Importanța și istoria sărbătorii
Pe 1 decembrie, în fiecare an, românii sărbătoresc Ziua Națională a României, zi în care ne amintim de tot ceea ce ne unește și de realizările națiunii de-a lungul istoriei. Sărbătoarea de 1 decembrie a fost instituită din 1990, atunci când Parlamentul României a hotărât, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, proclamarea zilei de 1 Decembrie ca Zi Națională a României. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, scrie Agerpres. De ce 1 decembrie? Pe 1 decembrie 1918, Adunarea Națională de la Alba Iulia adopta rezoluția Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei şi Maramureșului cu Regatul României, desăvârșind practic Marea Unire a neamului românesc. Basarabia a fost prima provincie românească ce s-a unit cu România, fapt împlinit la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat, cu majoritate de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România. La 15/28 noiembrie 1918, Congresul general al Bucovinei, format din reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina, a hotărât, în unanimitate, „unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României”.
Primul 1 Decembrie ca Zi Naţională a României a fost marcat la Alba Iulia, la 1 decembrie 1990. De atunci, în fiecare an, atât în Bucureşti, cât şi în majoritatea oraşelor din întreaga ţară au loc parade militare şi sunt organizate numeroase ceremonii ce cuprind depuneri de coroane, dar şi alte manifestări. Între 1948 și 1989, Ziua Națională a României s-a serbat pe 23 august, iar între 1866 – 1947, pe 10 mai care era și Ziua Regelui. Președintele Academiei Române, Prof. Ioan-Aurel Pop, a definit Marea Unire drept „punctul astral al istoriei naţionale”, iar data de 1 decembrie nu este doar o simplă sărbătoare, ci „devenirea unei naţii şi a unui stat”.
El afirmă că „Ziua de 1 Decembrie nu celebrează unirea Transilvaniei cu România, ci chiar formarea României întregite, în urma tuturor actelor din 1918 (unirea Basarabiei, a Bucovinei, Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului). De la 137 000 km pătrați, România a ajuns la 296 000 de km pătrați. Cine cu cine s-a unit? Poeții spun că România mică s-a unit cu celelalte Românii, până atunci înstrăinate, ca să formeze România deplină. Unirea s-a făcut prin conștientizarea popoarelor, în măsura în care s-a putut acest lucru. Marea parte a românilor au dorit unirea, fiindcă ei aveau simțul identității lor de români și fiindcă fuseseră educați în acest sens de către elitele intelectuale, politice și religioase”.
Mulți ani trăiască!
Ziua Națională a României în Austria. Bolojan: „Mulţumesc comunităţii româneşti. Ne faceţi cinste”. În cadrul evenimentului, șeful Executivului a mulțumit comunității românești pentru modul în care își desfășoară activitatea în această țară și a evidențiat contribuția românilor la viața socială și economică a Austriei. La recepție au participat și cancelarul austriac Christian Stocker, precum și ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, marcând astfel un moment important de consolidare a relațiilor bilaterale. În discursul său, prim-ministrul Bolojan a subliniat rolul semnificativ al comunității românești în societatea austriacă.
„Sunt onorat să fiu în această seară la Viena pentru a marca Ziua Națională a României. Trebuie să mulțumesc comunității românești din Austria pentru tot ceea ce face aici, de la îngrijirea vârstnicilor, de la munca în construcții și până la cele mai calificate meserii pe care le desfășoară. Toți cei care sunteți aici buni cetățeni ne faceți cinste și vă mulțumesc pentru acest lucru”, a declarat prim-ministrul. El a exprimat recunoștință și față de autoritățile austriece pentru sprijinul acordat integrării comunității românești, arătând că buna colaborare între cele două state se bazează pe respect și înțelegere reciprocă.
„Se cuvine, de asemenea, să mulțumesc poporului austriac, Guvernului Austriei, autorităților de aici pentru modul în care au primit comunitatea românească și pentru sprijinul pe care îl acordă în vederea integrării ei”, a adăugat Bolojan. Prim-ministrul a subliniat importanța valorilor comune care leagă românii din diaspora de România și austriecii: „Tuturor prietenilor României care sunteți aici vă mulțumesc foarte mult pentru prezența dumneavoastră, pentru colaborarea cu reprezentanții țării noastre. Cred că pe toți ne unesc aceleași valori ale libertății, ale democrației și ale respectului între noi. Vă mulțumesc încă o dată pentru prezența dumneavoastră și pentru prietenia dumneavoastră”.
Bolojan a evidențiat că astfel de evenimente sunt ocazii excelente pentru a întări legăturile cu diaspora, dar și pentru a promova imaginea României ca partener responsabil și respectat în Europa. Prim-ministrul român a prezentat și principalele obiective ale vizitei sale oficiale, desfășurată la invitația cancelarului Stocker. „În întâlnirile pe care le vom avea mâine, împreună cu oamenii de afaceri, împreună cu domnul cancelar și echipa guvernamentală austriacă, vom dezvolta în continuare colaborarea dintre România și Austria. Pentru România, Austria este unul dintre cei mai importanți parteneri din Europa, atât datorită investițiilor companiilor austriece în România, a locurilor de muncă create, dar și a relațiilor de colaborare și de respect pe termen lung”, a subliniat Bolojan.
Șeful Executivului a adăugat că discuțiile vor viza consolidarea relațiilor economice și energetice dintre cele două state și că aceste cooperări sunt benefice pentru ambele popoare. „Sunt convins că vom dezvolta această colaborare în plan economic, în plan energetic, în așa fel încât popoarele noastre să aibă de câștigat”, a spus prim-ministrul, mulțumind totodată cancelarului austriac pentru participarea la recepția organizată la Ambasada României. La rândul său, cancelarul austriac Christian Stocker a transmis un mesaj de apreciere pentru comunitatea românească, evidențiind rolul acesteia în viața economică și socială a Austriei.
„Mă bucur mult să mă aflu astăzi aici și să sărbătorim împreună Ziua Națională a României. Este o onoare pentru mine să fiu aici. Mulți dintre dumneavoastră știți foarte bine cât de strânse și importante sunt relațiile dintre Austria și România. Aceste relații formează realitățile cotidiene și contribuie la societatea austriacă. Comunitatea românească îmbogățește societatea austriacă”, a spus Stocker. Cancelarul a evidențiat prezența românilor în toate domeniile, de la sport și IT până la managementul companiilor și sectorul bancar, apreciind contribuția lor la dezvoltarea societății austriece.
„Comunitatea românească din Austria este un simbol pentru prietenia dintre statele noastre. Prietenia dintre statele noastre are o istorie foarte lungă și importantă pentru relațiile economice, culturale și europene. Această vizită a domnului prim-ministru reprezintă un semn al prieteniei care va fi consolidată în continuare. Vă urez tuturor și ție, dragă Ilie, și întregului popor român. La mulți ani’, multă prosperitate, pace și un viitor fericit”, a încheiat Stocker. Recepția de la Ambasada României a reunit membri ai comunității românești, diplomați și oficiali austrieci, reprezentând un cadru ideal pentru întărirea legăturilor bilaterale. La eveniment a participat și ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, alături de reprezentanți ai autorităților austriece și ai mediului de afaceri.
Vizita prim-ministrului Ilie Bolojan vine într-un moment important pentru consolidarea relațiilor economice și diplomatice dintre România și Austria, accentuând importanța colaborării pe termen lung, atât în domeniul investițiilor, cât și în cel al valorilor comune și respectului reciproc între cele două popoare.