Dificultăți în colaborarea europeană
Proiectul de 100 de miliarde de euro, în cadrul căruia cele trei țări urmau să construiască împreună un avion de vânătoare de generația a cincea pentru a înlocui aparatele de luptă Rafale ale Franței și Eurofighter ale Germaniei și Spaniei, este acum „foarte puțin probabil”, a spus o sursă.
Întâlnirea dintre miniștrii apărării din Franța, Germania și Spania, care a avut loc săptămâna trecută, nu a reușit să aducă o soluție pentru salvarea programului aviatic franco-germano-spaniol FACS (Future Air Combat System), care se confruntă cu probleme, au declarat marți persoane familiarizate cu acest subiect, potrivit agenției de presă Reuters.
Sursele au adăugat că Franța spera să amâne până anul viitor o decizie pe care Germania își dorea să o finalizeze până la sfârșitul lui 2025. Anunțul că proiectul va trece la etapa următoare fusese prevăzut pentru reuniunea de la Bruxelles, din această săptămână, a șefilor de guvern din statele membre UE.
Cele trei țări au avut dificultăți și în a ajunge la un acord privind „norul de luptă” și sistemele de drone prevăzute în cadrul programului FCAS. Acest program urma să înlocuiască până în 2040 avioanele de luptă de generația a patra existente.
La baza disputei se află dorința contractorului militar francez Dassault de a prelua rolul principal în proiect, înaintea companiei Airbus, partenerul german – o poziție pe care Berlinul o consideră de neacceptat, au dezvăluit sursele.
Una dintre dificultăți este că cele două țări au nevoie de avioane de luptă pentru roluri diferite. Franța are nevoie de avioane de vânătoare capabile să transporte focoase nucleare și să interopereze cu portavionul său, în timp ce Germania, care nu are portavioane, a acceptat deja să cumpere avioane de luptă F-35 din SUA pentru a transporta focoasele nucleare ale NATO.
Mai devreme în cursul zilei de marți, șeful Dassault a ridicat semne de întrebare cu privire la viitorul programului, afirmând că acesta depinde de disponibilitatea Germaniei de a-și reconsidera dependența de importurile de arme din SUA. Ministerele Apărării din Franța și Germania nu au comentat imediat această chestiune, notează Reuters.
Programul de avioane militare franco-germano-spaniol FCAS rămâne în impas și după întâlnirea de săptămâna trecută între miniștrii apărării din cele trei țări, au spus pentru Reuters trei persoane familiarizate cu situația.
Proiectul de 100 de miliarde de euro, în cadrul căruia cele trei țări ar urma să construiască împreună un avion de vânătoare de a cincea generație care să înlocuiască avioanele Rafale din Franța și Eurofighter din Germania și Spania, este acum „foarte improbabil”, a adăugat una dintre surse.
Sursele au declarat că Franța vrea să amâne pentru anul viitor o decizie pe care Germania spera să o vadă finalizată până la sfârșitul anului 2025. Un anunț conform căruia proiectul va trece în etapa următoare fusese prevăzut pentru reuniunea șefilor de guverne din UE din această săptămână de la Bruxelles.
Alte două surse din industrie au declarat că se așteaptă ca discuțiile privind următoarea fază a programului să se amâne pentru 2026, deoarece nu există nimic de câștigat dintr-o dispută publică acum.
Ministerele apărării din Franța și Germania nu au comentat pe această temă, la solicitarea Reuters.
Cele trei țări nu au reușit nici să ajungă la un acord privind „cloudul de luptă” și sistemele de drone prevăzute în cadrul programului FCAS, care era menit să înlocuiască avioanele de luptă existente, de a patra generație, până în 2040.
În centrul disputei se află dorința contractorului militar francez Dassault de a prelua un rol de lider în proiect, înaintea partenerului german Airbus - o poziție pe care Germania o consideră nesustenabilă, au declarat sursele.
O altă problemă este că cele două țări au nevoie de avioane de vânătoare pentru roluri diferite. Franța are nevoie de aeronave capabile să transporte focoase nucleare și să interopereze cu portavionul său, în timp ce Germania, care nu are portavioane, a fost deja de acord să cumpere avioane de război americane F-35 pentru a transporta focoase nucleare NATO.
Marți, șeful Dassault și-a exprimat îndoielile cu privire la viitorul programului, spunând că acesta depinde de disponibilitatea Germaniei să își reconsidere dependența de importurile de arme din SUA.