Mutare iminentă în Serie A
Ajuns la 23 de ani, Radu Drăgușin e gata să revină în Italia din 2026. Concret, AS Roma și Fiorentina au făcut deja primii pași în ceea ce privește transferul lui Radu Drăgușin de la Tottenham. Între timp, Napoli și AC Milan urmăresc și ele cu atenție situația fotbalistului român. Presa din Italia a început să scrie din ce în ce mai mult despre Radu Drăgușin și viitorul său în Serie A. De această dată, AC Milan a fost adusă în discuție, iar șansele fundașului central de a ajunge pe San Siro cresc pe zi ce trece. "Radu Drăgușin le-a fost oferit celor de la AC Milan pentru piața de transferuri din ianuarie. Tottenham, care a investit în jur de 25-30 de milioane de euro pentru a-l smulge de la Genoa, pare acum dispusă să negocieze o tranzacție în stilul lui Tomori. Împrumut cu opțiune de cumpărare: Spurs este deschisă la un împrumut pe șase luni, cu o opțiune de cumpărare stabilită la aproximativ 25 de milioane de euro. Salariul jucătorului, în jur de 3 milioane de euro, se încadrează perfect în parametrii clubului milanez, mai ales după economiile rezultate în urma plecării lui Origi", au scris cei de la Milan News. Recent, presa internațională a anunțat că echipe din Italia și Anglia se interesează de serviciile lui Radu Drăgușin, iar Florin Manea a reacționat. Agentul fundașului român a dezvăluit că Tottenham nu se gândește în acest moment să renunțe la serviciile lui Drăgușin, însă există posibilitatea ca acesta să schimbe echipa în iarnă. ”Starea lui e foarte bună, l-am văzut la un amical, a jucat 90 de minute. Mi se pare mai puternic, mai rapid, mai elastic. El mi-a spus că e pregătit. A fost convocat pentru meciul cu Liverpool, deci e bine. El are nevoie de niște meciuri. Nu trebuie să le joace pe toate, dar trebuie să aibă un număr de meciuri. Sunt speculații, le calculăm. Nu am luat nicio decizie, dar o să vedem. Dacă numărul de meciuri nu e ce ne dorim, atunci o să luăm și asta (n.r. plecarea de la Tottenham) în calcul. Va fi apt 100% (n.r. la baraj dintre Turcia și România). E bine, măcar câteva meciuri până în martie să aibă în picioare. E cu moralul la nivel înalt. Nu avea cum să joace în decembrie - ianuarie (n.r. nu a fost trecut pe lista de Champions League). Poate d-aia sunt și speculații. Poziția clubului e că nu vrea să-l vândă, dar o să mă gândesc. Vorbesc cu el și vedem ce decizie o să luăm. Nu știu, abia acum s-a mutat (n.r. Fabio Paratici la Fiorentina). Se speculează. Deocamdată nu m-a sunat nimeni. E o situație în balantă. Oferte ar fi, interes există. Și din Anglia, dar un club mai mic, atunci Italia e cel mai bine, te duci la un club mare. Nu am vorbit cu Chivu, l-am sunat doar să-l felicit. Știu că la vară o să caute fundaș central Inter. Dacă ne decidem să avem mai multe meciuri până în vară, vom anunțat și poate o să mă sune și Chivu. El mai are 4,5 ani la Tottenham, dar problema e că l-a ținut departe 11 luni accidentarea, nu pot să mai stau încă 7. Trebuie să găsim o soluție să joace mai multe meciuri până în vară. El e hotărât 100% să joace. Acum trebuie să ne gândim până în ianuarie”, a spus Manea, la Liga Digi Sport.
Radu Drăgușin a revenit în lotul celor de la Tottenham după accidentarea gravă suferită în ianuarie, însă viitorul fundașului român la club este incert. O revenire în Serie A în această iarnă reprezintă o posibilitate, iar în presă a apărut un scenariu incredibil: Drăgușin ar putea fi transferat de ultima clasată din campionatul italian, Fiorentina, în cazul în care formația viola îl va numi director sportiv pe Fabio Paratici, actualmente oficial al lui Tottenham. După ce în stagiunea precedentă a ocupat un loc de cupă europeană, Fiorentina traversează un sezon de coșmar în Serie A. Echipa a obținut doar 9 puncte în primele 16 etape și ocupă ultima poziție, la 5 lungimi distanță de prima formație aflată în afara zonei retrogradării, Genoa. Gruparea viola a obținut un singur succes până acum, chiar în etapa precedentă, 5-1 contra echipei lui Răzvan Sava, Udinese. În noiembrie, echipa a rămas fără director sportiv după despărțirea de Daniele Prade, iar clubul negociază în această perioadă cu oficialul lui Tottenham, Fabio Paratici, pentru a prelua acest post. Conform firenzeviola.it, Fiorentina și-a exprimat interesul pentru Radu Drăgușin în urmă cu o lună, însă Tottenham a refuzat. Situația s-ar putea schimba însă în cazul în care Paratici va prelua postul de director sportiv. Oficialul italian îl cunoaște de mult timp pe Radu Drăgușin, cei doi activând în trecut la Juventus. După o carieră nu foarte remarcabilă de fotbalist, pe parcursul căreia a evoluat aproape exclusiv în divizia a treia din Italia, Fabio Paratici a devenit șef al scouting-ului la Sampdoria în 2004, fiind considerat drept „mâna dreaptă” a președintelui de la acel moment, Giuseppe Marotta. În 2010, Marotta și Paratici au părăsit Sampdoria și au trecut la Juventus, unde oficialul italian avea să activeze timp de peste un deceniu ca director sportiv, perioadă în care echipa a cucerit 9 titluri în Serie A. În 2021, contractul lui Paratici cu gruparea torineză nu a fost prelungit, iar acesta a părăsit fotbalul italian, fiind numit director sportiv la Tottenham. În ianuarie 2023, Paratici a primit o suspendare de 30 de luni în fotbalul italian după celebrul scandal „Plusvalenza”, pedeapsa fiind extinsă la nivel global de către FIFA. Acesta și-a dat demisia de la Tottenham în aprilie 2023, însă a rămas alături de club într-un rol consultativ.
În octombrie 2025, după încheierea suspendării, Paratici a revenit în postul de director sportiv, însă ar putea părăsi clubul pentru a merge la Fiorentina.