați doi kilograme de roșii și vedeți cum vă vor calcula restul la tarabă”, sfătuiește unul dintre ei. În acel moment, o clientă întinde 20 de euro pentru cumpărăturile sale și așteaptă rest în aceeași monedă. „Dar de ce nu v-ați pregătit, de când se știe că de la 1 ianuarie unitatea monetară la noi este euro?”, întreabă clienta. Casierița o îndrumă să adreseze întrebarea proprietarilor lanțului de supermarketuri. Colega ei deschide sertarul casei. „Am nu mai mult de 20–30 de euro în casă. Pe ici, pe colo se găsesc eurocenți, dar nu suntem pregătiți să lucrăm azi cu ei”, explică femeia îngrijorată. Recunoaște că le este greu, pentru că nu pot refuza clienții care doresc să plătească cash în euro. Atunci sunt necesare calcule complicate pentru a da restul în leva.
Potrivit vânzătoarelor, primele săptămâni și chiar prima lună vor fi extrem de dificile. Chiar și taximetriștii din Plovdiv lucrează deocamdată preponderent cu leva. „În noaptea de Anul Nou am lucrat doar așa.
Va fi nevoie de timp ca să ne adaptăm la noua monedă”, explică unul dintre ei.