Date recente INS
În trimestrul trei din 2025, numărul mediu de pensionari a fost de 4.921.000, în creștere cu 3.000 față de trimestrul doi, iar pensia medie lunară, determinată luând în calcul sumele brute plătite pentru toate categoriile de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc. – de către casele de pensii, a fost de 2.941 lei, în creștere cu 0,3% față de trimestrul precedent. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), pensionarii de asigurări sociale de stat dețin ponderea majoritară (92,9%) în numărul total de pensionari de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă este preponderant (80,0%), urmați de beneficiarii pensiilor de urmaș cu o pondere de 9,6% și de pensionarii cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8,3%. În schimb, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate, cu o pondere de 0,1% și pensionarii cu pensii anticipate parțial, a căror pondere a fost de 2,1%.
Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat și cel al salariaților a fost de 8 la 10, transmite INS. Acesta prezintă variații semnificative în profil teritorial, de la 4 pensionari la 10 salariați în București și în județul Ilfov, la 14 pensionari la 10 salariați în județul Teleorman, respectiv la 13 pensionari la 10 salariați în județul Vaslui. Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 2.815 lei, iar pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare a reprezentat 60,2% din câștigul salarial mediu net (59,6% în trimestrul precedent).
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanțe semnificative în profil teritorial. Valori minime, de puțin peste 2.200 de lei, se înregistrează în județele Botoșani, Vrancea și Giurgiu, în timp ce în București ajunge la 3.560 lei, iar în Hunedoara la 3.505 lei. De asemenea, pensia medie lunară de asigurări sociale pentru femei este mai mică decât cea a bărbaților în cazul principalelor categorii de pensii, chiar și pentru acele categorii de pensii pentru care numărul femeilor este mai mare decât cel al bărbaților.
„Astfel, în cazul pensiei pentru limită de vârstă, pensia aferentă femeilor a reprezentat 61,6% din cea a bărbaților, în cadrul acestei categorii înregistrându-se și cea mai mare disparitate, în cazul pensiei medii pentru stagiu incomplet de cotizare, unde pensia medie a femeilor a reprezentat doar 48,0% din cea a bărbaților. Cele mai apropiate valori între pensiile femeilor și bărbaților sunt în categoria pensiei anticipate (3.761 lei pentru femei față de 4.105 lei pentru bărbați)”, potrivit INS.
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea indemnizației sociale, în trimestrul III 2025, a fost de 892.100 persoane, din care: 836.200 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, echivalentul a 18,3% din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat; 52.000 persoane din rândul pensionarilor proveniți din fostul sistem pentru agricultori, echivalentul a 42,4% din totalul pensionarilor agricultori; 3.900 persoane din sistemul militar, echivalentul a 1,8% din totalul pensionarilor militari.