Anchetă penală complică planul
Planul premierului italian Giorgia Meloni de a vinde cadourile primite în timpul mandatului său a eşuat chiar înainte de prima lovitură de ciocan, după ce casa de licitaţii aleasă a fost implicată într-o anchetă penală, relatează Politico. Bertolami Fine Art, selectată pentru a se ocupa de vânzare, este anchetată în cadrul unei investigaţii de lungă durată privind traficul ilegal de artefacte arheologice. Fondatorul şi proprietarul companiei a fost suspendat, potrivit presei italiene, din cauza acestui caz, scrie News.ro. Procurorii susţin că o reţea de traficanţi a furat obiecte arheologice şi le-a valorificat prin case de licitaţii, inclusiv Bertolami, pentru a le pierde urma şi a le reintroduce pe piaţa legală de artă. Bertolami a negat în trecut orice faptă ilegală. Biroul lui Meloni a declarat că premierul nu era la curent cu ancheta la momentul alegerii casei de licitaţii, menţionând că ancheta este supusă confidenţialităţii judiciare. Palazzo Chigi a declarat că a rupt legăturile cu casa de licitaţii imediat după ce detaliile cazului au fost relatate de Il Fatto Quotidiano. Conform legii italiene, prim-ministrul nu poate păstra personal cadouri în valoare de peste 300 de euro primite de la lideri străini. Drept urmare, majoritatea acestor obiecte sunt depozitate într-o cameră securizată la Palazzo Chigi şi nu sunt expuse public. Nu există un inventar oficial.
Cu toate acestea, unele cadouri primite de Meloni au atras atenţia publicului, printre care o statuetă oferită de preşedintele argentinian Javier Milei şi un colier din diamante, aur şi cuarţ de Citrin, oferit în timpul unei vizite de stat în Uzbekistan, în ianuarie 2023, de către preşedintele Şavkat Mîrzioev. Licitaţia, care a fost acum anulată, urma să strângă aproximativ 800.000 de euro, cea mai mare parte a veniturilor fiind destinată organizaţiilor caritabile. O parte mai mică era destinată acoperirii comisioanelor casei de licitaţii.
Giorgia Meloni intenționa să scoată la licitație peste 270 de cadouri primite în vizitele oficiale, pe care legea italiană nu îi permite să le păstreze. Printre ele se numără de la statuete și bijuterii, costume tradiționale primite de la diverși lideri internaționali — inclusiv un port popular românesc oferit de fostul premier Marcel Ciolacu. Primul cadou a fost primit de Meloni de la președintele indian Narendra Modi la summitul G20 de la Bali, din noiembrie 2022. Este vorba despre portul tradițional al femeilor din Kerala. Unele dintre bunuri au atras atenţia prin unicitatea lor, ca de exemplu statueta lui Javier Milei cu un fierăstrău cu lanț, un cadou din partea președintelui argentinian aflat în vizită la Roma, un sac de orez din Pakistan sau mici cămile libiene. La licitaţie urmau să fie scoase, de asemenea, aproximativ cincisprezece covoare primite în timpul călătoriilor în Libia și în alte țări arabe.
Fostul prim-ministru al României, Marcel Ciolacu, care a participat la un summit interguvernamental, i-a dăruit premierului italian un costum tradițional compus, printre altele, dintr-o cămașă de in împodobită cu cruci roșii, menite să protejeze purtătorul.