Declarații despre pace și suveranitate
Ucraina nu ar trebui să fie forțată să cedeze teritorii ca parte a unui acord de pace, a declarat președinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, relatează luni dpa, potrivit Agerpres. Ea avertizează că recompensarea agresiunii nu face decât să alimenteze și mai mult războiul. „Condamni un act de agresiune, nu îl recompensezi. Cei care recompensează agresiunea se vor alege cu și mai mult război în loc de pace”, a declarat ea pentru grupul media german Funke, în declarații publicate duminică.
Baerbock, care anterior a deținut funcția de ministru de externe al Germaniei, a adăugat că acceptarea unui membru al Consiliului de Securitate care încalcă cea mai fundamentală regulă a Națiunilor Unite ar crea un precedent periculos, referindu-se la interdicția Cartei ONU privind utilizarea forței. Președintele rus Vladimir Putin a cerut Ucrainei să-și retragă forțele din zonele din regiunea Donbas aflate încă sub controlul Kievului.
Pe lângă peninsula Crimeea, anexată ilegal, Rusia a declarat regiunile ucrainene Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson ca fiind parte a teritoriului său. Statele Unite au făcut presiuni asupra Ucrainei să facă concesii, spunând că războiul nu se poate încheia altfel, însă Ucraina a refuzat până acum. Baerbock s-a arătat precaută în ceea ce privește un potențial rol al ONU în asigurarea unui armistițiu. „Mai întâi, trebuie să existe un armistițiu și un acord de pace, apoi putem discuta despre cum pot fi aplicate”, a spus ea.
„Dar pentru asta, Rusia ar trebui mai întâi să fie dispusă să pună capăt războiului”, a mai spus ea. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să fie primit luni la Londra de premierul britanic Keir Starmer, alături de președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Friedrich Merz, într-un moment în care liderul de la Casa Albă, Donald Trump, îl acuză că „nu a citit” planul de pace.
Liderul de la Kiev a declarat că Ucraina nu ia în considerare posibilitatea cedării vreunui teritoriu, întrucât acest lucru nu este permis de legislația țării, de dreptul internațional sau de principiile morale. „Luăm în considerare cedarea vreunui teritoriu? Sincer să fiu, nu avem dreptul să facem acest lucru în conformitate cu legea – în conformitate cu legea Ucrainei, cu Constituția noastră sau cu dreptul internațional. Și nici nu avem dreptul moral să facem acest lucru”, a spus Zelenski, luni, într-o conferință de presă, notează Ukrainska Pravda.
Președintele ucrainean a mai subliniat faptul că Washingtonul caută în prezent soluții de compromis pentru a rezolva această situație, în timp ce Rusia face presiuni pentru ca Ucraina să cedeze, în cele din urmă, teritorii, ca parte a unui acord de pace. „Noi nu vrem să cedăm nimic”, a adăugat el. „Fără îndoială, Rusia insistă să cedăm teritoriul. Noi, desigur, nu vrem să cedăm nimic. Pentru asta luptăm – știți foarte bine acest lucru. Americanii caută astăzi compromisuri”, a mai spus președintele ucrainean.
Declarațiile lui Zelenski vin după ce el a afirmat, într-un interviu pentru Bloomberg, că negociatorii care discută în prezent inițiativa de pace mediată de SUA au opinii diferite cu privire la problema teritoriilor din estul țării. „Există viziuni ale SUA, Rusiei și Ucrainei – și nu avem o viziune unitară asupra Donbasului”, a declarat Zelenski pentru Bloomberg.
Liderul ucrainean a spus că Ucraina insistă pentru un acord separat privind garanțiile de securitate din partea aliaților occidentali, în special a SUA.