Informații noi despre Epstein
Departamentul de Justiţie al SUA a descoperit peste un milion de documente suplimentare care ar putea fi legate de infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein, amânând publicarea completă a informaţiilor legate de caz cu săptămâni întregi, în timp ce oficialii redactează anumite detalii "pentru a proteja victimele", a anunţat miercuri Departamentul de Justiţie, transmit Reuters și Agerpres.
Administraţia preşedintelui Donald Trump a început să publice dosare legate de "investigaţiile penale asupra lui Epstein", "fostul finanţator american care a fost prieten cu Trump în anii 1990" dar şi cu alte personalităţi precum Bill Clinton, Bill Gates sau prinţul Andrew, fratele regelui Charles al III-lea, pentru a se conforma "unei legi adoptate de Congres" luna trecută.
Congresul a adoptat o lege care obliga la publicarea documentelor legate de Epstein până pe 19 decembrie, permiţând în acelaşi timp redactări parţiale "pentru a proteja victimele". Republicanii şi democraţii din Congres au ajuns la un consens, în ciuda obiecţiilor lui Trump, cu scopul de a asigura transparenţa în acest caz controversat.
Publicările de până acum au conţinut redactări extinse, provocând furia unor republicani şi contribuind puţin la dezamorsarea unui scandal care ameninţă partidul înaintea alegerilor intermediare din 2026. Detalii suplimentare despre aceste documente sunt așteptate să fie comunicate în perioada următoare.
Într-un mesaj distribuit miercuri pe reţelele de socializare, Departamentul de Justiţie a declarat că peste un milion de documente suplimentare, potenţial legate de Epstein, au fost descoperite de FBI şi de biroul Procurorului SUA din Manhattan, fără a oferi detalii despre momentul sau modul în care au fost găsite documentele.
„Avem avocaţi care lucrează non-stop pentru a revizui şi a face redactările necesare din punct de vedere legal pentru a proteja victimele” şi „vom publica documentele cât mai curând posibil”, a anunţat departamentul. „Din cauza volumului mare de materiale, acest proces ar putea dura mai multe săptămâni”.
Recent, Departamentul Justiției anunțase că aproape 8.000 de documente noi din scandalul Epstein erau disponibile marţi, 23 decembrie.
Aceste fişiere noi conţin sute de înregistrări video sau audio - inclusiv imagini de supraveghere din august 2019, când infractorul sexual newyorkez Jeffrey Epstein a fost găsit mort în celula în care era încarcerat.