Sprijin după vijelia din iulie
O furtună puternică a făcut prăpăd în Băile Tușnad în luna iulie 2025, când aproximativ 30% dintre parcuri și spațiile verzi au fost distruse. Mai multe orașe înfrățite din Ungaria au răspuns rapid solicitării de sprijin, trimițând bani și specialiști pentru refacerea zonei. Potrivit Radio Târgu Mureș, stațiunea harghiteană Băile Tușnad a suferit pagube serioase, cu peste o sută de arbori doborâți de vijelie. Autoritățile locale au intervenit ulterior pentru a curăța zona, tăind copacii afectați și pregătind masa lemnoasă pentru vânzare la licitație.
Pentru refacerea suprafețelor verzi, administrația locală a cerut ajutorul celor 13 orașe înfrățite cu Băile Tușnad, dintre care 95% sunt din Ungaria. Toate localitățile contactate au răspuns pozitiv, Budapesta oferind un sprijin financiar de 13.000 de euro, iar alte orașe trimițând echipe de specialiști care vor lucra la reamenajarea zonelor verzi în primăvară, împreună cu voluntari din comunitate. Primarul stațiunii, Butyka Zsolt, a explicat pentru Radio Târgu Mureș cât de mare este nevoia de sprijin extern: "Noi fiind o stațiune mică de 470 de persoane, vă dați seama că bugetul nu e prea mare, adică e de un milion și ceva de euro pe an, adică e foarte puțin. Pe lângă asta, mai avem încă o groază de treburi, și cu urșii..."
Furtuna care a lovit la începutul lunii iulie a fost una dintre cele mai puternice din ultimele decenii, susține primarul Butyka Zsolt. Rafalele intense au smuls efectiv din pământ aproximativ 120 de arbori din centrul stațiunii, lăsând în urmă zone întregi devastate. Stațiunea este bine cunoscută pentru Universitatea de Vară și Tabăra Studențească Tusványos, organizate aici de 34 de ani.
Evenimentul atrage anual politicieni maghiari, iar premierul Viktor Orbán și-a făcut prezența constantă la Tușnad, inclusiv la ediția din 2025.