Temeri legate de prețuri
Bulgaria a trecut la euro de la miezul nopţii, devenind a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană, la aproape douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, relatează AFP, potrivit News.ro. La miezul nopţii, odată cu intrarea în noul an, mica ţară balcanică, care a aderat la UE în 2007, a renunţat la leva, moneda naţională în vigoare de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în speranţa de a-şi consolida legăturile economice cu ceilalţi membri ai zonei euro, dar şi de teama unei creşteri a preţurilor într-un context politic instabil. Mii de oameni au înfruntat temperaturile negative pentru a asista la concertul tradiţional de Revelion, organizat de Primăria din Sofia în faţa fostului Palat Regal. Pe faţada sediului Băncii Naţionale a Bulgariei, situat în aceeaşi piaţă, un cronometru indica minutele până la miezul nopţii. După trecerea în noul an, monedele euro bulgare au fost proiectate pe clădire. „Introducerea euro este ultima etapă a integrării Bulgariei în Uniunea Europeană”, a declarat preşedintele Rumen Radev în discursul său televizat transmis cu câteva minute înainte de miezul nopţii. Totuşi, el a spus că regretă că bulgarii nu au fost consultaţi prin referendum cu privire la această alegere care a divizat ţara. „Acest refuz a fost unul dintre simptomele dramatice ale prăpastiei profunde dintre clasa politică şi popor, confirmată de manifestaţiile masive din întreaga ţară”, a spus el, chiar dacă Curtea Constituţională a judecat altfel. Manifestaţiile, care denunţau în special corupţia, au dus la jumătatea lunii decembrie la răsturnarea guvernului conservator de coaliţie aflat la putere de mai puţin de un an, ceea ce înseamnă noi alegeri legislative, al optulea scrutin de acest fel în cinci ani. Miercuri dimineaţă, majoritatea tarabelor de la „Piaţa femeilor”, cea mai mare şi mai veche din capitală, afişau deja preţurile în leva şi în euro. „Toată Europa s-a descurcat cu euro, şi noi ne vom descurca”, a comentat Vlad, un pensionar de 66 de ani venit să cumpere lumânări şi fructe pentru masa de Anul Nou. „Important este ca Bulgaria să rămână în Europa şi să se îndepărteze de Moscova”, a spus el. Lucy, o vânzătoare de conserve de legume în vârstă de aproximativ 40 de ani, a declarat pentru AFP că acceptă deja plăţi în euro şi consideră că populaţia se va obişnui repede cu noua monedă. În schimb, „oamenii se tem că preţurile vor creşte. Astăzi, este 4 leva şi va deveni 4 euro, în timp ce salariile vor rămâne aceleaşi”, a declarat ea pentru AFP. Un euro valorează 1,9558 leva, un curs stabil de la începutul anului 2006. Mulţi bulgari se tem că introducerea euro va duce la o spirală inflaţionistă, în condiţiile în care preţurile alimentelor au crescut deja cu 5% în noiembrie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Liderii bulgari au încercat să liniştească populaţia şi au promis că aderarea la zona euro va dinamiza economia ţării, una dintre cele mai sărace din UE, şi o va ancora mai mult în Occident pentru a o proteja de influenţa rusă. Pentru şeful băncii centrale bulgare, Dimitar Radev, „euro nu este doar o decizie economică. Nu este doar o monedă. Este un semn de apartenenţă: dovada că locul tău nu este la periferie, ci într-un spaţiu de reguli comune, de încredere şi de responsabilitate”, a explicat el într-un videoclip publicat pe site-ul instituţiei sale. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a asigurat miercuri într-un comunicat că „euro va aduce beneficii concrete cetăţenilor şi întreprinderilor bulgare”, facilitând călătoriile şi schimburile şi îmbunătăţind transparenţa pieţelor. În ultimele ore înainte de schimbarea monedei, mulţi bulgari s-au plâns de dificultatea de a face rost de noile monede şi bancnote, în timp ce băncile le-au recomandat să se aprovizioneze cu numerar, avertizându-i cu privire la posibile perturbări ale plăţilor cu cardul şi ale retragerilor de la bancomate în noaptea de Anul Nou. Cu toate acestea, plăţile în leva vor continua să fie acceptate pe tot parcursul lunii ianuarie, ceea ce reprezintă o provocare pentru comercianţi, care vor trebui să dea restul în euro. Înainte de Bulgaria, Croaţia, în ianuarie 2023, a fost ultima ţară care a adoptat moneda unică, introdusă iniţial la 1 ianuarie 2002 în douăsprezece ţări ale UE. Aderarea Bulgariei la euro va ridica la peste 357 de milioane numărul de europeni care utilizează moneda unică, potrivit cifrelor Comisiei Europene.
Economiştii bulgari cred că euro va atrage mai multe investiții pentru ţară, salarii mai mari și mai multe locuri de muncă. Oamenilor de rând, în schimb, le este frică de perioada următoare. "Nu cred că vom deveni mai prosperi. Cred că procesul de tranziţie va face oamenii să fie confuzi. Vor creşte preţurile, iar oamenii vor deveni mai săraci", a declarat un cetăţean bulgar. Schimbările la raft au apărut deja. Nu doar moneda s-a schimbat… ci şi preţul. În magazinele din Bulgaria, comercianții au încă prețurile afișate în ambele monede. Spre exemplu, un borcan cu gem costă aproape 10 leva, adică puțin peste 5 euro. "În ultimele luni, lucrurile pe care le cumpăr sunt mai scumpe cu 10%-20%", a precizat un alt bulgar. Trecerea la euro a creat controverse şi schimbări mari în economie şi în alte ţări. "În principiu, cred că este un lucru bun ca o ţară ca Bulgaria să adopte moneda europeană. În cazul nostru, în Grecia, a fost o tranziţie controversată. Dacă ceva costa 50 drahma (n.r. vechea monedă grecească) era convertit în 50 de cenţi, ceea ce valora de 3 ori mai mult", a explicat un cetăţean grec. Alţi bulgari cred că schimbarea îi va aduce mai aproape de valorile şi stilul de viaţă european. "Sunt încântată de această tranziţie. Sper ca mai mulţi oameni să vină aici şi să bucure de această ţară frumoasă. Abia aştept!", a spus o femeie. "Suntem proeuropeni. Cred că acesta este drumul cel bun", a adăugat o altă persoană. De altfel, bulgarii se află printre cei mai săraci locuitori ai Europei, cu cel mai scăzut PIB pe cap de locuitor și un salariu minim de 550 de euro, sub media europeană. În România, salariul minim a depășit echivalentul a 800 de euro, însă țara noastră nu îndeplinește încă celelalte criterii necesare pentru adoptarea monedei euro, cum ar fi o inflație scăzută, un deficit bugetar sub 3% din PIB și o datorie publică redusă. Bulgarii mai fac o schimbare.
Din 3 februarie 2026, vor introduce o vignetă de o zi pentru autoturisme, valabilă 24 de ore pe întreaga rețea rutieră, la un preț de 4 euro.