Derby tensionat pe Arena Națională
Meciul dintre FCSB și Dinamo se dispută ACUM și poate fi urmărit în direct la Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro, și în aplicația Digi Sport. Înaintea meciului direct, FCSB este pe locul 9 în SuperLigă, cu 24 de puncte acumulate în 18 runde. Dinamo, în schimb, este a treia din România, cu 10 puncte peste rivală.
UPDATE 17:04 - Gabi Torje a prefațat derby-ul direct de pe Arena Națională! FCSB vine la derby după o victorie runda trecută cu Farul, 2-1, grație căreia s-a apropiat la două puncte de constănțeni, clasați pe 6 în SuperLigă, poziție ”vânată” de campioană în ultima parte a sezonului regulat. La jumătatea săptămânii, FCSB a pierdut fără drept de apel cu UTA, 0-3, în grupele Cupei României, meci în care, însă, nu a folosit niciunul dintre jucătorii care vor fi pe teren cu Dinamo.
Dinamo, în schimb, a câștigat runda trecută cu Oțelul Galați, 1-0, iar în urmă cu trei zile, în Cupă, a remizat cu Farul Constanța. Egalul de la Ovidiu a reprezentat al șaptelea meci consecutiv fără eșec pentru Dinamo, echipă care n-a mai pierdut de o lună și jumătate, de la 0-2 cu Rapid.
În meciul tur dintre FCSB și Dinamo, disputat tot pe Arena Națională, echipa lui Zeljko Kopic a câștigat cu 4-3, după ce a fost condusă cu 1-0. Față de alte derby-uri, cel de sâmbătă seară nu se va disputa cu tribunele Arenei Naționale arhipline. Cu o zi înaintea meciului, se vânduseră în jur de 20.000 de bilete.
Va fi, foarte probabil, o asistență similară celei din meciul tur, când Dinamo a fost gazdă, la care au asistat în jur de 23.000 de oameni.