Decernarea premiului GSP
Niciodată în istoria de 60 de ani a anchetei Gazetei Sporturilor, pentru desemnarea celui mai bun jucător român al anului, nu a fost o competiție mai interesantă și mai lungă între doi fotbaliști, ca cea dintre Gică Hagi (60 de ani) și Gică Popescu (58 de ani). „Acum se dau multe premii, dar cel dat de Gazeta Sporturilor e cel mai relevant”, spune Baciul într-un dialog cu GSP.
În perioada 1985-2000, Hagi și Popescu au câștigat 13 dintre cele 16 titluri în aceasta ierarhie, „disputa” lor fiind extrem de interesantă. Potrivit datelor disponibile, printre ei s-au mai strecurat Helmuth Duckadam (1986), Dorin Mateuț (1988) și Adrian Ilie (1998). Cu doi ani mai mare, Hagi a deschis „scorul” cu trofeele din 1985 și 1987, Gică Popescu a replicat cu 4 la rând, în perioada 1989-1992. Apoi, primul a revenit și a egalat în urma ierarhiilor din 1993 și 1994, „Baciul” a făcut 6-4, cu încă două reușite consecutive în 1995 și 1996.
Pentru ca, pe final, „Maradona din Carpați” să fie decisiv cu premiile din 1997, 1999 și 2000. S-a terminat 7-6 pentru Hagi, dar Popescu rămâne jucătorul cu cea mai lungă serie de trofee consecutive, cele 4 titluri de fotbalistul anului în perioada '89-'92. Într-un dialog cu GSP.ro, Gică Popescu își aduce aminte cu emoție, dar și cu nostalgie de acele vremuri „în care, în ciuda acestei competiții dintre noi, am fost mereu foarte buni prieteni. Niciodată nu a fost un motiv de adversitate. Și pe lângă succesele personale, am reușit să câștigăm și trofee, să facem performanță, la echipele de club sau la națională.
Mă uit acum și văd că în ultimii ani iau trofeul de cel mai bun fotbalist al anului jucători care nu au câștigat nimic. Cred că suntem unici, se acordă acest titlu pentru driblinguri, goluri, faze, momente, unele meciuri, pe când afară știți cum e? Prima dată se întreabă «Ce a câștigat?!». De aceea mi-e și greu uneori, e chiar complicat să mă decid, ca președinte de club, pe cine să pun primul în ancheta Gazetei Sporturilor. Fiindcă, din păcate, toți sunt cam pe acolo, nu e unul despre care să spui, «da, el e, de departe, cel mai bun fotbalist român al anului».
Revenind la perioada în care se duela cu Gică Hagi, „Baciul” spune că „n-am să uit niciodată momentul în care am aflat că am luat primul trofeul de fotbalistul anului, în decembrie 1989. Eram acasă, la Craiova, dormeam. Și pe la 8:00 dimineață a sunat telefonul. Eram doar un puști care se gândea de atunci că vrea să ajungă să fie declarat fotbalistul anului. În '89 eram căpitanul Universității Craiova și îmi doream enorm să câștig și eu, după ce Hagi reușise deja, de două ori. L-am sunat prima dată pe tata. Era super fericit, mândru.
Vă dați seama că imediat a sunat și el toate rudele. N-a fost o festivitate, nici măcar nu am fost chemat la București să-mi dea trofeul. Era o gheată de fotbal. L-am recuperat ulterior când am câștigat în anchetele de la începutul anilor '90. După ce făcusem un Mondial foarte bun în Italia și m-am transferat la Eindhoven, unde am cucerit campionatul de două ori la rând. Am fost nominalizat și la ei la fotbalistul anului, alături de Romario și Bergkamp. De aceea am câștigat în ancheta Gazetei Sporturilor încă de trei ori la rând. Păstrez acele trofee și toate îmi sunt la fel de dragi. Dar primul, cel din '89, bineînțeles că are un parfum aparte. Pe vremea aceea nu-ți puteai dori ceva mai mult, nu exista altceva mai râvnit, era cea mai importantă confirmare a muncii de un an.
Gică Popescu nu se ferește, a spus-o mereu: "De fiecare dată, în acea perioadă aveam așa, ca un fel de ritual, la început de nou an. Pe 1 ianuarie, când mă trezeam, prima dorință pe care mi-o puneam că «Vreau să fiu mai bun decât Gică Hagi!»». Și sunt extraordinar de mândru că am avut această competiție cu el și că am reușit să câștig de 6 ori în fața celui mai bun fotbalist din istoria României. În condițiile în care eu am jucat mai toată cariera fundaș. A fost un duel lung, dar frumos, și cred că unic! Nu ne tachinam pe subiectul ăsta, eram prea buni prieteni. Dar și asta ne-a ținut în priză, ne-a motivat, să ne dorim să fim cei mai buni. Am fost și colegi de echipă, la club, la națională. Amândoi am fost niște învingători și voiam să facem performanță. Așa ar trebui să fie toți, să-și dorească mereu să fie cei mai buni. Dar trebuie să muncești zi de zi, la fiecare antrenament, la fiecare meci, pentru asta. Noi așa am fost!
Fostul mare internațional nu crede că va mai exista o concurență la nivelul celei din anii '90-2000, când erau foarte mulți jucători valoroși, cu performanțe. Rememorând, are încă o undă de regret că nu a câștigat în ancheta Gazetei Sporturilor și în 1997, când laureat a fost chiar Gică Hagi. Parcă nu-i vine să creadă nici acum: „Vă dați seama cum era atunci, la ce nivel eram noi? Vă dau un exemplu. În '97, eu eram căpitan la Barcelona, câștigasem Cupa, Supercupa și Cupa Cupelor. Și nu am ieșit Fotbalistul Anului. În anii 90 nu erau gale speciale, se organizau concursuri de miss și în cadrul lor se acordau trofeele Gazetei Sporturilor. Acum, de ceva ani, mi se pare că sunt parcă prea multe gale, se dau prea multe premii. Era normal să fie doar una în care să se acorde titlul de Fotbalistul Anului. Dar cel din ancheta Gazetei Sporturilor rămâne cel mai relevant, cel mai important! Și chiar mi-aș dori ca pe viitor să mai avem fotbaliști care să repete duelul acela pe care l-am avut eu cu Gică Hagi în acei ani. Ar fi minunat! Fiindcă performanțele lor s-ar răsfrânge și în cele ale echipei naționale.
Sper să mai trăim așa ceva, pentru binele fotbalului românesc.