Alegeri București 2025: Anca Alexandrescu pe locul 2

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 4 minute

Pe scurt

Anca Alexandrescu, candidată AUR, a obținut locul doi la alegerile pentru Primăria București, devansându-l pe Daniel Băluță de la PSD. Alexandrescu a anunțat că se va întoarce la moderarea emisiunii "Culisele statului paralel" și a subliniat că își va respecta promisiunile față de alegători.

EN

Brief

Anca Alexandrescu secured the second position in the Bucharest mayoral elections, surpassing PSD's Daniel Băluță. She announced her return to TV moderation and emphasized her commitment to her electoral promises.

Alegeri București 2025: Anca Alexandrescu pe locul 2
Sursa foto: digi24.ro

Rezultate și reacții

Anca Alexandrescu, candidata susținută de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), a declarat, în prima reacție oferită după publicarea rezultatului exit-poll, că așteaptă numărătoarea oficială a voturilor. "Știm ce s-a întâmplat în noiembrie 2024", a transmis moderatoarea TV. "E un moment complicat pentru țara noastră, îmi pare rău că au ieșit atât de puțini bucureșteni la vot. E misiunea noastră, cei care fac politică și presă, să îi ajute pe oameni să își recapete încrederea (...) Indiferent care va fi rezultatul la finalul numărării voturilor, voi face ce am promis, dreptate la București (...) Prezența redusă la vot e din cauza celor care au dat lovitura de stat în decembrie 2024", a declarat Anca Alexandrescu.

Potrivit rezultatului exit-poll, Anca Alexandrescu a obținut aproximativ 20% din voturi, clasându-se pe al treilea loc, în spatele candidaților PNL - Ciprian Ciucu și PSD - Daniel Băluță. "Exit-poll sunt rezultatele de la 19, aș vrea să așteptăm numărătoarea voturilor până la capăt, știm ce s-a întâmplat în noiembrie 2024", a mai transmis Anca Alexandrescu.

Realizatoarea TV Anca Alexandrescu, susținută de AUR, a terminat pe locul 2 competiția electorală de la București, devasându-l pe candidatul PSD, Daniel Băluță. Înainte de terminarea numărării tuturor voturilor, Alexandrescu s-a adresat simpatizanților săi într-un mesaj pe Facebook. "Vă mulțumesc tuturor! Ne revedem curând! E doar începutul!", a fost mesajul pe care l-a scris Anca Alexandrescu, după miezul nopții.

După centralizarea voturilor din toate secțiile, Ciprian Ciucu, actualul primar al Sectorului 6, a câștigat fotoliul de primar general al Bucureștiului cu peste 36%. Anca Alexandrescu s-a clasat pe locul secund, cu 21,94% din voturi, la o distanță de peste 83.000 de voturi. Candidatul PSD, Daniel Băluță, a terminat pe locul 3, cu 20,51%, în urma lui Alexandrescu cu 8.400 de voturi. Ana Ciceală, susținută de SENS, a obținut 5,85%, adică peste 34.000 de voturi exprimate duminică, clasându-se pe locul 4.

Anca Alexandrescu a anunțat luni ce planuri are după ce s-a clasat pe locul doi la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei: de marți seară, 9 decembrie, redevine moderatoarea emisiunii care a consacrat-o, "Culisele statului paralel". "Începând de mâine seară redevin moderatorul TV, Anca Alexandrescu, pentru că trebuie să-mi țin promisiunile față de miile de bucureșteni cu care m-am întâlnit în această săptămână. Am obligația să mă reîntorc și să fac ceea ce am promis, pentru a ne putea recupera țara", a afirmat Alexandrescu într-o intervenție la Realitatea TV.

”Nu este timp să discutăm ce s-a întâmplat în aceste alegeri. Sunt singurul om care a reușit să-l învingă pe Nicușor Dan. Este victorie uriașă că am reușit să învingem USR și sistemul, o victorie importantă împotriva mafiei care a aruncat milioane de euro pe candidatul Daniel Băluță. Este inadmisibil ca milioane de euro să fie aruncate pe campanii electorale pentru găști. Treaba mea e să-i ținem pe suveraniști și să ducem mai departe ceea ce românii m-au rugat. Românii au nevoie de noi. Nimeni nu se aștepta să luăm acest scor. Când am intrat în luptă nici măcar 5% nu mi s-a dădea. Am să rămân dreaptă, o suveranistă convinsă și mă voi apăra de cei care mă vor acuza că fac propagandă pentru suveraniști. Voi continua pe acest drum al credinței, al unității și doar împreună vor învinge”, a mai spus Anca Alexandrescu.

Candidatul PNL Ciprian Ciucu a câștigat detașat alegerile pentru Primăria Capitalei în 5 din cele 6 sectoare ale Bucureștiului. Liberalul se situează la un scor de peste 36%, având un avans de circa 83.000 de voturi față de ocupanta locului al doilea, Anca Alexandrescu, susținută de AUR, aflată la aproximativ 22%. Plasarea Ancăi Alexandrescu pe locul 2 contrazice atât estimările exit-poll, cât și un sondaj INSCOP, care îl indicau pe candidatul PSD Daniel Băluță drept principalul contracandidat al lui Ciucu. Pe locul al treilea se află candidatul PSD, Daniel Băluță, cu 20,51%.

El este și candidatul care a obținut majoritatea voturilor în sectorul 4, unde este primar.