Anna Kournikova și Enrique Iglesias, părinți pentru a patra oară

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Anna Kournikova și Enrique Iglesias au devenit părinți pentru a patra oară, anunțând nașterea noului lor copil pe rețelele sociale. Cei doi au împărtășit vestea cu fanii printr-o postare emoționantă, păstrând misterul în privința sexului copilului.

EN

Brief

Anna Kournikova and Enrique Iglesias welcomed their fourth child, sharing the news on social media with an emotional post. The couple, known for their privacy, did not disclose the baby's gender, adding to the excitement among fans.

Anna Kournikova și Enrique Iglesias, părinți pentru a patra oară
Sursa foto: evz.ro

Vestea nașterii pe rețelele sociale

Anna Kournikova și Enrique Iglesias au anunțat că familia lor s-a mărit odată cu venirea pe lume a celui de-al patrulea copil. Cuplul, mereu discret în privința vieții personale, a ales să împărtășească vestea cu fanii printr-un mesaj special, exprimându-și emoția și recunoștința înainte de Crăciun, informează The Sun.

Fosta jucătoare de tenis Anna Kournikova a împărtășit pe rețelele sociale vestea cea mare despre noul membru al familiei sale, pe care îl are împreună cu cântărețul Enrique Iglesias. La 44 de ani, Kournikova a publicat pe Instagram o fotografie adorabilă cu micuțul, înfășurat și purtând o căciuliță drăguță, alături de un ursuleț de pluș. Postarea nu a dezvăluit sexul copilului, păstrând astfel un aer de mister.

În legenda imaginii, fosta sportivă a menționat că bebelușul s-a născut pe 17 decembrie, cu cinci zile înainte de a fi făcut public anunțul. Extrem de discreți în privința vieții personale, sportiva și artistul au ales să facă publică vestea printr-o postare emoționantă pe Instagram. „Soarele meu 17.12.2025”, au scris cei doi alături de fotografia în care bebelușul doarme liniștit într-un pătuț de spital.

Nou-născutul își face loc într-o familie deja numeroasă, alături de trei frați: gemenii Lucy și Nicholas, care au șapte ani, și Mary, în vârstă de cinci ani, i se mai spune și Masha, forma rusească a numelui său, folosită în țara natală a mamei.

Postarea a stârnit imediat reacții din partea fanilor, cei 1,9 milioane de urmăritori ai ei umplând secțiunea de comentarii cu mesaje de felicitare și urări călduroase. Cineva a postat: „Un cadou prețios de Crăciun în avans”. Un al doilea a scris: „Omg!!! Mă bucur atât de mult pentru voi. Felicitări”. Un al treilea a comentat: „Felicitări, Anna și Enrique”. Un al patrulea a spus: „Felicitări.” Altcineca a adăugat: „Vești uimitoare, toate cele bune”. Un alt fan a scris: „Mă bucur atât de mult pentru voi doi. Familia continuă să crească”. Enrique Iglesias le-a răspuns comentatorilor: „I'm so Happy ❤️❤️”. (Sunt atât de fericit!)

Anna Kournikova s-a retras din tenisul profesionist în 2003 și de atunci își protejează cu discreție viața de familie. Fosta sportivă, care a încercat și modelingul, a fost desemnată în 2002 cea mai atrăgătoare femeie din lume, depășindu-le pe vedetele Britney Spears și Jennifer Lopez. În 2010, ea a primit și titlul de cea mai sexy jucătoare de tenis din toate timpurile. Deși nu a câștigat niciun titlu de Grand Slam la simplu, Kournikova a fost aproape de performanța supremă, ajungând în semifinalele de la Wimbledon în 1997. Cariera sa a fost însă afectată de accidentări, în special probleme la spate, care au dus la retragerea sa prematură la doar 21 de ani.

După retragere, Anna și-a găsit liniștea în viața de familie, în timp ce partenerul său, Enrique Iglesias, și-a continuat cariera susținând concerte în toată lumea.