Perturbări ale circulației rutiere
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o avertizare de călătorie în data de 5 decembrie 2025, în contextul protestelor fermierilor din Grecia. „Mișcările de protest ale fermierilor eleni vor continua și în zilele următoare, putând genera perturbări ale circulației rutiere, blocarea drumurilor naționale și a autostrăzilor, inclusiv a celor care asigură legătura cu punctele de trecere a frontierei din nordul Greciei”, se arată în avertizarea emisă de MAE. Potrivit ministerului, situația traficului este în permanentă schimbare, motiv pentru care autoritățile române sfătuiesc turiștii și șoferii aflați în tranzit să respecte instrucțiunile autorităților locale și să opteze pentru rutele alternative indicate.
Românii aflați în Grecia pot solicita asistență consulară la numerele Ambasadei României la Atena (+302106728875, +302106728879) și ale Consulatului General de la Salonic (+302310340088). De asemenea, pentru situații de urgență, cetățenii sunt sfătuiți să sune la numerele de urgență: +306978996222 pentru Ambasada României la Atena și +306946049076 pentru Consulatul General de la Salonic.
În urma protestelor, fermierii au blocat mai multe autostrăzi și puncte de trecere a frontierei, afectând coridorul rutier central dintre Atena și Salonic, dar și trecerile spre Bulgaria, Macedonia de Nord, Turcia și Albania. Blocajele au provocat întârzieri semnificative pentru transportul internațional de mărfuri și perturbări în lanțurile logistice regionale, generând pierderi economice și dificultăți pentru companiile de transport și pentru cetățenii aflați în tranzit.
Protestele au fost declanșate de întârzierile plăților subvențiilor, suspendate pe fondul unei anchete de corupție, dar și de creșterea semnificativă a costurilor de producție. Fermierii solicită stabilirea unor prețuri corecte pentru produsele lor și condiții mai favorabile pentru desfășurarea activității agricole, susținând că fără aceste măsuri activitatea lor devine nesustenabilă.
Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a declarat că Guvernul rămâne deschis la negocieri și a promis că plățile către fermieri pentru acest an vor fi mai mari cu peste 500 de milioane de euro comparativ cu 2024, în încercarea de a calma tensiunile și de a relua normalitatea în circulația rutieră.
Totodată, autoritățile elene monitorizează situația și recomandă tuturor cetățenilor, inclusiv turiștilor și transportatorilor, să planifice cu atenție deplasările și să evite zonele afectate de proteste.