Noile reguli pentru vot
Bucureștenii care dețin noua carte electronică de identitate, pe care nu este trecută adresa, întâmpină în unele cazuri probleme, fiind nevoiți să prezinte documente suplimentare pentru a confirma domiciliul. Astfel, unii se pot întreba dacă aceleași probleme le pot întâmpina și la secțiile de votare, la alegerile locale de duminică, 7 decembrie 2025. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a făcut unele precizări legate despre modul în care va decurge procesul de votare pentru bucureșteni, în special pentru cei care dețin, din acest an, cărți electronice de identitate pe care nu figurează adresa. Instituția a precizat că aceștia nu vor avea nevoie de adeverință de domiciliu sau certificat de atestare. „Accesul cetățenilor români cu drept de vot posesori de carte electronică de identitate în secția de votare pentru a vota nu este condiționat de prezentarea unei adeverințe care să ateste domiciliul sau reședința”, se arată în răspunsul celor de la AEP pentru Libertatea. Alegătorul votează însă numai la secția de votare unde este înscris în lista electorală permanentă ori la secția de votare unde este arondată adresa la care își are domiciliul sau reședința. Pentru a vota, cetățenii pot veni cu unul dintre actele de identitate din lista AEP, respectiv cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic sau carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).
Tabletele din secțiile de votare sunt compatibile cu noile cărți electronice de identitate, a precizat AEP. Acest lucru a fost comunicat inclusiv tuturor membrilor și președinților secțiilor de votare, pentru alegerile din 7 decembrie. Procesul se va realiza exclusiv prin aplicația informatică pentru verificarea dreptului de vot, disponibilă în fiecare secție de votare din București. Cu ajutorul acesteia se face preluarea automată a datelor de identificare, iar dacă această operațiune nu funcționează la un moment dat, se va introduce manual în baza de date CNP-ul alegătorului, pentru validarea adresei de domiciliu sau de reședință.
Posesorilor cărților electronice de identitate nu li se va mai aplica timbrul autocolant pe noul document, a anunțat AEP. Mai mult, în ghidul emis oficial pentru aceste alegeri este specificat clar că „Pe cărţile electronice de identitate NU SE APLICĂ timbrul autocolant cu menţiunea VOTAT şi data scrutinului.” „Timbrul autocolant cu mențiunea VOTAT se aplică pe versoul cărții de identitate, în cazul cetățenilor cu drept de vot care își exercită acest drept pe baza cărții de identitate”, mai susțin autoritățile. La alegerile de duminică, pentru Capitală, s-au înscris în cursă: Cătălin Drulă(USR), Daniel Băluță(PSD), Ciprian Ciucu(PNL), Anca-Nicoleta Alexandrescu(Alianța Electorală Dreptate pentru București), George-Valentin Burcea(POT), Ana-Maria Ciceală( Sănătate Educație Natură Sustenabilitate), Liviu-Gheorghe Floarea(Partidul Național Țărănesc Maniu Mihalache), Gheorghe Macovei(Partidul România Mare), Oana Crețu(Partidul Social Democrat Unit), Mihai-Ioan Lasca(Patrioții Poporului Român), Rareș Lazăr(Partidul România în Acțiune), Dănuț-Angelo Trifu(independent), Eugen-Orlando Teodorovici(independent – RETRAS), Gheorghe Nețoiu( independent), Vlad-Dan Gheorghe(candidat independent – RETRAS), Angela Negrotă(independent), Constantin-Tiţian Filip(independent).
Cetățenii români care au deja carte de identitate electronică vor avea parte de o experiență mult mai simplificată la alegeri, fără a mai fi nevoie să prezinte un document suplimentar care să ateste domiciliul sau reședința. Autoritatea Electorală Permanentă a confirmat că această modificare, aplicată de la ultimele scrutinuri, vine în sprijinul alegătorilor și reduce timpul petrecut în secțiile de votare. Mai exact, pentru cine are deja cartea de identitate electronică, singurul act necesar pentru a vă exercita dreptul la vot va fi chiar aceasta. Nu va mai fi nevoie de adeverințe sau alte documente care să confirme adresa. Tabletele utilizate de operatorii din secțiile de votare au fost adaptate pentru a funcționa cu noile cărți de identitate electronice. Datele alegătorilor, inclusiv numele, data nașterii și adresa, sunt preluate automat, ceea ce accelerează procesul de verificare și înregistrare. În situațiile în care apar probleme tehnice sau informațiile nu se încarcă corect, operatorii pot introduce manual CNP-ul pentru a valida adresa de domiciliu sau reședință.
O altă modificare importantă vizează confirmarea participării la vot. Pe cărțile de identitate electronice nu se mai aplică timbrele autocolante cu mențiunea „Votat!” și data. Prezența la vot este înregistrată și validată electronic în sistemul secției, păstrându-se astfel securitatea și corectitudinea procesului electoral. Aceste schimbări fac parte dintr-un proces mai amplu de digitalizare a alegerilor, menit să simplifice procedurile, să reducă birocrația și să scurteze timpul de așteptare al alegătorilor, fără a afecta drepturile acestora.
În plus, sistemul electronic permite o gestionare mai eficientă a datelor și o verificare mai rapidă a prezenței la vot, ceea ce contribuie la fluidizarea întregului proces electoral.