Impact climatic asupra civilizațiilor
O serie de secete severe care au durat zeci de ani ar fi dus la dispariția civilizației din Valea Indului, cunoscută și ca civilizația harappa, una dintre cele mai timpurii civilizații ale lumii, relatează Live Science. Această civilizație a prosperat acum 5.000–3.500 de ani în zona ce se întinde de-a lungul actualei frontiere dintre India și Pakistan. Comunitățile harappa au dezvoltat orașe precum Harappa și Mohenjo-Daro, remarcabile pentru sistemele avansate de gestionare a apei. De asemenea, au creat o formă de scriere încă nedescifrată și întrețineau legături comerciale cu Mesopotamia.
De-a lungul timpului, cauzele declinului acestei civilizații au fost intens dezbătute. Un nou studiu sugerează că secetele prelungite au jucat un rol decisiv. „Secete succesive, fiecare durând peste 85 de ani, au fost probabil un factor central în colapsul final al civilizației din Valea Indului”, au transmis cercetătorii. Pe măsură ce lipsa apei se accentua, comunitățile se retrăgeau în zone care mai dispuneau de resurse hidrice, însă în cele din urmă majoritatea orașelor au fost abandonate.
O secetă care a durat aproximativ un secol și care ar fi început acum 3.500 de ani coincide cu „o de-urbanizare amplă și cu declinul cultural al unor mari orașe”, afirmă autorii. Pentru această analiză, oamenii de știință au utilizat trei modele climatice globale de mare anvergură, bazate pe serii extinse de date care acoperă milenii. Modelările au permis reconstituirea variațiilor de temperatură și precipitații din regiune în urmă cu 5.000–3.500 de ani. Toate cele trei modele au indicat prezența unor perioade severe de secetă.
„Scăderea progresivă a cantității de precipitații în intervalul 5.000–3.000 de ani în toate modelele confirmă că fenomene precum secetele de lungă durată, slăbirea musonilor sau schimbările în precipitațiile de iarnă reprezintă semnale climatice reale, nu anomalii ale unui singur model”, a explicat autorul principal al studiului, Hiren Solanki, doctorand la Institutul Indian de Tehnologie din Gandhinagar.
Datele privind precipitațiile și temperaturile au fost introduse într-un model hidrologic, care a permis evaluarea modului în care râurile, pâraiele și lacurile au evoluat în timp. Rezultatele au fost comparate cu date arheologice referitoare la amplasarea așezărilor, iar analiza a arătat că populațiile s-au mutat treptat astfel încât să rămână în apropierea surselor de apă. Pentru a valida rezultatele, cercetătorii au analizat și studii anterioare privind ritmul de creștere al stalagmitelor și stalactitelor din peșterile regiunii – formațiuni care cresc mai lent în perioadele cu precipitații scăzute, oferind astfel indicii indirecte despre secetă.
Au fost examinate și cercetări despre schimbările în sedimentele lacustre de-a lungul timpului.
Într-un studiu separat, arheologii din Peru au raportat recent noi dovezi privind modul în care cultura Caral – cea mai veche civilizație cunoscută a Americii – a reușit să depășească o criză climatică majoră în urmă cu peste patru milenii fără să recurgă la conflicte.