Eveniment comemorativ în București, la 36 de ani de la Revoluție

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 4 minute

Pe scurt

Bucureștenii au omagiat eroilor Revoluției din 1989 prin aprinderea candelelor în Piața Revoluției. Primarul Ciprian Ciucu a promovat inițiative de pietonalizare pentru a transforma simbolic acest loc. Un marș memorial este programat pentru 21 decembrie, cerând justiție pentru victimele Revoluției.

EN

Brief

Bucharest residents commemorated the heroes of the 1989 Revolution by lighting candles in Revolution Square. Mayor Ciprian Ciucu promoted pedestrian initiatives to symbolically transform this location. A memorial march is scheduled for December 21, demanding justice for the victims of the Revolution.

Eveniment comemorativ în București, la 36 de ani de la Revoluție
Sursa foto: ziare.com

Omagiu adus eroilor din 1989

Bucureștenii au aprins sâmbătă, 20 decembrie 2025, candele în Piața Revoluției în semn de omagiu adus eroilor din decembrie '89, fiind ținut și un moment de reculegere. La eveniment a fost prezent și primarul general, Ciprian Ciucu, care a aprins o lumânare în memoria victimelor Revoluției. ''Au trecut 36 de ani de la Revoluția care ne-a adus libertatea! Conform datelor, numai în București au murit peste 540 de oameni și alți aproape 1.900 au fost răniți. La nivel național, au murit peste 1.100 de oameni și au fost răniți circa 3.300. Ei toți au fost eroii noștri! Și nu i-am uitat! În semn de omagiu, în această seară, am aprins candelele și am ținut un moment de reculegere în Piața Revoluției din Capitală, care timp de două zile a fost eliberată de mașini și redată pietonilor'', afirmă reprezentanții Primăriei Generale într-o postare pe Facebook.

Primăria Municipiului București, împreună cu Asociația 'Străzi pentru Oameni' și Muzeul Ororilor Comunismului în România, a organizat 'Grădina Amintirilor', un eveniment comemorativ, plin de emoție. Alături de copii și bunici, de tineri entuziasmați și pasionați de istorie, Ciprian Ciucu a aprins și el o candelă și a vorbit despre cum ar putea fi transformată Piața Revoluției, un loc simbolic pentru București, arată sursa citată.

'De la Revoluție până în prezent, Capitala s-a transformat semnificativ. Dar mai sunt multe de făcut. Vreau să-i felicit pe cei de la 'Străzi pentru oameni', asociația care a avut inițiativa de a elibera acest loc de mașini, pentru că este un eveniment de conștientizare a acestui loc. Și faptul că au îmbinat ideea de a reda orașul pietonilor cu momentul istoric al Revoluției mi se pare cheia succesului. Ca primar, voi sprijini astfel de inițiative civice, voi aduce în București pietonalizare treptată, eliberând trotuarul de mașini, începând cu străzile principale și cu bulevardele, astfel încât orașul să fie mult mai atractiv. De multe ori, nu apucăm să-l vedem de atâtea mașini. Acest lucru va începe din ianuarie, dar incremental, pas cu pas, zonă cu zonă', a promis Ciprian Ciucu.

Un marș memorial pe traseul Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii - Piaţa Revoluţiei, este anunţat pentru duminică, 21 decembrie 2025, de la ora 17.00. 'Dosarul victimelor din 1989 este o ruşine care pătează fără drept de apel trecutul, prezentul şi viitorul României. Nu putem vorbi despre justiţie în România fără pedepsirea celor vinovaţi pentru sângele vărsat. Morţii nu mai au răbdare. Avem datoria să fim vocea lor şi să strigăm răspicat JUSTIŢIE, NU CORUPŢIE!', afirmă organizatorii.

'În decembrie 1989, 1141 de eroi-martiri ne-au dat LIBERTATE. După 36 de ani, FII VOCEA LOR şi cere pentru ei DREPTATE! Marş memorial 21 decembrie 1989. Sângele celor ucişi în decembrie 1989 nu poate fi spălat de niciun complet aranjat. Jertfa celor care ne-au dat dreptul să vorbim liber nu poate fi prescrisă. Suferinţa familiilor celor omorâţi în Timişoara, Bucureşti şi peste tot în ţară este adâncită de impunitatea criminalilor. An de an, politicienii depun coroane şi ţin discursuri fără nicio finalitate. De 36 de ani, eroii-martiri din decembrie 1989 sunt ucişi prin nepăsare şi corupţie', afirmă organizatorii, Rezistenţa, Asociaţia '21 Decembrie 1989' şi Asociaţia MEA.

În opinia lor, un proces care trenează peste trei decenii nu poate fi altceva decât o farsă şi urmaşii îşi plâng morţii, iar inculpaţii se bucură de pensii şi beneficii sau chiar ajung să fie îngropaţi cu onoruri militare. 'Dosarul victimelor din 1989 este o ruşine care pătează fără drept de apel trecutul, prezentul şi viitorul României. Nu putem vorbi despre justiţie în România fără pedepsirea celor vinovaţi pentru sângele vărsat. Morţii nu mai au răbdare. Avem datoria să fim vocea lor şi să strigăm răspicat JUSTIŢIE, NU CORUPŢIE!', consideră reprezentanţii asociaţiilor care organizează evenimentul.

Evenimentul începe la ora 17.00, din Piaţa Victoriei, de unde participanţii vor porni în marş către Piaţa Universităţii, unde vor ţine un moment de reculegere în memoria celor ucişi pentru libertate.

Marşul se încheie în Piaţa Revoluţiei, în faţa Ministerului de Interne, unde va fi strigat pe rând numele fiecărui erou-martir cunoscut.